Acasa | Familie | ”Ești prost! De ce ești prost?”

”Ești prost! De ce ești prost?”

 SHARE  

Adaugat in 15 august 2017

”Ești prost! De ce ești prost?”

Copil. Foto: Photoxpress

Vă rog să-mi promiteți doar atât: că dacă vreodată, în orice fel de circumstanță, voi ajunge să-mi jignesc copilul, să mi-l iau în ”caterincă”, să-l ridiculizez, să-l reduc la zero și să-mi bat, efectiv, joc de el și de viața lui, să mă luați și să mă bateți cu pietre în piața publică. la Obor!

Îmi place cum sună Obor, câteodată îl ”franțuzesc” și îi zic ”Oboeur”, dar da, acolo să mă bateți cu pietre până când îmi voi da ultima suflare. Tot acolo am auzit și asta: ”Ești prost! De ce ești prost?”, o replică ce ieșea din gura unui tată către băiatul lui, care băiat n-a mai zis nimic, a plecat capul și a zis ”Scuze, tati!”. Nouă sau zece ani să zicem că avea, mergea în urma tatălui ca un câine bătut în spatele stăpânului și era trist.

Mi s-a rupt sufletul! Mi s-a rupt sufletul, efectiv! M-a durut inima la propriu! Băi, cum? Băi, Dumnezeule-tată-care-te-crezi-tu-de-deștept! Băi, frate! Băi, băiatule! ”Bo$$” sau cum naiba ar mai trebui să zic ca să mă poți înțelege… Băi, băi, băi, am ajuns la vârsta la care sunt convinsă că suntem suma faptelor părinților noștri, că nu suntem altceva decât ce ne-au spus părinții noștri, în copilărie, că suntem, că putem fi sau că vom ajunge!

De ce? De ce ai face așa ceva? De ce ai vorbi așa cu copilul tău??? Pentru ce? Cum? Ce a făcut? Sau ce a zis? Cine ești tu să pui etichetele așa, cum îți vine ție? Copiii nu se nasc învățați, se nasc deștepți, dar nu se nasc învățați. Copiii învață. Fiecare om învață. Toată viața învățăm. Asta facem! Învățăm până ne dă pe nas! Nu învățăm în sensul acela la care se gândește multă lume – pe băncile școlii. Învățăm lecții de viață din orice, în orice moment. Învățăm prin noi, de la noi. Și învățăm și de la alții. Dar, mai întâi de toate, când abia pornim în viață, învățăm de la părinții noștri. Cel mai mult!

De ce i-ai spune copilului că e prost, în loc să-l înveți? Te simți mai deștept când îl faci prost și îl umilești? Asta înseamnă la tine deșteptăciune? O fi greșit, cu toții greșim, dar pentru ce să-i lovești atât de tare cu niște cuvinte dureroase? Pentru ce să-l tratezi așa? Ia-l de mână și învață-l, arată-i, explică-i, nu îl întreba de ce e prost! Nu va înțelege din asta decât faptul că e așa cum spui tu. Va crește crezând asta. Apoi, le va permite și altora să-l ia de prost… și nici asta n-o să-ți placă!

E incredibil cum ne jucăm așa cu vieților copiilor noștri și apoi ajungem să dăm vina tot pe ei – ”Eu am făcut, domle, tot ce se putea, dar dacă el e o jigodie și nu s-a lipit nimic de el!”… Mereu e vina lor! Mereu îi scoatem vinovați! Ei! Ei au greșit! Noi, nu! Noi am fost perfecți! Noi am făcut totul bine. Dar copiii au fost proști de mici…

Azi e ziua în care mi-e silă… Am obosit de oamenii de genul ăsta, de părinți care se simt deștepți făcându-și copiii proști.

Scuze, tati, eu n-am putut abține.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

10711 citiri

24 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.