Acasa | Articolul tau | 13 luni de iad in raiul dezvoltarii personale

13 luni de iad in raiul dezvoltarii personale

 SHARE  

Adaugat in 28 februarie 2013

13 luni de iad in raiul dezvoltarii personale

Libertatea post-dezvoltare personala. Foto: Photoxpress

Luni, ora 10 dimineaţa. Pe Facebook deja au început să apară menţiuni despre ororile acestei zilei.

E plin de poze cu bebeluşi care plâng însoţiţi de caption-ul “Iar e luni?”, de poze cu ceşti cu cafea aburindă şi, nu în ultimul rând, de statusuri care descriu imagini similare.

“Copilării...”, îmi spun atotştiutor, zâmbind doar din colţul gurii. Dacă ar şti ce mă aşteaptă pe mine, toţi plângăcioşii de pe Facebook s-ar duce fluierând la serviciu, îmbrăţişând oamenii din metrou sau cântând Oda Bucuriei în trafic.

La 10:02 se deschide uşa apartamentului.Ciprian, CEO-ul companiei la care m-am angajat acum aproape un an, intră direct în camera pe care o împart cu încă doi colegi şi ne salută pe fiecare în parte:

“Bună, Valentina!”
“Bună, Ileana!”
“Bună, Alex!”

La fiecare adresare, adaugă un mic zâmbet, care se topeşte odată cu terminarea fiecărui nume şi care îşi reia conturul difuz la fiecare “Bună”. Lui Alex îi strânge mâna, scurt şi ferm, ca de la bărbat la bărbat. Apoi se întoarce pe călcâie şi, cu paşi mici şi tremuraţi, se îndreaptă spre biroul său.

La 10:10 începe Şedinţa de luni. Supranumită şi Şedinţa motivaţională, datorită mesajelor pe care Ciprian ni le repetă de peste patru luni. “Performanţă”, “laser focus”, “disciplină”, “obiective” şi iar “performanţă”. Toate exemplele demne de urmat încep întotdeauna cu pronumele “Eu” şi conţin deseori adjectivul “genial”.

Toţi stăm cu căştile pe urechi, logaţi pe Skype, ca să  poată participa şi colaboratorii noştri din Cluj, Galaţi  şi Constanţa la conferinţă. Cincisprezece oameni ascultă, câte o oră pe săptămână, monologul motivaţional care pare a nu se schimba niciodată. Stau şi mă întreb câţi dintre noi ascultă cu adevărat, pentru a nu-ştiu-câta-oară, aceleaşi idei preluate din aceleaşi cărţi de dezvoltare personală ce stau aruncate pe biroul lui Ciprian...

Ciprian s-a apucat de citit cărţi motivaţionale încă din anii facultăţii. Povesteşte cu mândrie de momentele în care alegea să stea în camera de cămin, ascultând subliminale la mp3 player, în loc să iasă cu băieţii la bere. Adormea în fiecare noapte cu căştile în urechi, în timp ce voci feminine suave îl convingeau că e fericit, că are încredere în el, că va fi bogat şi de neoprit.

8 ani mai târziu, când a hotărât să-şi dezvolte compania în timp record, tiparul dezvoltării personale a venit natural. Urmând ecuaţia Oameni puternici = Companie puternică, Ciprian a devenit un adevărat sensei pentru angajaţii şi partenerii săi. Aşa s-a născut Şedinţa de luni, iniţial gândită ca un schimb de opinii şi de experienţe de dezvoltare personală, însă transformată rapid într-un monolog redat de un pick-up stricat.

10: 15. Mesajele motivaţionale încep în forţă cu tradiţionalul Eat the frog (trad. Mănâncă broasca). Tehnică de lucru care presupune ierarhizarea sarcinilor în funcţie de gradul de dificultate. Întotdeauna începe cu ce ţi-e mai urâcios. Eat the frog... eathefroeatthefrogeatthefrog.

Mă gândesc la un mod subtil de a-l înştiinţa pe Ciprian că am înţeles cu toţii acest principiu şi putem sări peste el, măcar de data asta. Doar îl punem în aplicare în fiecare luni dimineaţă, când începem săptămâna cu interminabila Şedinţă. Dacă asta nu e Eat the frog, nu ştiu ce ar putea fi...

Apoi trecem la focusul pe obiective. E partea mea preferată. Ciprian ne dă citate înţelepte din Will Smith. “You want something? Go get it. Period” (trad. Vrei ceva? Du-te şi obţine ce vrei. Punct.), citat din filmul "The Pursuit Of Happiness", unul din filmele lui preferate.

Continuă cu “There`s no such thing as a free lunch”, ale cărei origini nu le cunoaşte (teoria economică ce vine ca răspuns la principiile libertariene, confrom căreia orice gratuitate este, de fapt, plătită de către cineva). Aşadar, această teorie economică prinde acum aripi şi se transformă, ca o pasăre pheonix, într-un discurs înflăcărat despre sacrificiile ce trebuie făcute în numele Performanţei. Apare în mod recurent pronumele “Eu”.

Pentru a da mai multă concreteţe necesităţii de a îndeplini şi sarcini minore (a se citi plictisitoare), Ciprian dă un exemplu. El va trebui să-şi facă ordine în birou, pentru că trebuie să ţină interviuri acolo. E o sarcină mult sub valoarea lui şi, în mod normal, nu ar trebui să se preteze la asta. Dar astăzi îşi va rupe 10-15 minute din timpul său şi va face curat, pentru a-şi îndeplini obiectivul de a aduce încă un om performant în companie.

Asistenta lui personală, care stă chiar vizavi de mine, citeşte articole pe net în timpul Şedinţei. E pasionată de ştiinţe politice şi vrea să facă un master la cea mai bună universitate de profil din Germania. Aici, Ileana se ocupă cu administrarea companiei, contabilitate, research, redactarea contractelor, trimiterea coletelor, prepararea de shake-uri proteice pentru Ciprian, cumpărarea tuturor cadourilor pe care Ciprian le-a dăruit de când a angajat-o, programări la doctor şi, ocazional, mai face şi naveta la el acasă, atunci când i se strică centrala sau maşina.

Product managerul nostru, Simona, lucrează de acasă, aşa că  îşi permite să dea volumul în căşti la minim şi să cânte, ca să treacă timpul mai repede. Din când în când mai ciuleşte urechile, dacă îşi aude numele în conversaţie. “Simona, eşti de acord?” “Da, sigur.”

E 11:10. Şedinţa se încheie cu tradiţionalul feedback: fiecare, în ordine alfabetică, trebuie să spună ce a învăţat din Şedinţă, ce obiective are pentru săptămâna în cauză şi ce va face pentru a le atinge.

Andrei, managerul pe operaţiuni, a prins şi el microbul dezvoltării personale via Editura Trei şi mp3. Are 21 de ani şi deja se mândreşte cu o cultură motivaţională de excepţie. Ascultă conferinţe ale trainerilor specializaţi în motivaţie şi business, a citit deja “The Lazy Man`s Way To Riches”, “No More Mr. Nice Guy”, “Ready, Fire, Aim”, “Release Your Breaks” şi multe alte cărţi care te învaţă cum să te eliberezi de propria-ţi cuşcă mentală. Şi, desigur, să faci mormane de bani până să împlineşti un sfert de veac. E de acord cu tot ce zice Ciprian. Ciprian bea vin şi şampanie? Şi el tot la fel. Ciprian a fost în Republica Dominicană? Şi el tot la fel. Ciprian se îmbracă în costum? Şi el tot la fel. Ciprian are ca status pe Skype “You want something, go get it. Period.”? El are “There`s no such thing as a free lunch.” Pentru un touch de originalitate.

În ordine alfabetică, toţi vorbesc cu entuziasm despre Şedinţă. Cuvintele “motivat”, “motivaţie” şi “motivaţional” apar în fiecare feedback, pe mai multe voci. Toţi se simt în stare să mute munţi, să facă milioane de dolari până lunea viitoare şi să-şi facă şi curat în birouri, dacă trebuie.

Cu toate acestea, suntem în toiul testelor pentru cel de-al şaselea sistem de organizare a sarcinilor, iar Andrei ne imploră să introducem măcar datele cele mai importante ale proiectelor curente, ca să aibă pe ce să testeze, în primul rând.

E deja 11:15. Ciprian ajunge la litera V. Mă grăbesc să o întreb pe Ileana despre ce s-a vorbit şi ce trebuie să spun. Nici ea nu ştie exact, dar a declarat că se va orienta mai mult spre performanţă, printr-un laser focus. Bun, atunci eu adăug că esenţială este disciplina, la care va trebui să lucrez din greu, pentru a-mi atinge obiectivele.

Zâmbetul şmecheresc de pe faţă, de tipul “Am păcălit din nou sistemul”, mi se şterge rapid de pe buze când îmi dau seama că tocmai am deschis cutia dezvoltării personale a Pandorei. Ciprian prinde sclipire în glas când aude cuvântul “disciplină”. Adevărat am grăit. Toţi avem nevoie de disciplină, aşa că, de acum înainte, va trebui să citim câte o carte motivaţională pe săptămână. Sarcină obligatorie de serviciu.

E 11:17. Mă plesnesc sonor peste gură. Eu, cu buzele astea păcătoase, am contribuit la ideea Reeducării? Nu, asta nu se poate. Nu, nu, şi nu.

“Sunteţi toţi de acord?”, întreabă Ciprian.
“Da”
“Da”
“Da”
“Da”
“Nu, nu şi nu”

Pentru prima oară în istoria Şedinţei de luni, Ciprian tace. În mod normal, aş savura momentul cu o plăcere aproape Zen, dacă n-aş bănui că urmează furtuna. Abia am timp să mai trag aer în piept o dată, când se porneşte vântoasa.

Rafale de propoziţii lăsate neterminate, într-o tuşă tremurată de voce, mă declară încarnarea Fetiţei-care-l-a-luat-pe-NU-în-braţe. A lui Gică-contra. A capului răutăţilor. Şi, cu seriozitatea judecătorului care dă sentinţa, adaugă şi epitaful: am o mare problemă cu autoritatea şi controlul.

Nu ştiu dacă autoritatea despre care vorbeşte este entitatea ce tocmai scuipă flăcări sonore prin Skype, încercând să impună controlul, dar nici nu întreb. Câteodată e mai bine să păstrezi misterul şi ăsta e unul dintre cazuri.

E 11:22. Încă sunt vedeta şedinţei. Pentru câteva minute lungi, nu mai sunt junior copywriter. Mă simt ca o mare sportivă olimpică aflată într-un impas. A căzut pe marginea pistei şi refuză să se ridice şi să-şi ia Marele Premiu. Încurajări, ţipete, huiduieli, mâini invizibile care te bat pe umăr prieteneşte, antrenori care îţi dau instrucţiuni precise... toate se îndreaptă spre mine.

Marius, ardeleanul nostru mereu calm, zice că no, e doar o carte, ce naiba, o citesc şi cu asta basta. Altul intervine şi corectează eroarea: nu e doar o carte, e făcătoare de minuni, mai ceva ca moaştele. O zi trăiai în minciuna unei imitaţii de viaţă, 200 de pagini mai târziu ai înghiţit pe nerăsuflate pastila roşie şi ai ieşit din Matrix. Eşti eliberat de propria încătuşare. Te aşteaptă succesul, bogăţia şi, bineînţeles, performanţa.

11: 26. Ajunge! Fie! Daţi-mi cartea. Daţi-mi reţeta succesului. O s-o citesc ca pe Biblie, fir-ar! O să învăţ ce să-mi spun dimineaţa în oglindă. Cum să-mi ţin un jurnal al gîndurilor pozitive. Cum să trec prin viaţă cu ochii pe obiective. Ce sacrificii să fac pentru Marele Vis. Ce formule magice realiniază planetele pentru ca universul să-mi îndeplinească dorinţele. Cum să-mi aleg cu grijă prietenii de suflet, ca să nu mă târască spre Iadul nerealizării. Cum să ies din zona mea de confort atât de des, încât mi se uzează paşaportul. Fie!

O venă rebelă încă mai protestează, mică şi neobservată, încercând să-mi spargă tâmpla. Mă simt de parcă aliaţii şi-au întors armele. De parcă  cineva îmi sparge zidul meu anti-spălare-pe-creier cu târnăcopul şi împinge înăuntru prima cărămidă de dezvoltare personală forţată. E războiul meu, iar eu îl pierd.

E 20:31. Stau în pat şi citesc cartea. Mare pişicher, autorul. A preluat trei principii psihologice, le-a transpus în limbajul ăla de teleshopping, prin care succesul se atinge în 10 paşi simpli, şi gata-i bestseller-ul.

Recunosc cu oarecare ruşine că nu e o carte groaznică, am descoperit unele lucruri în care m-am regăsit. Ba chiar mi-am dat seama de o greşeală pe care o fac în mod frecvent: găsirea de scuze. Nu pot face asta, pentru că nu am timp. Nu pot merge acolo, pentru că nu cunosc pe nimeni. Nu pot spune asta, pentru că ar deranja pe cutare. Nu pot, nu pot, nu pot, pentru că.

Încă nu am găsit leac la boala asta. O conştientizez câteodată şi încerc să mă descotorosesc de ea. Dar nu am găsit formula magică ce dizolvă problema ca Cilit Bang şi nici măcar un dulap fermecat care să mă ducă instantaneu în Narnia.

În schimb, după încă o lună de şedinţe interminabile şi discuţii ce se sfârşeau mereu cu „Ai o problemă cu autoritatea şi controlul”, mi-am găsit curajul de a-mi da demisia, pentru a fi un freelance copywriter, full-time & full-hearted, cum scrie pe profilul meu de LinkedIn. Aveam deja o listă lungă de proiecte ce m-aşteptau cu nerăbdare, aşa că în august, anul trecut, am hotărât să părăsesc Iadul dezvoltării personale.

Am intrat în biroul lui Ciprian, printre mormanele de sticle goale de apă, cutii de carton, cărţi, teancuri de foi şi scrumiera uriaşă, plină-ochi cu mucuri de ţigară. I-am dat vestea în mod prietenesc, fără reproşuri, fără comentarii care nu-şi mai găseau locul. I-am explicat că planurile mele de viitor nu se leagă de cele ale companiei şi a venit timpul să plec.

Ciprian mă privea fix, aprobând din când în când, dând din cap sacadat. Avea un mic zâmbet înţepenit în colţul gurii, însă degetele i se mişcau haotic pe suprafaţa mesei, bătând darabana. I se face cald, se ridică brusc, val-vârtej, se duce la baie şi dă drumul la robinet. Se întoarce peste câteva momente, cu acelaşi zâmbet întipărit pe buze şi se trânteşte pe scaun.

Îl asigur că nu voi pleca până nu termin şi ultima propoziţie din ultimul proiect început. Şi chiar după ce nu voi mai fi aici, oricând are nevoie de ajutorul meu, poate să apeleze la mine cu încredere. Umerii îi coboară uşor, îmi zâmbeşte şi spune atât: “OK”.

Pe 30 august, mi-am strâns lucrurile din birou şi am plecat. Mi-am îmbrăţişat viitorii foşti colegi, am traversat holul şi i-am făcut cu mâna lui Ciprian din pragul biroului său, în timp ce el vorbea pe Skype cu un client. Mi-a zâmbit la fel ca de obicei şi a murmurat un “Pa”.

Luni, 3 septembrie, 2012. 10:02. Sunt deja în faţa calculatorului şi, din reflex, intru direct pe Skype. O mică bulină portocalie mă anunţă că am mesaje noi pe grupul nostru de Şedinţă.

O, nu. O, nu-nu-nu. Nici acum n-am scăpat de eatthefrog?!

Dau click cu resemnare pe fereastra grupului şi citesc: “You have been removed from this conference”. Mă uit câteva secunde bune la mesaj, încercând să-i conştientizez înţelesul. Chiar NU mai trebuie să ascult Şedinţa? Am scăpat? Pot face absolut ce vreau eu în fiecare luni, de la 10 la 11 jumătate?

Mă rezem relaxat de spătarul scaunului şi mă uit în jur. Sunt încă în pijama şi plănuiesc să rămân aşa. Din boxe se aude R U Mine, de la Arctic Monkeys, în timp ce gardianul de la grădiniţa de vizavi ascultă Kiss FM la telefon. Nu m-am simţit atât de zen în viaţa mea.

Dau click pe poza Ilenei de pe Skype.

“Auzi, şi pe tine te-au scos din şedinţă?”
“Dap.”
“Şi? Ce faci?”
“Absolut nimic. Tu?”
“Absolut nimic.”
“:D”
“:D”

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.

.



Autor: Valentina Volcinschi
 


 SHARE :  Trimite pe mail
jobslujbacarieraliteratura motivationaladezvoltare personala CITESTE MAI MULTE DESPRE

15492 citiri

68 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.