Acasa | Calatorii | 4 locuri secrete in Amsterdamul turistic

4 locuri secrete in Amsterdamul turistic

 SHARE  

Adaugat in 22 aprilie 2015

4 locuri secrete in Amsterdamul turistic

Amsterdam. Foto: Ramona Cuciuch

Atunci când vorbim despre Amsterdam ne vin imediat în minte canalele nesfârșite, piețele de flori fremătând de oameni, muzeele impunătoare sau poate permisivitatea cu care orașul își ademenește turiștii veniți special să savureze în coffee shop-uri cel mai bun cannabis din lume.

Atitudinea  tolerantă cu care se mândresc locuitorii de pe Amstel este, însă, de data recentă iar dovadă stau aceste 4 locații ascunse de aglomerație pe care le puteți vizită când trageți o fugă în Amsterdam.

1.  Biserică secretă din muzeul Amstelkring 

La sfârșitul anilor 1500, odată cu trecerea la protestantism,  cultul catolic este interzis, bisericile închise sau transformate, iar slujbele declarate ilegale. În casele private ale burghezilor vremii iau naștere mici capele clandestine, așa numitele “schuilkerk”. Singura care s-a păstrat în întregime a aparținut negustorului Jan Hartman și ocupă etajele superioare ale locuinței acestuia plus două clădiri alăturate pe care acesta le achiziționase simultan. Deoarece accesul se face urcând o scară îngustă și abruptă biserică a fost denumită mult timp și “Ons' Lieve Heer op Solder” – Dumnezeul nostru din pod. Este cel mai vechi muzeu al orașului după Rijksmuseum și merită, fără doar și poate, o vizită.

2.  Begijnhof - adăpostul beghinelor

Beghinele constituiau o comunitate religioasă și deși nu depunea jurământ de călugărie propovăduiau traiul modest, îngrijindu-se de nevoiași și bolnavi.  În timpul reformei  Protestante biserică ce aparținea de azilul beghinelor a fost confiscată și donată unei alte comunități. Ceremoniile religioase au continuat să se desfășoare în secret în apropierea clădirii de la numărul 34, cea mai veche casă de lemn din Amsterdam, ce rezistă neschimbată de trecerea timpului.  La nici 100 de metri, pe Begijnensteeg 4, funcționează cu normă întreagă o altă atracție, de această data laică: De Engelse Reet. Acest mic bar tradițional este deservit de familia van Veen de peste 125 de ani, adăpostește o varietate de beri trapiste și este locația perfectă pentru a savura un pahar departe de ochii altor turiști.

3.  Tunelul ascuns sub barul Papeneiland

Tot din perioada în care catolicismul era ilegal datează și tunelul  ce legă barul Papeneiland( Prinsengracht, nr. 2) de biserică Posthoornkerk, acum dispărută.  Tunelul  folosea drept cale de scăpare în cazul unor vizite neprevăzute. Puteți ruga unul dintre chelneri să vă arate intrarea și, dacă nu v-ați așezat la un pahar în locația anterioară, o puteți face aici.

4.  Anexa secretă a Annei Frank

Dacă sunteți pasionat de istorie sau interesat de Holocaust nu ar strica să citiți în zborul dumneavoastră către Amsterdam jurnalul Annei Frank: fetița care s-a ascuns de naziști, împreună cu familia și alți evrei, într-o anexă secretă. O găsiți pe Prinsengracht 263. Destinul tragic al micuței a impresionat, după publicarea jurnalului, milioane de cititori fiind ulterior ecranizat și adaptat pentru teatru.  Doi ani și-a petrecut Anna între pereții anexei, și deși acest obiectiv turistic a devenit din ce în ce mai popular în ultimii ani, merită menționat în listă pentru autenticitatea cu care s-au păstrat încăperile, atât cele ale clădirii în care își desfășurau activitatea angajații familiei, cât și ale anexei în sine. 



Autor: Ramona Cuciuch
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

8740 citiri

6 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Calatorii

Ce fac bulgarii mai bine decât românii?

Ce fac bulgarii mai bine decât românii?

Turism. Asta fac mai bine decât noi. M-am întors după șase zile de Bulgaria, într-un sătuc de lângă graniță, pe care toată lumea-l știe, dar e mare secret să nu se strice cumva ca Vama Veche și 2 Mai, visele de aur ale vacanțelor românești de litoral.

Articolul tau

Hai Simona!!!

Hai Simona!!!

Da, știu că tocmai a pierdut un meci și înfrângerea a fost rușinoasă. Suntem cu toții dezamăgiți, dezumflați, reveniți cu picioarele pe pământ. Ne reamintim că e mică, n-are forță, nu știe să pună o scurtă sau un lob și mai ales că-i labilă psihic.

Good to know

 Mituri și fapte despre vaccinurile pentru copii

Mituri și fapte despre vaccinurile pentru copii

De-a lungul anilor, vaccinurile care ajută la protejarea copiilor împotriva bolilor infecțioase precum rujeola și oreionul au salvat sute de mii de vieți în S.U.A. și au împiedicat milioane de spitalizări, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), conform consumerreports.org .

Familie

”Ești prost! De ce ești prost?”

”Ești prost! De ce ești prost?”

Vă rog să-mi promiteți doar atât: că dacă vreodată, în orice fel de circumstanță, voi ajunge să-mi jignesc copilul, să mi-l iau în ”caterincă”, să-l ridiculizez, să-l reduc la zero și să-mi bat, efectiv, joc de el și de viața lui, să mă luați și să mă bateți cu pietre în piața publică. la Obor!

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

„Într-o zi, la postul de radio la care am o emisiune a sunat Jake”, spune pe pshycholytoday.com Laurie J. Watson, specialist în probleme sexuale și lector la Universitatea Duke. „Bărbatul mi-a spus că în ultimul trimestru de sarcină al soției nu au avut relații sexuale. Apoi, după nașterea fetiței lor, s-a întâmplat de doar trei ori – pe fugă și de mântuială”. O altă ascultătoare s-a plâns în cadrul aceleași emisiuni că, după nașterea primului lor copil, soțul ei și-a pierdut interesul pentru sex. „Preferă să muncească peste program și jocul cu copiii a înlocuit joaca în pat. Ce pot face?”.

Familie

De ce creierul copilului tău este dependent de videoclipurile de pe YouTube

De ce creierul copilului tău este dependent de videoclipurile de pe YouTube

Videoclipurile pentru copii sunt printre cele mai vizionate conținuturi din istoria YouTube, astfel ca oamenii de știință, producătorii de filme video și comercianții se străduiesc să descopere ce îi face pe tinerii spectatori atât de obsedați de ele.

Articolul tau

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Chiar dacă-mi făcusem ceva filme de groază în minte înainte a veni în Florida (rezultat, desigur, al filmelor şi documentarelor în care cineva te împuşcă în cap când mergi după pâine), am descoperit repede că mă simt mult mai în siguranţă decât mă aşteptam; ba chiar, în mod ciudat, chiar mai în siguranţă decât în Iaşi. Dar asta până nu demult, când cinci indivizi.... Dar mai bine să încep cu începutul.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.