Acasa | Opinii | 9-11

9-11

 SHARE  

Adaugat in 12 septembrie 2016

9-11

11 septembrie. foto: agerpres

Pe 11 septembrie 2001 mă aflam la Iași, însoțind un grup de 30 de cetățeni americani, cel mai mare din oraș și unul dintre cele mai mari din țară la momentul acela. Între ei, o membră a Senatului american.

Lucram pentru o organizație non-profit din Statele Unite, cu programe în 36 de țări. Toți acești oameni erau veniți în România ca voluntari, într-un proiect care oferea sprijin material și uman în spitale de copii (secții de distrofici și copii abandonați) din zonele rurale și asigura schimburi culturale ( inclusiv predare de limbă engleză) în școli și licee din România.

Eram la Metro Iași, cumpăram pampers, haine și mâncare pentru copii. La intrarea în magazin se afla un perete din televizoare, pe care rulau știri. La un moment dat, unul dintre voluntari s-a oprit în fața ecranelor, care afișau toate aceeași imagine, a unui avion care intra într-un turn de oțel și sticlă.

Ceilalți au început să se adune, în tăcere, în jurul lui. În spatele lor, alți oameni se apropiau de ecrane cu ochii măriți și palmele așternute peste obraji, peste gură. Era o liniște de mormânt. Cineva a avut în sfârșit curajul să întrebe: ce e asta? O știre de la New York, am răspuns cu vocea semi-paralizată. S-a întâmplat acum.

Minți, mi-a răspuns. Nu se poate. Caută un post de știri american. Te rog, caută-l! Mai târziu aveam să aflu că nepoata ei lucra acolo. Și că mulți oameni din grup aveau prieteni, rude, copii în zona turnurilor gemene.

Am căutat CNN. Erau aceleași imagini. Am stat acolo o oră, încremeniți în fața ecranelor, nimeni nu voia să plece. Nu aveau telefoane mobile decât foarte puțini și nu și activaseră servicii de roaming, posibilitățile de comunicare cu cei de acasă erau foarte reduse. După o oră, senatoarea a făcut un pas înainte, s-a așezat în fața oamenilor cu fețele crispate de șoc și durere și le-a spus: suntem în doliu, dar să nu uităm că suntem aici și motivul pentru care am venit; ne întoarcem acum la hotel, încercăm să aflăm ce e cu cei de acasă; apoi la cină vom hotărî ce e de făcut. Dacă nu avem o urgență absolută, dacă toată lumea e bine, propun să continuăm programul și mâine dimineață să mergem la copii. Dar vom hotărî diseară. Să mergem acum.

N-am avut vești rele despre oameni apropiați lor în seara aceea. Au urmat mai târziu. În noaptea aceea mi-a scris un prieten bun, redactor-șef la The Wall Street Journal, să-mi povesteasca ce a văzut. Era în clădirea de vis-a vis.

Tot în noaptea de după atac, la orele aproximativ 02:00, m-a sunat un domn care s-a recomandat ca fiind de la SRI și care m-a convocat ‚,urgent’’ să-i povestesc ce e cu americanii ăștia în oraș și dacă nu cumva pot fi spioni printre ei. I-am răspuns că am venit la întâlnire cu sufletul la gură sperând să aflu mai degrabă că vor fi protejați pe restul șederii lor aici, având în vedere că sunt un grup compact și foarte vizibil și că nu se știe ce ambiții locale sau regionale poate stârni un atentat de asemenea proporții. S-a rușinat și m-a asigurat că așa va fi.

Aveam 22 de ani. Nu știu cum am putut să-mi țin capul limpede, să fac în continuare ce era de făcut, să reacționez corect. Dar am putut.

Tot grupul a rămas în România, până la sfârșitul programului, să lucreze cu copiii de la spital și de la școală. În tot comportamentul lor, în cuvinte, în atitudine, în demnitatea cu care și-au purtat momentele grele, în responsabilitatea pe care au manifestat-o față de angajamentul lor aici, față de copii, în simțul realității și al echilibrului față de ce s-a întâmplat, în discreția cu care și-au plâns morții, în toate am avut modele care m-au format ca om, repere pe care le port cu mine și acum.

Long live America. Cu frumusețea ei contradictorie, cu exigențele și excesele ei, națiunea celei mai simple și mai frumoase definiții de iure a libertății umane, cuprinsă în 4 543 de cuvinte. Cea mai scurtă constituție a celei mai longevive democrații.



Autor: Ramona Strugariu
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

7539 citiri

2 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Smart Story

Iarina Taban: Copiii din centrele de plasament sunt ai nostri, ai tuturor, sunt minunati si merita sansa de a creste frumos

Iarina Taban: Copiii din centrele de plasament sunt ai nostri, ai tuturor, sunt minunati si merita sansa de a creste frumos

Copiii din centrele de plasament, care au trecut de cele mai multe ori prin traume multiple, au nevoie in primul rand de atentie, intelegere si afectiune. Cadourile duse de Craciun sau de Paste ajuta, dar nu sunt nici pe departe suficiente. Iarina Taban, fondator si Director Executiv Ajungem Mari , ne-a povestit ce putem face pentru a-i ajuta pe acesti copii pe termen mai lung si ce satisfactii au voluntarii implicati in proiect.

Articolul tau

Atingătorii

Atingătorii

Nu mai ştiu câţi ani aveam, probabil până-n zece, când m-am dus pentru prima oară cu mama la ştrandul oraşului. Am foarte, foarte puţine amintiri din copilărie, dar din acea zi îmi amintesc cu mare claritate cum bătea soarele peste acea curte nu foarte mare de pe malul Dunării, cât de aglomerat era bazinul în care am intrat, puţin timidă, pentru că nu ştiam să înot, şi cum mi-a băgat mâna în slip acel bărbat în toată firea care s-a oferit să mă înveţe, deşi nimeni nu i-o ceruse.

Articolul tau

O experienta de viata

O experienta de viata

M-am nascut in comunism. Acum mai bine de 45 de ani, intr-o familie perfect adaptata la „double thinking“.

Relatii

De ce sunt infidele femeile?

De ce sunt infidele femeile?

Din 1990 rata femeilor căsătorite care au raportat că au fost infidele a crescut cu 40%, în timp ce rata bărbaților a rămas aceeași, notează psihanalista Esther Perel, autoarea cartii State of Affairs: Rethinking Infidelity, scrie cnn.com .

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

„Într-o zi, la postul de radio la care am o emisiune a sunat Jake”, spune pe pshycholytoday.com Laurie J. Watson, specialist în probleme sexuale și lector la Universitatea Duke. „Bărbatul mi-a spus că în ultimul trimestru de sarcină al soției nu au avut relații sexuale. Apoi, după nașterea fetiței lor, s-a întâmplat de doar trei ori – pe fugă și de mântuială”. O altă ascultătoare s-a plâns în cadrul aceleași emisiuni că, după nașterea primului lor copil, soțul ei și-a pierdut interesul pentru sex. „Preferă să muncească peste program și jocul cu copiii a înlocuit joaca în pat. Ce pot face?”.

Articolul tau

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Chiar dacă-mi făcusem ceva filme de groază în minte înainte a veni în Florida (rezultat, desigur, al filmelor şi documentarelor în care cineva te împuşcă în cap când mergi după pâine), am descoperit repede că mă simt mult mai în siguranţă decât mă aşteptam; ba chiar, în mod ciudat, chiar mai în siguranţă decât în Iaşi. Dar asta până nu demult, când cinci indivizi.... Dar mai bine să încep cu începutul.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.