Smart Woman

Nu știu ce cred ei, ce gândesc cu adevărat în vreme ce-și exercită profesia confruntând actele care îndeplinesc sau nu îndeplinesc condițiile rezidenței. Cert este că atitudinea funcționarului public, altul decât cel român, este justă, refuzurile sunt bine argumentate, ei nu-și riscă locul de muncă discriminând.

În România dimpotrivă există mereu sentimentul că ești un cerșetor al unui act administrativ a cărui îndeplinire de fapt ți se cuvine de drept. Funcționarul român își pune întrebarea dacă prenumele e nume și invers și pentru acest motiv fie nu-ți rezolvă cererea, fie ți-o amâna inutil, îți mai cere alte hârtii inutile, se leagă de detalii deseori amuzante și îți lasă sentimentul că, pentru o excepție, care în realitate trebuia precizată de lege sau se poate interpreta "in extenso", îți face o mare favoare, aceasta conducând la ideea că actul administrativ este un act special, cu o valoare intrinsecă mai mare decât însăși demnitatea umană, decât starea de fapt și de drept pe care o reprezintă.

Funcționarul străin nu se împiedică de o virgulă, el este școlit ca să înțeleagă actul administrativ. În România se ajunge, dimpotrivă, la situația de manipulare a individului prin atitudinea funcționarului public, însăși corupția pleacă de la funcționar către cetățean și nu invers. În statul occidental de imigrație, în primul rând, ești altfel tratat. Evident că există probabil și excepții, dar în general serviciul administrativ în sine are o valoare determinată calitativ de însemnătatea necesității actului, iar omul, solicitantul, capătă valoarea de om, nu de cerșetor al hârtiei care certifică o situație de drept.

Actul administrativ implică uneori o situație de interpretare care determină automat o responsabilitate în plus a funcționarului public. Administrația ar trebui să-și caute eficiența, coerența între limitele extreme, dar în același timp interne ale legii. Atitudinea funcționarului public față de cetățean arată uneori tiparele, forma, gradul de cultură al unei societăți, gradul ei de civilizație. Eu aș defini birocrația pretențios ca irrogare ex tempore legis, adică, fără a socoti timpul funcționarului, fără a socoti timpul beneficiarului actului administrativ, legea se aplică în mod extrem și exclusiv după literele ei, fără interpretare.

Birocrația este administrația care funcționează fără o organizare eficientă. Birocrații sunt funcționari publici fără creativitate, fără înțelegerea actului administrativ. Nu mai vorbim de timpul pierdut, de "statul în picioare", de aglomerație, de ușile din spate, de pachetele de cafea și ciocolata, date pe sub masă sau cu nesimțire pe deasupra mesei. Nu mai vorbim de atitudinea umilă, de milogeală, smiorcăiala în fața funcționarului. Despre aceste lucruri știe toată lumea, fiecare dintre noi ne-am îngrămădit ca să ne depunem actele pentru eliberarea cărții de identitate, ne-am trezit la 6 dimineața pentru un bon de ordine, cel puțin o dată în viața noastră.

Cei care trăiesc în România sunt obișnuiți cu situația, migranții fac însă comparația. În primul rând ei vin "acasă", în fața funcționarului lor public pe care-l plătesc prin taxele de prelucrare a actelor de care au nevoie, și vin cu imaginea funcționarului școlit în vestul Europei, sau prin alte părți. Și rămân realmente șocați, ca și când problematica birocrației românești n-ar fi întâlnit-o niciodată în viața lor. În fața lor stă funcționara flegmatică, taciturnă, care roade un măr, înfulecă o bucată de prăjitură, și care, după ce se uită în computer vreo 5-10 minute ca și când l-ar vedea prima oară în viața ei, dă click pe două butoane, apoi tipărește o hârtie, două, apoi le rupe fiindca nu sunt "conforme" cu regulamentul.

Pe emigrant nu-l deranjează incompetența funcționarei, nu-l deranjează legea, nu-l deranjează timpul pierdut, ci îl deranjează cel mai mult atitudinea. Atitudinea acestei funcționare care nu-l respectă, care nu-l privește cu demnitate pe el, ca om. De la funcționar pleacă totul, de la atitudinea lui, de la lipsa lui de comunicare corectă. Calitatea procesării actului administrativ pleacă de la banalul zâmbet, de la banala amabilitate a funcționarului public.