Acasa | Calatorii | Amintiri din Lausanne

FOTOGALERIE

Amintiri din Lausanne

 SHARE  

Adaugat in 9 iulie 2012

Amintiri din Lausanne

Lausanne, orașul capitală olimpică. Foto: in-turneu.blogspot.ro

Când mă gândesc la Elveția îmi vin în minte aproape instantaneu diferite episoade din experiența mea de student în Lausanne, așa că mă blochez de fiecare dată la: "Cu ce să încep?".

Dar pentru că orașul Lausanne mi-a fost gazdă timp de 4 luni, merită să fie subiectul primei povestiri. Orașul este așezat pe malul lacului Léman, numit și Geneva, având port turistic și de agrement. Situat printre și pe dealuri, cu diferențe de nivel ajungând până la 500m, Lausanne oferă multiple panorame ale peisajului natural și urban, deci mult material pentru pasionații de fotografie. De altfel, nu mă pot plânge nici eu de vederea de la geamul camerei mele, cu apusul soarelui după munții de pe malul francez al lacului.

.

După ce natura a fost atât de generoasă cu ei, au mai avut și ambiția să construiască, în zona cea mai înaltă a orașului, un turn de lemn cu scări în spirală, nerecomandat celor cu acrofobie. 

.

În plimbările prin parcuri, sau chiar pe marginea marilor bulevarde, am remarcat pasiunea autorităților pentru arta aranjamentelor florale și arboricultura ornamentală. Inițiativa e apreciată în mod deosebit de turiști, care, precum bebelușii, reacționează pozitiv la vederea culorilor vesele. Menționez că mă încadrez în acest segment. 

.

Elvețienii sunt genetic construiți să fie sportivi, amatori sau profesioniști (vezi Roger Federer) și în plus încurajează activitățile sportive cu orice metode le pică la îndemână. De exemplu, pe unul din dealuri, spre muzeul de fotografie L’Elysée, au amenajat scări din piatră pentru urcare și scări rulante doar pentru coborâre. Mulți dintre localnici au știut să întoarcă în favoarea lor aspectul cu relieful, apelând la mijloace alternative de transport – trotineta.

Tot în Lausanne își are sediul și Comitetul olimpic internațional, înființat în 1894 cu scopul de a reporni tradiția jocurilor olimpice, ceea ce au reușit începând cu anul 1896 pentru sporturile de vară, și din 1924 pentru sporturile de iarnă. Câteva zeci de ani mai târziu, în 1993, au inaugurat și Muzeul olimpic, ce adună mii de piese care sunt în legătură cu jocurile olimpice moderne. Poate la fel de impresionant este parcul ce înconjoară muzeul, unde sunt expuse sculpturi din bronz, oțel, piatră și chiar nisip, reprezentări ale activităților sportive.

.

Menționam mai sus muzeul de fotografie, L’Elysée, cu expoziții permanente și temporare, despre care am citit că ar fi unul din cele mai apreciate obiective ale Lausanne-ului. Eu am prins o singură expoziție, cu tema Le théâtre du crime (Locul crimei). Deși subiectul e macabru, iar fotografiile prea explicite, nu le-am putut contesta calitatea, cu atât mai mult cu cât nu s-au folosit de culoare pentru efectul dramatic.

După așa o vizionare aveam nevoie de recreere, deconectare și încântarea ochilor cu peisaje mai... vii. Și ce alt loc e mai potrivit decât malul lacului, și nu atât în port, care e mai aglomerat și gălăgios, cât urmărind niște alei aproape necălcate, prin pădure sau printre terasele, paradoxal, părăsite la sfârșit de săptămână. În așa o liniște, e cel mai potrivit moment pentru o sesiune de bird watching, activitate despre care am aflat de curând că poartă un nume și pe care eu o încadram la secțiunea uitat în gol. 

.

Din categoria locurilor și activităților de recreere, sunt câteva care se luptă pentru primul loc în top. Cei care au avut norocul să vadă portul Ouchy în timpul săptămânii, să comunice cu lebedele mai îndrăznețe când musafirii sunt puțini și să urmărească bărcile intrând sau părăsind portul ca într-o continuă vacanță, spun că e primul locul de care li se face dor când se gândesc la Lausanne. Alții, printre care mă număr, spun că locul din care nu s-ar mai fi ridicat e gazonul întins și foarte verde din fața Palatului Justiției, desigur cu vedere la lac.

.

Orașul are în patrimoniu o serie de clădiri istorice, care întregesc un peisaj urban vestic-european. Castelul St-Marie este astăzi sediul a ceea ce ar corespunde la noi consiliului județean, Lausanne fiind reședința cantonului Vaud. Catedrala Notre-Dame, construită între secolele 12-13, e o operă de artă gotică, vizitabilă cu sau fără ghid. Pictura interioară este cea originară, fiind descoperită la începutul secolului 20, după ce fusese acoperită în timpul Reformării protestante.

.

Marele avantaj turistic al orașului e poziția geografică, fiind la jumătate de oră distanță de orășelul franțuzesc Evian, cu vaporul, la o oră cu trenul de Geneva și jumătate de Montreux și la 2-3 ore cu mașina de nordul Italiei. În plus, Lausanne e cea mai mică localitate cu transport în comun de mare viteză, cea mai recentă linie inaugurată în 2008 fiind chiar complet automată, fără mecanic de locomotivă (!). Nu în ultimul rând, are multiple puncte pentru închirierea de biciclete, pe care le puteți lăsa apoi la oricare din locații.

Galerie imagini

 
 
 
 
 
 
 


Autor: Alexandra Seghedin
 


 SHARE :  Trimite pe mail
ghid calatoriiin turneu blogspot roeuropaelvetialausanne CITESTE MAI MULTE DESPRE

9495 citiri

4 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.