Iertare din partea regelui / Foto: Reuters
Femeia, in varsta de aproximativ 30 de ani, a fost gasita vinovata, in luna iulie, de conducere a unei masini, relateaza cotidianul britanic The Guardian. Cazul ei a fost prima pedeapsa legala pronuntata pentru o incalcare a acestei interdictiei in Arabia Saudita, natiune musulmana ultraconservatoare.
Desi nu a existat nicio confirmare oficiala a hotararii, printesa Amira al-Taweel, sotia printului saudit Alwaleed bin Talal, a scris pe Twitter: "Slava Domnului, biciuirea este anulata datorita regelui nostru iubit. Sunt sigura ca toate femeile saudite vor fi atat de fericite, eu sunt". Mai tarziu a adaugat ca ea si sotul ei au vorbit cu femeia, care le-a spus: "ordinul regelui m-a scapat de spaima cu care am trait dupa acea sentinta nedreapta".
Tanara a fost condamnata luni - la doar o zi dupa ce Regele Abdullah a promis ca va proteja drepturile femeilor si a spus ca femeilor le va fi permis sa participe la alegerile municipale din 2015. Miscarea subliniaza provocarea cu care se confrunta Abdullah, cunoscut ca un reformator, pe masura ce preseaza usor dar sigur spre schimbare, in timp ce incerca sa nu ofenseze autoritatile religioase si segmentul ultra-conservator al populatiei.
Interdictia de a conduce, in cazul femeilor, isi are radacinile in traditiile religioase musulmane, interpretate de catre fundamentalisti, care sustin ca a da libertate de a circula femeilor le-ar face mai vulnerabile in fata pacatelor. In prezent, Arabia Saudita este cea mai conservatoare tara musulmana, intrecuta in ultimele decenii doar de Afganistanul taliban.
Chiar si asa, politia opreste, de obicei, soferitele, le interogheaza si le lasa sa plece dupa ce semneaza un angajament de a nu conduce din nou. Incepand cu luna iunie, zeci de femei au continuat sa conduca, intr-o campanie de sfidare a interdictiei si de a sparge tabuul. Legea aceasta duce, in prezent, la angajarea de soferi pentru femeile din familiile mai instarite si le pune intr-o stare de dependenta fata de rudele de sex masculin pe cele din familiile mai sarace.