Smart Woman

Eu am fost responsabilă cu desenarea unui infotrip care să-i ameţească pe britanici (erau un mix de presă specializată, bloggeri şi tabloide).

Aveam la dispoziţie două zile şi jumătate pentru asta şi am ştiut că am prestat impecabil când am citit articolul scris de ziaristul de la infamul The Sun, cotidianul britanic care în mod normal ne dedică pagini generoase în care ne face de ruşine.

Prima propoziţie sună aşa: “Când simţi că nu mai poţi de atâta muncă şi ţi s-au terminat bateriile, există o singură soluţie care să repare asta: Bucureştiul.”

Aventura din România începuse sub nişte auspicii mai puţin fericite. Coordonatorul lor de PR şi organizatorul lor de evenimente ajunseseră la Bucureşti prima oară, şi la recomandările unei agenţii de turism, se cazaseră la un hotel confortabil, dar incredibil de urât.

Aceleaşi indicaţii preţioase îi aruncaseră la cină într-un restaurant cu ştaif unde mâncarea era submediocră, chelnerii pufneau, trânteau, umflau nota. La astea se adăugase un taxi de un milion jumate de la aeroport. Când i-am întâlnit, erau convinşi că au ajuns într-o ţară din Estul Sălbatic, într-un oraş urât, fără personalitate şi neprietenos.

Am avut atunci, la prima întâlnire cu ei, vreo trei ore la dispoziţie să le arăt că nu e deloc aşa.

Dar ce ştiau ziariştii care au venit în România despre România? Malcom, un veteran al presei de aviaţie şi editor la un ziar pentru comunitatea iudaică din Londra, ştia că românii au omorât evrei. Steve, animal feroce de tabloid, că avem prostituţie şi cluburi cu DJ mişto.

Thom, de la o publicaţie dedicată pieţei de lux, auzise de Mungiu şi Netzer, dar şi de Festivalul Enescu. Dom putea să fredoneze Inna. Chrissie era convinsă că poliţiştii români bat oameni pe stradă. Restul voiau la Casa Poporului şi toţi voiau la Sibiu, acolo unde a fost şi prinţul Charles.

Am început infotripul cu o călătorie la Urlaţi, la Conacul dintre vii. E un loc pe care l-am descoperit la o filmare, un conac frumos renovat între podgorii. Înainte de cină am făcut o degustare cu vinuri Lacerta, iar somelier a fost Sergiu Nedelea. A fost primul moment de uimire: “cum, voi aveţi vinuri? Adică vinuri dintr-astea, nu prostii?”.

Dimineaţa am plecat spre Sinaia, pădurea de pe Valea Prahovei era atât de frumos colorată, că toată lumea a stat lipită de geam să pozeze cu iPhone-ul.

La Peleş au rămas cu gura căscată: “cum, voi aveţi castele dintr-astea, adică nu numai castelul lui Dracula?”, am dat o tură pe la Mănăstirea Sinaia şi ne-am oprit la restaurantul Kuib. Oamenii de acolo au fost incredibil de amabili şi zâmbitori. Înapoi în Bucureşti a început nebunia.

Tinerii din grup care lucrau la tabloide veniseră la ei cu o listă de baruri din Centrul Vechi de la care s-au abătut şi-a ieşit o noapte de pomină. Au început în Bordello’s, au continuat în ceva club nou deschis care avea invitată o sosie de-a lui Amy Winehouse, au bătut toate PUB-urile şi-au eşuat în Control de unde nu s-au mai dat duşi până la 6 dimineaţa.

Prostituate n-au găsit, dar au căpătat o carte de vizită de la un tip pe nume Ştefan care voia să îi ducă la un salon de masaj erotic. Când au ajuns la Grand Hotel Continental, îi aştepta micul dejun.

Am bifat apoi Muzeul Satului (a fost cor de aaa-uri şi ooo-uri şi mult regret că nu au ajuns şi într-un sat de-ăla promovat de Prinţul Charles) şi ne-am înfipt în Casa Poporului, cu o ghidă tânără, drăguţă şi convinsă că Ceauşescu a fost un mare om, mare preşedinte. Între timp am luat prânzul la Joseph, by Hadad, care i-a năucit de-a dreptul.

La Hanul Berarilor, Casa Elena Lupescu, s-au delectat cu povestea lui Carol al II-lea şi-a iubitei lui, dar şi cu câteva kilograme de carne. Mai puţin Gary, vegetarianul, care după privirile spăimoase, părea să ne desteste apetitul. Am bifat şi Carul cu bere, într-o seară de sâmbătă, cu program artistic cu tot.

Toţi cei care au scris despre România au făcut-o la superlativ.

Ce am învăţat eu din experienţa asta despre ţara mea? Că mediul privat înţelege să se promoveze bine şi e interesat de asta. Absolut toţi cu cei cu care am lucrat s-au comportat ireproşabil.

Că la Casa Poporului nu poţi plăti cu cardul şi nici nu intri gratuit dacă eşti ziarist. Bonus ţi se împuie capul cu “president Ceauşescu”. Dacă grupul n-ar fi fost cu oameni deştepţi, ar fi plecat acasă cu convingerea că Nicolae Ceauşescu a fost un geniu şi-un vizionar.

Că Muzeul Satului nici măcar nu răspunde la mailuri. Că la Peleş e pe dos, zici că vorbeşti cu nişte occidentali.

Citeşte şi:

Un avion de români şi cum să fii un pasager de avion civilizat

Lalele, friptură şi Shakira. La Amsterdam

Utile în călătorii: Australia