Acasa | Opinii | Băieții sunt puternici, iar fetițele dau cu mopul

Băieții sunt puternici, iar fetițele dau cu mopul

 SHARE  

Adaugat in 6 aprilie 2016

Băieții sunt puternici, iar fetițele dau cu mopul

Pentru fete e mai greu. Foto: Photoxpress

Eram însărcinată în 12 săptămâni când medicul m-a anunțat că “cel mai probabil” voi avea o fetiță.

Până atunci, le spuneam curioșilor, că nu mă interesează ce sex va avea copilul, important era să fie sănătos. Și era adevărat, însă în sufletul meu, în momentele de maximă sinceritate cu mine însămi, știam că îmi doresc o fetiță. Așa că acea zi de primăvară rămâne una dintre cele mai fericite din viața mea. Soțul meu nu a primit însă vestea cu același entuziasm. Era și el fericit, însă nu la nivelul la care mă așteptam. Luat la întrebări mai târziu mi-a mărturisit și de ce a reacționat așa: “Pentru fete e mai greu! Femeile au o viață mai grea!”.

Și deși mă doare să o spun: are dreptate! Egalitatea de șanse este doar un discurs la modă, pentru că în realitate cultivăm aceeași mentalitate, aceleași stereotipuri! Copiii sunt învățați de mici unde le este locul în societate în funcție de gen. Și deși în naivitatea mea am crezut că generația mea este mai răsărită, o piesă de teatru la care am fost acum două săptămâni cu fetița mea de 3 ani m-a revoltat și m-a adus cu picioarele pe pământ.

Trebuia să vedem o piesă cu Peter Pan și căpitanul Hook. Însă actrița care trebuia să o joace pe Wendy s-a îmbolnăvit așa că actorii rămași au trebuit să improvizeze ad-hoc un spectacol. Maestrul de ceremonii a fost Peter Pan care s-a gândit să îi aducă pe copii pe scenă într-un spectacol de pantomimă. Copiii mai mari au intrat în joc. Primii au fost băieții care au primit drept probă “de foc” să arate cât sunt de puternici și să mimeze cum ridică butoaie imense și foarte grele. Au urmat fetițele. Au urcat pe scena vreo 6-8 fetițe pregătite să arate și ele cât sunt de puternice. Însă Peter Pan a avut alte planuri:
– Să vedem cum dau fetițele cu mopul! Cine dă mai repede? Și mai repede?
Și fetițele săracele dădeau din mâini  cu viteză, să se ridice la înălțimea așteptărilor. M-am înfuriat teribil! Am simțit că iau foc! M-am ridicat de pe scaun și într-un moment în care Peter Pan a tăcut din gură i-am spus la ureche:
– Să știți că și fetițele sunt puternice! Și se pricep la multe lucruri, nu doar la dat cu mopul!

A zâmbit încurcat și nu a spus nimic. A venit din nou rândul băieților să urce pe scenă. De data asta au trebuit să dovedească că sunt puternici și capabili să aducă bogății acasă. Așa că eu au primit sarcina de a mima cum cară lingouri grele de aur. Și au reușit! Că doar toți băieții sunt puternici, nu?
Vine din nou rândul fetițelor, iar Peter Pan spune:
– Ne-au spus mămicile că și fetițele sunt puternice. Hai să vedem cât sunt de puternice!
În joc intră și căpitanul Hook, interpretat, culmea, de o femeie și le spune fetițelor:
– Acum suntem în bucătăria corabiei și vom face o prăjitură! (???!!!) Haideți să spargem ouăle! Și acum le batem! Repede, fetelor! Repede!!! (deci de la spălat pe jos s-au mutat la bucătărie)
Eu îmi dau o palmă peste frunte. Mă uit, ascult și nu îmi vine să cred. Bănuiesc că Peter Pan m-a văzut și încearcă stângaci să mai repare ceva:
– Și acum luăm un castron și mai greu cu 50 de ouă! Ia să vedem cât sunteți de puternice? … Și acum un castron și mai mare, cu 100 de ouă! Ce greu e!!! . s.a.m.d.
Am citit acum câteva zile un citat care mi-a rămas întipărit în minte: “Copiii sunt precum cimentul ud. Orice lucru care îi atinge lasă urme” (În original: Children are like wet cement. Whatever falls on them makes an impression”- Haim Ginott).

Cu alte cuvinte, felul în care vorbim cu copiii noștri, atitudinea noastră în ceea ce îi privește și așteptările pe care le avem de la ei devin vocea lor interioară. Ce au înțeles fetițele din jocurile la care au participat sau la care au asistat? Că băieții sunt puternici și aduc “aur” acasă, iar locul femeilor este în bucătărie la făcut mâncare și dat cu mopul. Cât de nedrept este acest mesaj?

Bombardând copiii cu astfel de mesaje, prin cărți, teatru, filme sau alte medii, îi programăm practic să gândească  după niște principii eronate, să aplice dublul standard în funcție de gen. Le spunem băieților că doar ei sunt puternici și capabili să aibă grijă financiar de familie, în timp ce locul femeilor este la mătură și la aragaz. Mamele de băieți sunt mândre că au fii puternici și îi învață că jucăriile roz, ustensilele de bucătărie, păpușile și alte jucării “feminine” sunt doar pentru fetițe și e o rușine să se joace cu ele. Îi învață că fetițele sunt plăpânde și neajutorate, iar ei sunt eroii care trebuie să le salveze. Iar fetițele sunt învățate că mașinuțele sunt pentru băieți, și că tot ei sunt cei puternici și curajoși, sunt îmbrăcate în rochițe vaporoase și ciorapi albi și certate atunci când se implică în activități care le  murdăresc că doar ele sunt fetițe delicate ca niște flori…

Fiica mea are aproape trei ani și jumătate și o mulțime de prietene. Și toate aceste fetițe de 3-4 ani pe care eu le cunosc sunt curajoase, puternice și foarte inteligente. În varianta lor adultă nu mi le pot imagina decât mutând munții din loc pentru a schimba lumea în mai bine. Sunt fetițe care învață într-un ritm amețitor, cu o logică și un vocabular care mă năucesc, care se urcă pe tobogane înalte și necunoscute chiar dacă le este teamă, care aduc acasă (cu mânuțele lor) pietre imense pentru a le încălzi și îngriji, sunt fetițe care oferă flori necunoscuților pe stradă și care se iau în brațe atunci când una dintre ele plânge sau a fost rănită.

Și simt că societatea în care trăiesc vrea să le strivească spiritele, să le pună într-un loc care nu este al lor sau cel puțin nu exclusiv al lor. Și este vina noastră, a adulților, pentru că în 2016 cultivăm încă stereotipurile de gen.
Menținând aceste stereotipuri le limităm copiilor noștri șansele la viitorul pe care ei îl doresc pentru ei, la viitorul pe care îl merită și pentru care au toate calitățile necesare. Creând anticipat scenarii pentru ei îi împiedicăm să își descopere talentele și să se dezvolte.

Schimbarea trebuie să pornească de la noi, adulții! Copiii noștri sunt perfecți! Haideți să nu îi stricăm, să nu le retezăm aripile pentru că am face un mare deserviciu umanității.



Autor: Nicoleta
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

10920 citiri

57 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Articolul tau

Ou sont les neiges d'antan?

Ou sont les neiges d'antan?

A nins mult in cartier, am stat mult in casa si am ascultat radioul. Cu ochii pe geam, mi-am adus aminte de niste dupa-amiezi de iarna din copilaria mea mica la Magura, cand stateam in bluza si strampi si sosete de lana in pat la bunica in camera.

Carte si Film

7 filme de animatie asteptate in 2017

7 filme de animatie asteptate in 2017

Despicable me 3 - Steve Carell si Kristen Wiig isi reiau rolurile in cea de-a treia parte a filmului, în regia lui Pierre Coffin și Kyle Balda și co-regizat de Eric Guillon, in care Balthazar Bratt, un copil celebru din 1980, nascoceste un sistem de dominație mondială.

Articolul tau

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Chiar dacă-mi făcusem ceva filme de groază în minte înainte a veni în Florida (rezultat, desigur, al filmelor şi documentarelor în care cineva te împuşcă în cap când mergi după pâine), am descoperit repede că mă simt mult mai în siguranţă decât mă aşteptam; ba chiar, în mod ciudat, chiar mai în siguranţă decât în Iaşi. Dar asta până nu demult, când cinci indivizi.... Dar mai bine să încep cu începutul.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.

Familie

Fii un tată, nu un portofel!

Fii un tată, nu un portofel!

Ce copil nu se bucură atunci când tata cheltuie bani în neștire pentru dorințele lui? Dar oare are nevoie copilul de toate acele daruri? Psihologii spun: fii un părinte, nu un portofel.

Calatorii

Călătorește mai mult în 2017. Cum să-ți planifici vacanța la care visezi

Călătorește mai mult în 2017. Cum să-ți planifici vacanța la care visezi

Pe lista ta de New Years Resolutions sigur se află sa călătorești mai mult. Gândul la destinații exotive ți-a rămas întipărit în minte încă de vara aceasta, când nu ai putut să rămâi rece la avalanșa de poze din destinații exotice de pe Facebook și Instagram.

Articolul tau

Zece minciuni despre sex din filme (sau nouă minciuni și un mare adevăr)

Zece minciuni despre sex din filme (sau nouă minciuni și un mare adevăr)

Filmele, minunatele filme, fără de care n-am putea trăi, ne plac cu atât mai mult cu cât sunt mai apropiate de realitate, dar și cu cât mai mult se îndepărtează de ea.

Articolul tau

O altfel de despărțire

O altfel de despărțire

Gata, a venit momentul. Casa e goală, hainele și cărțile ei nu mai sunt la locul lor. Dezordinea, cândva exasperantă, a lucrurilor acum este înlocuită cu rafturi goale.

Articolul tau

Ma intorc acasa

Ma intorc acasa

Au trecut anii, multi petrecuti in multe tari, care mai de care mai dezvoltate si mai mandre. Intr-o zi insa am simtit ca s-a facut vremea sa ma intorc acasa.

Opinii

Of, Parentingul

Of, Parentingul

Tot aud de câteva primăveri despre modern parenting . Adică cum vine asta? E vorba de părinții moderni?

Articolul tau

Mi-am pierdut încrederea în superba mea soție

Mi-am pierdut încrederea în superba mea soție

M-am trezit devreme în acea dimineață rece de ianuarie. Trebuia să ajung la înmormântarea mătușii mele.