Acasa | Articolul tau | Bunicii sunt partea cea mai vizibila din Dumnezeu

Bunicii sunt partea cea mai vizibila din Dumnezeu

 SHARE  

Adaugat in 24 ianuarie 2012

Bunicii sunt partea cea mai vizibila din Dumnezeu

Batranete. Foto: Photoxpress

Aseara cautam un loc virtual unde sa-mi adun mintile imprastiate peste zi, in timp ce-l adormeam pe d-nul Petru. Am dat peste Stela Popescu si m-am grabit s-o sar, iar cand falanga se pornea s-apese, mi s-a parut ca o vad plangand.

Asa am aflat ca era din Basarabia, unde tatal ei - invatator in sat, a intrat cu ochi caprui in  lagarul  rusesc, si a sarit gardul peste 20 de ani cu ochi albastri. Si nu de la vreo clinica. De la atatea lacrimi.

Partea feminina a familiei s-a refugiat in Ardeal, unde, in pragul sarbatorilor de iarna, mama Stelei a vrut sa cumpere 2 kg de carne pentru fete. Cucoana de Ardeal i-a spus asa: "Eu nu am carne de vanzare! Ce ti-a trebuit sa pleci de-acasa?" Iar mama Stelei, i-ar fi spus: "Sa nu dea Dumnzeu sa stii vreodata de ce a trebuit sa-mi parasesc eu casa !"

Ei, si aici, vorba moldoveneasca si incarcatura m-au dus fara escala la dimineata-n care, odata cu bunica, a coborat din pod si bomba ca cineva ne-a luat toti sacii de faina.

Am revazut-o pe bunica plangand mocnit, duios, ca o fetita smochinita sub un gheb. Bunicul a lansat in deschidere un "inchinarea mamii lor", si-a inceput sa-si razuiasca spatele de urs de lemnul  usii. Ma asteptam sa fie un ritual de incalzire - luptase in razboi cu rusii si mai avea si-o gaura de glont in suncile din spate. Il priveam fix, ca nu cumva sa-l scap cand  rupe usa-n doua si fuge dupa hot. Bunicul s-a frecat de usa ca un motanoi, apoi a obosit, pe urma a uitat si s-a pornit alene catre pat.

In ring s-a ridicat bunica, care s-a invartit dupa batista cu trei noduri.  A luat un ban si-a dat o fuga  la "parintili" cu un bilet. Si-un nume. Avea o banuiala despre casa sutului iar, dupa 7 zile, pedeapsa a lovit in grajdul lui: i-a murit vaca! Dosarul "Faina" s-a clasat cand insusi sutul a carat faina inapoi in pod, cu scuze la bunica si cu ruga sa-l lase macar porcu-n pace!

Asa de frumos si de repede raspundea Dumnezeu batranilor rugatori in copilaria mea. Doi bunici si o maimuta ingenuncheau mereu sub trei icoane, in fata unui verde dulapoi, modelul cu "saltare". Fiecare zi incepea si se sfarsea cu "Tatal nostru" si cu "Imparat ceresc" + trei matanii. Dupa ruga de dimineata, bunicul se spala pana la brau, se imbraca curat si se pierdea in papusoii cei inalti de dupa casa. Il auzeam cum murmura si cum ofta, si daca-s fi avut statura de acum si sufletul de-atunci, poate vedeam cum arata si celalalt batran de taina. Erau vremuri cand Dumnezeu se odihnea pe patul de la geam, si punea umarul la framantat intr-o casuta cat o turta dulce.

Bunicii mele dragi ii datorez tot ce e bun in mine, la fel cum fetei ei nu-i multumesc pentru ce-a rupt. Daca linistea se aseaza ca o binecuvantare dupa orice incercare, si daca nu iau masa inca la salonul "avocati" este pentru ca batrana m-a crescut cu pace. Si-atat de multa dragoste, incat stiam ca soarele nu rasarea pe cer, ci-n casa ei de lut.

Pe cat de inumani  au  fost ai mei, care ma delegau sa pun un nou afis la bloc ca vand si se despart si saptamana asta, despre bunicii mei aflam ca au ceva doar cand bunicul nu venea la masa. Bunica era asa de amarata ca nu-i manca mosneagul, ca nu-i mai trebuia vreo firmitura-n barba. Bunicul meu pleznea de gras, asa ca n-ar fi fost niste clienti pentru o terapie de cuplu.

Am stiut cat s-au iubit doar cand batranul a ramas la casa lui din deal. Am  vazut-o covrigita in caruta, lipita de sicriu, scancind ca vietatea nimanui. Dupa ce ne-am intors acasa, mesele de pomana s-au umplut in curte. Sarmalele alunecau pe gat si tuica in pahare, ca ce-i placea batranului: sa mance si sa bea, nu?  Bunica s-a ascuns ca un copil de noi si poate de durerea ei, dupa o soba. Empatica ca-ntotdeauna, fata cea mare si natanga nu s-a lasat pana nu i-a gasit cuibul; a incercat amuzata s-o scoata  pe pisichera de baba in mijlocul satului din mijlocul curtii, unde credea ca-i era locul.

Prima limita la care stiam ca ma termin s-a dovedit elastica in noaptea in care am depasit usa dupa care ma astepta intepenita. Am stat in curte o ora, cu un copac in brate, in zapada, inghetata, refuzand sa o vad moarta. Ma astepta cuminte, ca o vrabiuta de lemn, intr-o cutiuta de brad. In cas' cea mare, unde nu faceam foc decat pentru musafiri si unde mirosea iarna a prajituri de Craciun si racituri. Familia, in frunte cu fata cea mare si natanga, se amuzau in camera cu soba, la caldura. Viii cu viii, mortii cu mortii. Din casuta de martipan plecau mainile noduroase sub care fetita cat o sticla de lapte se facuse om mare.

Imi este dor de ei asa cum imi este dor de Dumnezeu uneori. Dor sa ma ia putin in brate cand picioarele au ispasit prea mult, ori sufletul s-a rupt prea tare. 

Acum nu-mi vine sa mai rad de Stela Popescu; un alt om cu bunici de uitat si parinti de tinut minte. Si iarasi ma intorc la sfantul parinte si la vorbele lui: "radeti unii de altii si dracu' de voi toti!"

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Capra cu trei iezi
 


 SHARE :  Trimite pe mail
bunicicopilariecredintadumnezeusatiubirecasa batraneascadurereamintiricapracutreiiezi.blogspot.com CITESTE MAI MULTE DESPRE

6887 citiri

36 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

SmartWoman Store

SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store SmartWoman Store

SmartWoman Store

SmartWoman.ro va recomanda produsele cosmetice bio de la MioBio si bijuteriile handmade by ModaMania

Fotografia poveste

Europa in imagini. Creme de la creme

Europa in imagini. Creme de la creme

Seria de provocari fotografice cu teme geografice a ajuns la final. Timp de 12 saptamani am colindat prin Europa la picior sau doar purtati de imaginatie. Ca sa incheiem asa cum se cuvine, am facut o selectie a celor mai bune fotografii si am ramas cu 66 de imagini.

Moda & Stil

In cautarea parfumului ideal: Note din natura, gradina si padure

In cautarea parfumului ideal: Note din natura, gradina si padure

Nu va regasiti in parfumurile feminine? Vi se par parfumurile barbatesti mai interesante? Nu va alarmati! Se intampla mai des decat credeti. Sa dam cuvantul doamnei Alice:

Fotografia poveste

Provocarea saptamanii: Italia, Grecia si Cipru in imagini

Provocarea saptamanii: Italia, Grecia si Cipru in imagini

Cu aceste trei tari intregim continentul si ajungem la finalul seriei "Europa in imagini". Am facut in ultimele 11 saptamani un tur de forta si am scos la suprafata, impreuna, sute de imagini ale frumusetilor geografice, istorice si culturale ale tarilor ce ne inconjoara.

Calatorii

Graţia unui oraşel austriac

Graţia unui oraşel austriac

Graz e unul din oraşele Austriei în care ai putea opri pentru o cafea şi-o plimbare de două ore înainte de a te întoarce cu totul spre casă după vreo hoinăreală europeană cu maşina.

Hobby

Grădini într-un pahar cu apă

Grădini într-un pahar cu apă

De furtuni într-un pahar cu apă ai mai auzit, dar de grădini acvatice amenajate, mai în glumă, mai în serios, cu lupa? Discutam zilele trecute cu un prieten despre grădinile miniaturale şi m-a întrebat dacă se pot amenaja şi cu plante acvatice. Bineînţeles, i-am răspuns.

Design

Influente toscane intr-o resedinta din sudul Spaniei

Influente toscane intr-o resedinta din sudul Spaniei

Situata in Marbella, resedinta este inconjurata de vegetatie mediteraneana si mult, mult soare. Este locuinta perfecta fie pentru un tanar cuplu sau o familie cu doi copii.