Acasa | Articolul tau | Burnout

Burnout

 SHARE  

Adaugat in 15 iunie 2015

Burnout

Reabilitarea mea completă încă nu s-a terminat. Foto: Morguefile.com

Considerat sindromul epuizării fizice sau/și psihice, burnout-ul este un fenomen despre care nu se vorbește deschis la noi în România, deși sunt foarte mulți oameni care sunt victimele lui.

Atunci când mi s-a întâmplat mie acest lucru în urmă cu un an am știut ce va urma, teoretic eram pregătită pentru că aveam prieteni care suferiseră de acest tip de epuizare. Dar fiecare suferă altfel.

În plus, eu monitorizez tot ce mi se întâmplă fiindcă mi se pare interesant să ai percepția corpului tău, să-l înțelegi cum funcționează până la cele mai mărunte lucruri. Şi probabil acest lucru m-a salvat.

Cum se manifestă burnout-ul? În primul rând corpul simte epuizarea și începe să funcționeze ca și cum senzorii s-ar defecta: de exemplu, creierul meu a dat o comandă organelor să producă energie în exces fiindcă asta îi spunea o parte din mine, partea care era stăpânită de frică. Corpul, fiindcă simte epuizarea, trimite un contra-semnal psihosomatic, tot de epuizare, la creier, prin atacuri de panică, ulterior insomnii sau combinații între acestea. Mie mi se întâmplau în timpul nopții. Era atacul subconștientului. Atunci când corpul trebuia să se odihnească el îmi spunea că nu mai are resurse nici măcar pentru odihnă. Chiar și când știi asta, până găsești calea de comunicare între tine și subconștient, trebuie să-ți asumi atacurile corpului tău asupra ... propriului tău corp. Și, în aceste condiții, a doua zi, când apare soarele și nu ai închis nici un ochi, ba dimpotrivă, te-ai luptat toată noaptea ca să supraviețuiești, tu trebuie să funcționezi, să mergi la muncă, să ai grijă de casă, de copil, de necazurile tatălui bolnav de cancer, de tot ceea ce e în jurul tău și nu mai poți înțelege. Și într-o zi cedezi, clachezi, intri în colaps. Și ajungi la spital unde ți se presciu antidepresive deoarece în creier, spun psihiatrii, se produc niște modificări chimice care iată, se pot rezolva simplu și elegant cu medicamente. Da, așa am simțit și eu ceea ce se întâmpla cu mine, ca pe niște modificări de semnale, ceva ce nu se mai întâmplase, ceva ce nu-mi aparținea mie celei care fusesem, era un dezechilibru complex pe care nu-l puteam rearmoniza. Dar era un dezechilibru care venise tot din mine, un dezechilibru pe care îl determinasem eu forțând niște limite. Știind asta, mi l-am asumat.  În această boală ajungi în acele clipe de agonie aproape să nu-ți mai aparții. Și spun ”aproape” pentru că atacurile de panică și burnout-ul nu-ți fură conștiința, gândirea, spiritul. Acea parte din tine rămâne neatinsă și e singurul tău aliat.

Ce modifică burnout-ul? În primul rând fizic epuizarea îți poate afecta inima, întreaga musculatură, glandele, mai ales cea tiroida și suprarenalele care produce la maximum hormonii de stres. Insomnia îți afectează atenția, memoria, chiar și fluența comunicării cu ceilalți deoarece creierul, cautând permanent o soluție să te scoată din criza în care te-ai aruncat, nu mai poate să fie concentrat la realitatea vieții tale cotidiene.  Scade randamentul profesional. Eu mărturisesc că, în acel timp al luptei corp la corp cu mine însămi, nu am putut citi nimic, nici măcar o frază, nu mă puteam concentra pe nimic, oricât de banal părea, nici măcar o rețetă culinară. Dar luptam în fiecare zi și cu asta, știam că atunci când se va termina totul, îmi voi reveni cu puțin exercițiu. Latura emoțională era de asemenea afectată. Pentru a-mi controla această latură emoțională mergeam des la cinematograf. Cu această ocazie am realizat că cinematograful are rol de potențator emoțional maxim, ba chiar m-am întrebat dacă asta nu e un semn pentru a le testa copiilor autismul. La cinematograf mă simțeam ca și când cineva îmi opera emoțiile pe viu, fără anestezie. Urlam în mine de durere dar stăteam înțepenită în scaun să văd până unde ajung emoțiile să mă urce pe pereți. Eram înțepenită de frică chiar în fața unui film siropos care, în alte condiiții, m-ar fi plictisit teribil. În perioada în care am luat antidepresive emoțiile s-au diminuat, deci și durerea. Acest lucru nu s-a întâmplat imediat. Am testat și asta la cinematograf. Durerea era acolo, dar vizibil estompată, fals estompată. Antidepresivele îmi dădeau o stare de moleșeală care îmi fura capacitatea de monitorizare. Astfel că după vreo câteva săptămâni le-am întrerupt. Apoi am plecat la Roma cu copilul câteva zile. Nu am putut să mă bucur de scurta mea vacanță, dar am descoperit acolo că încep să mă descurc din ce în ce mai bine cu preluarea unor responsabilități noi în lumi necunoscute. Excursia mi-a arătat că sunt pe drumul cel bun. Cel mai greu a fost să ascund copilului insomniile care reveniseră și atacurile de panică care erau și ele prezente. Pe copii trebuie să-i ferești de aceste lucruri. Chiar dacă ei le înțeleg, le simt, e bine să le arăți că ai totul sub control, altfel le faci cel mai mare rău, îi faci să se simtă în nesiguranță. Faptul că insomniile reveniseră asta era grav, îmi afecta din nou viața profesională.

După 4 nopți și zile nedormite deloc, abia mai puteam să mă țin pe picioare. Așa că am reluat antidepresivele pentru încă câteva săptămâni. În decursul acestei perioade de timp încercam să caut motivele clare care m-au dus la această situație. Am încercat să fac o psihoterapie cognitivo-comportamentală, mi-am făcut programare la un psiholog foarte bun dar am renunțat fiindcă nu-mi inspira încredere. În plus nu aveam nici o dispoziție să-mi văd problemele  disecate contra cost unei persoane care, poate la ședința viitoare le va uita. Așa că m-am potolit și cu psihologii și am reluat discuțiile cu mine însămi în căutarea motivelor. Curios a fost că atunci când le-am găsit a început să funcționeze comunicarea cu subconștientul meu. Și atunci mi-am dat seama că am găsit calea spre eliberarea din chinurile stresului. În ziua următoare, după nici o lună de antidepresive, le-am oprit definitiv și am început terapia cu mine însămi. Dar mi-am dat seama că făceam în continuare o greseală: lipsa de odihnă. Odihna, la această boală, este foarte importantă. Somnul este singura terapie ”medicamentoasă”.  Treptat mi-am regăsit echilbrul pierdut și am realizat atunci că echilibrul meu, atâta vreme cât trebuie să-mi cresc singură copilul, este cel mai de preț bun pe care-l dețin. Când ajungi la echilibru ajungi să-ți controlezi insomniile. Astfel, ele ajung să dispară.

Reabilitarea mea completă încă nu s-a terminat. Încă mai lupt cu atenția deteriorată, încă îmi exersez memoria și fac eforturi să am un program de odihnă. Nu reușesc tot timpul, nici azi nu am reușit. Dar am învățat să spun ”nu” unor activități atunci când mă simt înainte de capătul puterilor. Am învățat delimitarea între diferite limite ale mele. Atacurile de panică revin atunci când nu mă odihnesc suficient. Creierul a reținut că asta e calea noastră de comunicare. Din nefericire pentru noul meu prieten cu funcționalitate fiziologică: creierul, eu am făcut mereu parte dintre cei care nu doresc să-și doarmă viața. Dar acum va trebui să-l ascult, el a învățat să aibă grijă de mine. Când voi avea și eu grijă de el, îmi va dărui din nou ceva mai mult decât funcționalitate biologică.

Ceea ce am învățat eu în primul rând din toată această poveste este că noi oamenii suntem niște ființe complexe și comunicăm de fapt atât de puțin cu noi înșine încât nu e deloc de mirare că medicii psihiatri au clienți neașteptat de mulți care le bat pe la uși, disperați și triști. Am mai aflat că România e plină de depresivi, de oameni care, pentru a-și echilibra viața, se îndoapă fals cu medicamente fiindcă nu au curajul să se simtă pe ei înșiși, să se depășească în condiția lor. Și asta le schimbă lor perspectiva și, pe termen lung, poate ne afectează și întreaga noastră societate, resursele și informația noastră genetică.

Oamenii preferă în schimb să pună un ghips sufletului lor, chimism care poate fi rezolvat simplu, recunoscându-ți niște slăbiciuni și căutând calea de comunicare cu tine însuți. Autodeterminarea și autosugestia, autoîncurajarea obiectivă, folosite cum trebuie, pot suplini chimia. Eu însămi sunt o dovadă că am învins chimia cu ”metafizica cuantică”. Poate nu toată lumea poate să accepte această luptă, poate nu e capabilă, poate are alte afecțiuni. Dar în mod greșit burnout-ul este confundat, chiar de psihologi și psihiatri cu o formă de ascundere a unei depresii. Depresia poate fi o componentă dar nu este întotdeauna așa. La mine n-a fost o depresie, aș fi identificat-o. Lupta însă, indiferent de calea pe care o vei alege, este doar a ta și e grea. Dar sincer, merită încercat să vrei să te înțelegi pentru că atunci când o faci reușești să te depășești, să te ierți, să ai curajul de a te înfrunta pe tine până la capăt și abia atunci ajungi cu adevărat să guști din propria ta viață.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Al.C.
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

17655 citiri

27 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.