Acasa | Familie | Despre cum mi-aș dori să reînvăț să respir

Despre cum mi-aș dori să reînvăț să respir

 SHARE  

Adaugat in 14 aprilie 2014

Despre cum mi-aș dori să reînvăț să respir

Nevoie de ajutor. Foto: sxc.hu

Vă simțiți uneori sufocate? Visați la momente lungi de liniște în care vă regăsiți pe voi, cele de dinaintea copiilor? Nu sunteți singurele.

Iată o mărturie sinceră și emoționantă a unei mame care vrea să reînvețe să respire. În tihnă.

O să încep onest: am nevoie de ajutor! Am momente, din ce în ce mai dese, în care nu mai știu ce și cum să fac să fiu mamă. Sunt acele momente în care eu nu mă pot desprinde de copilul meu. Doar că aerul pe care îl respiră el este fix aerul care îmi trebuie mie.

Tot ce am făcut până când băiețelul meu a împlinit trei ani a fost să fiu lângă el, să sar, să tresar, să simt ce simte el. Adeseori, la sfârșitul zilei, am ajuns să mă urăsc, să mă frustrez pentru asta și să vreau să fug.

Poate că nu am înțeles că limitele îi fac bine, ca unele NU-uri sunt necesare pentru dezvoltarea lui și că echilibrul e un cuvânt mult prea folosit în creșterea copiilor. Echilibru între ce și ce?

Poate că ar fi fost mai bine să-l las cu altcineva atunci când a împlinit un an, să se obișnuiască cu dorul de mamă. Poate că încercările lui eșuate de a merge la grădinița au fost fix eșecurile mele de a mă integra social și că la asta trebuie să mai lucrez. Cine știe?

Important este că am nevoie de un ghid în meseria asta de mamă care, din păcate nu se simte de fiecare dată, ci se învață și se lucrează. Fix ca o relație de cuplu.

Ce nevoi are o mamă? Extrapolând, văd în jur multe mame confuze cărora le e teama să-și exprime nevoile. Le e jenă să spună că au nevoie să petreacă puțin timp în afara casei, le e teamă să le ceara partenerilor lor o zi departe de ei și de copii, le e rușine că ar putea fi numite mame iresponsabile dacă și-ar lumea în cap un week-end, făcând numai ce le-ar plăcea lor.

Însă mamele au nevoie de timp și de aer, de gândurile lor neîntrerupte, de cărțile și de filmele lor, de prietenele și discuțiile lor comune. Mamele au nevoie să trăiască și în afara casei, mamele au nevoie să fie femei și atât.

Dacă cineva m-ar întreba care e cea mai mare dorință pe care mi-as îndeplini-o cât ai pocni din degete aș spune fără suflu: să respir! Să fac lucrurile care îmi plac pe rând, respirând, fără să pun presiune tot pe mine că nu apuc să bifez totul.

Respiratul ăla adânc și liniștit care îmi adună toate forțele creatoare e cel care îmi lipsește cel mai tare. Sau tihna. De peste trei ani eu nu am mai avut tihna mea. Asta nu e deloc vina copilului, ci doar a mea. Nu mi-am dat voie să mă odihnesc. Nu am învățat până acum cum să trăiesc câteva clipe și pentru mine. M-am dedicat flămândă familiei mele.

Așa că am de gând să învăț să fac acest lucru. E ca și când voi învăța o limbă nouă, o voi lua de la capăt să mă recompun și pentru asta am nevoie de ajutor.

Dacă te-ar întreba cineva ce ai vrea să faci doar pentru tine, ce ai răspunde?

.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
mamaparinticopiicresteretotul despre mameajutorrecomandarisfaturi CITESTE MAI MULTE DESPRE

6371 citiri

61 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.