Acasa | Familie | Capcana lui ”Ți-am dat tot ce-a fost mai bun!”

Capcana lui ”Ți-am dat tot ce-a fost mai bun!”

 SHARE  

Adaugat in 14 iunie 2016

Capcana lui ”Ți-am dat tot ce-a fost mai bun!”

Amintiri din copilarie / Foto: Photoxpress.com

Evident, nu e cazul meu, dar am prieteni cărora părinții chiar le-au dat tot ce a fost mai bun.

Îmi amintesc cât de mult visam în copilărie să învăț să cânt la pian. Nu știu de unde îmi venea dorința asta, că pian adevărat am văzut destul de târziu în viață, pe scena Sălii Palatului, dar eu visam să fiu mare pianistă.

Întâlnirea mea cu pianul, după cum am scris mai sus, s-a petrecut târziu și de la distanță, iar șansele mele să alint clapele cu degetele pe marile scene ale lumii erau egale cu ZERO. La muzică mă pricep cât se pricepe un elefant să meargă pe trotinetă, dar măcar acum nu mai visez.

Prietena mea, în schimb, a mâncat pian pe pâine. Ea nu a visat la pian, ca mine, ea a avut coșmaruri cu el. După ce a mai crescut, după o copilărie trăită între lecții, repetiții, școală, spectacole, mai că n-a dat foc pianului, dar nici nu vrea să mai audă de el. Părinții, pe de altă parte, au fost și sunt total indignați. Cum să renunțe la pian? După tot ce au făcut ei pentru ea? Au trecut ani buni de când ea n-a mai cântat la pian, dar părinții nici acum nu au depășit situația.

„I-am dat tot ce a fost mai bun!”

Este ceea ce susțin părinții ei și ca ei sunt mulți. Mulți părinți au picat în capcana acestui ”bun” cel mai bun pe care să-l ofere copilului și l-au oferit sub formă impusă, pentru că cei cărora l-au oferit nu au avut posibilitatea să aleagă – un bun băgat pe gât.

Și atunci, peste ani, e normal să apară situații ca cea de mai sus: un adult  cu o copilărie nefericită și niște părinți dezamăgiți.

Ce-i mai bun pentru cine?

De multe ori, din dorința de a face bine, de a fi perfecți, ajungem să le oferim copiilor mai mult. Nu e greșit să oferi mai mult, greșit e să nu oferi ce trebuie, iar, dacă oferi mult din ceea ce nu trebuie, să te aștepți să fii, la un moment dat, dezamăgit.

De aceea, înainte de a ne arunca să le dăm copiilor noștri tot ce e mai bun, haideți să vedem pentru cine e bun. E bun pentru noi? E bun pentru că așa zice lumea? E bun pentru că nimeni nu-și permite? E bun pentru că pentru alții a fost bun? Sau e bun pentru copil? Această cea din urmă întrebare este cea care contează.

Așa că, înainte de a le da tot ce e mai bun copiilor noștri, haideți să încercăm să aflăm răspunsul acestei întrebări, iar ca să-l aflăm trebuie să-i întrebăm, în primul rând, pe ei. Așa vom ajunge, peste ani, să le spunem plini de mândrie că le-am dat tot ce-a fost mai bun, deși nu va mai fi nevoie să le-o spunem,  vor ști ei… pentru că au simțit-o.

.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

12465 citiri

18 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.