Smart Woman

Teama şi durerea lui Stephen trebuie c-am simţit-o şi eu şi toţi colegii mei din şcoala primară. Bătaia la palmă cu arătătorul sau rigla era o practică obişnuită a învăţătoarei noastre. Ne bătea pe toţi, fără discriminare, de fiecare dată când ea întârzia, iar noi nu eram în bancă sau, pe rând, la tablă, corectându-ne singuri temele.

Patruzeci de copii ce-şi căutau nevrotic bătaia, aproape în fiecare zi. (Aici cineva ar putea să mă acuze de lipsă de precizie. Nu mai ştiu exact perodicitatea.) Dar eu nu-mi amintesc durerea. Sau frica. Eram eu mai curajoasă decât Stephen? Mi-e greu să cred. La paisprezece ani, în toiul unei competiţii de arte marţiale, am luat-o la sănătoasa văzând că partenera de luptă vine spre mine.

Lovea tovarăşa învăţătoare cu o forţă mai mică decât părintele Dollan? Asta e posibil, dar convingerea că javrele astea mici o merită din plin, pot garanta că era aceeaşi.

Stephen avea certitudinea că s-a comis o nedreptate. Nu ştiu câţi dintre noi gândeam asta. El a mers la rector să-l reclame pe agresor, sfătuit şi susţinut de ceilalţi colegi. L-a convins pe acesta că a fost pedepsit pe nedrept (era pe la sfârşitul secolului XIX).

Despre tratamentul pe care ni-l aplica învăţătoarea noastră, nu ştiu să fi aflat vreun adult sau să existe vreo reacţie la acea vreme (eram pe la sfârşitul secolului XX, 1986-1989). Mi-l amintesc pe un coleg care, după ceva ani, a făcut o criză de schizofrenie, tot la şcoală şi în directă legătură cu ea, şi a rămas cu acest diagnostic.

Parcă văd şi acum cum alerga învăţătoarea după el şi îl lovea încontinuu cu arătătorul de lemn, iar el striga în neştire: “nu mai daţi, nu mai daţi!”. Toată clasa era amuzată. Şi eu? Nu mai ştiu. Oricum, era prietenul nostru, nu vreun ciudat pe care toată lumea avea pică.

În toţi aceşti ani, a planat deasupra capului meu un pericol. Trăiam cu teama că voi face o greşeală gravă, alta decât agitaţia zilnică în masă pentru care eram loviţi la palmă sau, la alegere, peste fund, cu un alt material didactic, un cleşte de rufe din lemn. Iar pentru aceasta urma să fiu pedepsită mult mai drastic. Acum câţiva ani, rememorând, mi-am dat seama că doream foarte mult să mă răzbun. Inconştient, desigur. Lucrul acesta s-a şi întâmplat.

Cred că era toamnă târzie. Ne-am adunat în clasă, ca în fiecare zi. Ne-am jucat ce ne-am jucat, iar la un moment dat am observant că suntem singuri în şcoală. Nici ţipenie de om (nu e un basm, ci o transcriere fidelă a unei amintiri din viaţa de şcolăriţă). Eu, şefa clasei, aleasă democratic, ce mă gândesc? Băi copii, ceva nu e ca în fiecare zi.

Ne-am jucat cât ne-am jucat, dar ştim cu toţii că mai bine ne-am juca acasă. Zic: "Adunarea la mine, şefii de grupă! Ia hai să mergem noi să vorbim cu directorul". Mai apăruse şi zvonul că toate învăţătoarele ar fi la cor. Suna a zi de vacanţă nesperată. Am trimis nişte delegaţi, iar aceştia au venit cu permisiunea de a ne împrăştia. Acasă, program de voie - o feerie!

A doua zi, înainte de începerea orelor, aflu de la o colegă că se întâlnise, pe drum, cu învăţătoarea.  Nu fusese la cor. Probabil că ajunsese la şcoală cu o întârziere de jumătate de oră.

Sunt scoasă în faţa clasei, împreună cu alţii.

- Cine a fost cu ideea să mergeţi la director! Voi ştiţi ce mi-aţi făcut? Aveţi nota scăzută la purtare!

Nu am ştiut niciodată ce repercusiuni a avut asupra învăţătoarei această poveste. Oricum, dacă se aflase că întârziase atât de mult, încât copiii îşi luaseră lumea în cap, nu avea cum să fie în avantajul ei.

În acea zi întunecată, în care fusesem trataţi ca nişte trădători de ţară, apare şi învăţătoarea de alături, prietenă cu a noastră, care ştia tărăşenia.

- Ia uite-o p-asta! Mai stă şi în banca de onoare! (Tot prin vot democratic se ocupa şi acest loc, iar tovarăşa uitase să mă mute.) Dispari de aici, pramatie! Şapte ar trebui să ai la purtare!

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.