Acasa | Familie | Ce faci când copilul te întreabă “eu cum m-am născut” și “pe unde am ieșit”?

Ce faci când copilul te întreabă “eu cum m-am născut” și “pe unde am ieșit”?

 SHARE  

Adaugat in 5 august 2014

Ce faci când copilul te întreabă “eu cum m-am născut” și “pe unde am ieșit”?

Mulțumesc că m-ai născut! Foto: Photoxpress

Cum au venit căldurile, stăteam deunăzi în pat, cu o carte. Aveam pe mine pantaloni scurți şi o bustieră. Tudor îmi privea abdomenul atent, apoi mi-a arătat cicatricea de la apendicită şi m-a întrebat cum au reuşit să-l scoată doctorii pe acolo.

 Hmmm. “N-ai ieşit pe acolo!” “Atunci sunt de la casa de copii?!” “Nu! Eu te-am născut!” “Păi n-ai urmă pe burtă!” Se referea, desigur, la urmele unei cezariene, aşa cum i-a povestit un coleg că are mama lui. M-a surprins că nu ştie pe unde ies copiii în mod obişnuit. Nu sunt o mamă foarte pudică şi nu i-am spus niciodată că l-a adus barza. Ce-i drept, m-am eschivat de la întrebările incomode cu o tactică pe care am abordat-o spontan. Mai discutasem cu el despre naştere. Ovul – mamă, spermatozoid – tată, fecundare, bebe în burtică, naştere pe canalul vaginal. Copilul, plictisit de avalanşa de termeni noi, a abandonat subiectul, năuc. Eu, împăcată că nu l-am mințit cu nimic, dar laşă.

Educație sexuală din reviste porno

Azi mi-am amintit cu prietena mea din copilărie cum eram noi convinse, pe la 9, 10 ani că sexul înseamnă o tanti care face vrute şi nevrute cu foarte mulți neni. În același timp. Pentru că educația noastră sexuală a început cu revistele porno nemțeşti – marfă de contrabandă – pe care reuşea ea să le aducă din casă. Priveam cu ochii bulbucați pagină după pagină şi apoi juram că n-o să facem sex niciodată în timp ce reluam frenetic “elasticul”. N-aş vrea ca fi-miu să afle lucrurile pe aceeaşi cale şi nici să-şi imagineze, când va veni vremea, că dragostea se face-n minim minimorum doi-trei, dar de preferință în patru-cinci.

O discuție ca de la mamă la fiu

N-am mai avut cum să mă eschivez de la discuția cu lipsa cicatricei de cezariană de pe abdomenul meu. N-am mai dat-o nici pe termeni ştiințifico-aburitori-dar-corecți. I-am spus, pur şi simplu, adevărul, în cuvinte pe care le pricepe. (Uite, şi acum mi-e greu să le redau. Poate sunt, până la urmă, pudică.) Eram la volan când am spus “prin păsărică”. A urmat o pauză, dar eram pregătită pentru orice. Nu şi pentru asta: “Şi nu se rupe?!” În acelaşi timp, salvator! Pentru că am virat rapid spre miracolul sarcinii. Cum tot corpul mamei se pregăteşte pentru naştere, cum ligamentele se înmoaie, cum uiți toată durerea în secunda doi după ce îți vezi copilaşul etc. “Dar îți trebuie şi un tătic, nu?” “Da, neapărat. Altfel nu merge. Îți trebuie neapărat UN tătic”. Ştiam eu de ce emfaza de pe UNU. “Mulțumesc că m-ai născut, mami, cred că a meritat!”

Detaliile, la vremea lor

Sunt sigură că nu va trece mult până când va dori să afle mai multe despre rolul tăticului. Nici acum nu cred că-şi imaginează că îi dă mămicii un spermatozoid într-o cutiuță roşie de catifea. Cred că nu-l interesează mai mult, deocamdată. I-am hrănit curiozitatea de moment şi, probabil, la vârsta de șapte ani, când încă universul se învârte în jurul propriei persoane, fascinantă e aventura lui. Cea prin care a ieşit el din mine. Îmi propun să-i explic despre sex, când mă va întreba, onest şi simplu. Nu exhaustiv. Cred sincer că sunt aspecte pe care trebuie să le descopere singuri. E încă devreme pentru unele, dar timingul vine de la sine.

În costumul lui (m)adam

Aşa a fost şi cu umblatul gol sau cu intratul peste noi la baie, în timpul duşului. Corpul uman mi se pare un lucru frumos. Nicidecum ruşinos. Aşa că n-am pus lacăte grele la baie. Primele semne de pudoare au venit de la copil, când a refuzat să mai stea gol puşcă pe plajă sau să se schimbe în văzul tuturor. Încă nu are inhibiții în ceea ce ne priveşte pe noi, ai lui. Dar cercul de persoane cărora li se arată în costumul lui Adam s-a restrâns de la sine. E clar că niscaiva idei în strictă legătură cu basicul sexualității se nasc în căpşorul lui, doar că încă nu poate – şi nu are nevoie – să le definească. L-am surprins, când ne vede pe mine şi pe taică-său că ne pupăm – că ne priveşte cu tandrețe şi curiozitate. Apoi se bagă între noi, să ne drăgălim toți.

O să înțeleg că am atins altă piatră de hotar când va strâmba, scârbit, din nas!

.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

10394 citiri

22 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.