Acasa | Familie | Cea mai mare greșeală de parenting pe care au făcut-o părinții mei

Cea mai mare greșeală de parenting pe care au făcut-o părinții mei

 SHARE  

Adaugat in 26 octombrie 2017

Cea mai mare greșeală de parenting pe care au făcut-o părinții mei

Sacrificiul parintilor. Foto: pixabay

Să vorbești pe față despre cea mai mare greșeală de parenting vizavi de tine, copilul care ai fost, care încă mai ești, care a influențat adultul care ai ajuns…

Să-ți judeci părinții e ușor. Mama nu mi-a cumpărat cărți. Nici dulciuri. Tata nu vorbea cu mine. Știa doar să mă certe și să mă tragă de urechi. Etc. Etc. Etc. Dar după ce devii tu însăți părinte, vezi altfel lucrurile. Le simți altfel, chiar dacă durerile din copilărie încă mai dor la fel de mult.

Acum totul capătă o nuanță. Acum îi înțelegi de ce te chemau în casă la ora 8.00 seara sau stăteau cu gura pe tine să-ți scrii temele. Sau să-ți faci patul. Să zici sărut mâna. Să-ți duci farfuria în chiuvetă. Să mai dai și tu cu mătura… Acum îi privești cumva, ca de la egal la egal, ca și cum, dintr-o dată, ai făcut upgrade la nivelul următor. Nu mai ești doar un copil, ești un părinte.

Și-acum ai și tu șansa să-i spui unuia mai mic în grad, copilul tău, ce să facă și, mai ales, ce să nu facă. Dar nu-i ușor. Vrei să fii altfel decât au fost părinții tăi. Poate mai cool. Poate mai flexibil. Poate mai prietenos.

Constați însă că nu întotdeauna copilul te vede așa cum crezi tu că te vede. Nu e de acord cu tine și îți dă replica. Te simți ca într-o capcană fără scăpare. Cum să fii un părinte bun și, în același timp, care nu va primi reproșuri mai târziu de la propriul copil? Iată o întrebare la care e tare greu de răspuns.

Cea mai mare greșeală de parenting vizavi de tine

Poate nu-i frumos să vorbesc despre ce nu mi-a plăcut la felul în care m-au crescut ai mei, dar tocmai aceste chestiuni mă definesc acum, ca părinte. Iar multe dintre greșelile de parenting ale părinților mei mă fac pe mine să pic în niște extreme pe care, deși încerc să le evit, îmi este greu, nenatural.

De când mă știu, mereu i-am reproșat mamei faptul că nu-mi cumpără cărți. Sintagma „nu am bani“ m-a marcat atât de mult în copilărie încât acum, când băiețelul meu îmi cere ceva, aproape întotdeauna „am bani“.

Și nu am descoperit vreun secret al bogăției, nicidecum! Dar aleg să-i dau lui banii (pentru jucării de cele mai multe ori), deși poate ar fi mai înțelept să-i cheltuiesc în alte scopuri. Nici ca mama mea nu a fost bine, dar nici ca mine, zic judecând la rece, nu e prea OK. E necesar un echilibru, dar de multe ori cedez din impuls.

Mama nu venea la serbările mele și la concursuri

Apoi, mama nu venea la toate serbările mele, mai ales cele extrașcolare sau cele de când am devenit un pic mai mare. Și îi simțeam lipsa. Mama colegei de bancă era mereu prezentă, mereu alături de noi, gata să ne ajute. A mea, nu. Mă simțeam cumva singură pe lume, deși aveam un acoperiș deasupra capului și mâncare pe masă…

Dar poate cel mai mult m-a marcat în copilărie faptul că îmi vedeam mama doar în weekend. Până la vârsta de 6 ani și jumătate, când m-au dat la școală, am stat la bunici. De luni până vineri. Sâmbăta era cea mai dragă zi pentru că o vedeam pe mama. Atunci simțeam că sunt fericită. Că sunt acasă.

Dorul de mamă doare cel mai tare

Am trăit tot felul de aventuri la bunici, la curte, pe care nu le-aș fi putut experimenta la bloc, dar totuși cel mai mult pe lume mi-o doream pe mama. Iar ea era la serviciu. De luni până vineri. Iar eu aveam un sentiment că-s cumva, singură pe lume, mai ales în momentele grele când căutam brațele mamei pentru alinare. Îmi amintesc că uneori plângeam cu foc și o strigam. Degeaba! Trebuia să vină ziua de sâmbătă.

Iar acest lucru m-a făcut pe mine, mama copilului meu, să încerc să-i fiu alături fizic mereu. Să lucrez de acasă sau măcar part-time. Să-l duc în parc când e soare. Să-l iau în brațe când își face o julitură la genunchi. Să nu permit vreunei mătuși să țipe la el și să-l jignească…

Atunci când soacra mea mi-a sugerat să-l las la ea câteva zile am refuzat din start. Nu concepeam să rămână peste noapte în altă parte, să se simtă și el, ca mine, prins într-o situație fără ieșire. Să-i fie dor de mine, de mama lui, să aibă nevoie de mine și eu să nu fiu acolo. Poate că am exagerat (!sigur), dar nu am putut reacționa altfel.

Când l-ai întrebat ultima oară pe copilul tău: „Ce faci?”, „Cum ești?”, „Ai pățit ceva?”

Referitor la tata, aici relația a fost întotdeauna fragilă. Am simțit că niciodată nu mă înțelege. Că se consideră superior. Că îi place să dea ordine și să fie ascultat. De la el mi-am luat și „câteva“ pe spinare, nu multe, dar memorabile. Că avea dreptate sau nu, ăsta e alt subiect, însă deranjant era faptul că nu explica. El îmi cerea să-l ascult, să-l respect, dar nu discuta cu mine și motivele.

De altfel, lipsa comunicării a fost cea mai mare greșeală de parenting a părinților mei. Încă mai simt durerea faptului că nu au discutat cu mine suficient. Nu m-au întrebat cum mă simt. De ce sunt tristă. Ce se întâmplă de intru târziu în casă. De ce port tocuri la școală. De ce mă machiez cu mult negru.

Poate că alți adulți nu au simțit nevoia, în copilărie și în adolescență, să discute toate problemele și preocupările, dar eu da. Aș fi vrut un sfat. O idee. De la un adult care mă iubește. Un adult care să mă ajute să-mi înțeleg anumite emoții.

Eram un copil într-o lume prea mare uneori

Aș fi vrut să simt pe cineva alături. Nu doar acoperiș și mâncare. Și „ce note ai luat“. Și „să nu mai întârzii că te pedepsesc“. Și „închide lumina și culcă-te că e 10 seara“. Mă simțeam cumva, din nou, singură, încercând să descifrez ce se întâmplă în jur.

Când eram mică, mama nu mă lăsa să sar în băltoace, să sar peste un gard sau să mă cațăr. Nu cumva să pățesc ceva. Acum, sar în băltoace împreună cu fiul meu. Și sper să practic un altfel de parenting. Nu neapărat mai bun ca alor mei. Nu a fost rău cum m-au crescut. Au făcut foarte multe lucruri bune, doar că anumite principii de-ale lor m-au marcat.

Îmi doresc o relație cât se poate de deschisă cu fiul meu. Să fie în stare să-mi spună orice. Sunt mama lui și îl iubesc indiferent de orice. Îmi doresc să fiu lângă el și să-l întreb nu doar de note, ci și ce mai face, cum se simte, dacă are probleme sau e trist.

Să comunic cu el așa cum cu mine n-au făcut-o ai mei. Să discut și subiecte sensibile și să nu-l judec. Să-l ascult. Și să-l iubesc. Să-i ofer opțiuni. Să-i povestesc experiența mea. Să aibă încredere în deciziile pe care le va lua cu privire la el însuși. Bineînțeles, toate astea nu mă vor scăpa de anumite reproșuri pe care și el le va avea vizavi de parentingul meu.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

11316 citiri

11 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Smart Story

Iarina Taban: Copiii din centrele de plasament sunt ai nostri, ai tuturor, sunt minunati si merita sansa de a creste frumos

Iarina Taban: Copiii din centrele de plasament sunt ai nostri, ai tuturor, sunt minunati si merita sansa de a creste frumos

Copiii din centrele de plasament, care au trecut de cele mai multe ori prin traume multiple, au nevoie in primul rand de atentie, intelegere si afectiune. Cadourile duse de Craciun sau de Paste ajuta, dar nu sunt nici pe departe suficiente. Iarina Taban, fondator si Director Executiv Ajungem Mari , ne-a povestit ce putem face pentru a-i ajuta pe acesti copii pe termen mai lung si ce satisfactii au voluntarii implicati in proiect.

Articolul tau

Atingătorii

Atingătorii

Nu mai ştiu câţi ani aveam, probabil până-n zece, când m-am dus pentru prima oară cu mama la ştrandul oraşului. Am foarte, foarte puţine amintiri din copilărie, dar din acea zi îmi amintesc cu mare claritate cum bătea soarele peste acea curte nu foarte mare de pe malul Dunării, cât de aglomerat era bazinul în care am intrat, puţin timidă, pentru că nu ştiam să înot, şi cum mi-a băgat mâna în slip acel bărbat în toată firea care s-a oferit să mă înveţe, deşi nimeni nu i-o ceruse.

Articolul tau

O experienta de viata

O experienta de viata

M-am nascut in comunism. Acum mai bine de 45 de ani, intr-o familie perfect adaptata la „double thinking“.

Relatii

De ce sunt infidele femeile?

De ce sunt infidele femeile?

Din 1990 rata femeilor căsătorite care au raportat că au fost infidele a crescut cu 40%, în timp ce rata bărbaților a rămas aceeași, notează psihanalista Esther Perel, autoarea cartii State of Affairs: Rethinking Infidelity, scrie cnn.com .

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

„Într-o zi, la postul de radio la care am o emisiune a sunat Jake”, spune pe pshycholytoday.com Laurie J. Watson, specialist în probleme sexuale și lector la Universitatea Duke. „Bărbatul mi-a spus că în ultimul trimestru de sarcină al soției nu au avut relații sexuale. Apoi, după nașterea fetiței lor, s-a întâmplat de doar trei ori – pe fugă și de mântuială”. O altă ascultătoare s-a plâns în cadrul aceleași emisiuni că, după nașterea primului lor copil, soțul ei și-a pierdut interesul pentru sex. „Preferă să muncească peste program și jocul cu copiii a înlocuit joaca în pat. Ce pot face?”.

Articolul tau

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Chiar dacă-mi făcusem ceva filme de groază în minte înainte a veni în Florida (rezultat, desigur, al filmelor şi documentarelor în care cineva te împuşcă în cap când mergi după pâine), am descoperit repede că mă simt mult mai în siguranţă decât mă aşteptam; ba chiar, în mod ciudat, chiar mai în siguranţă decât în Iaşi. Dar asta până nu demult, când cinci indivizi.... Dar mai bine să încep cu începutul.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.