Smart Woman

Am doi copilasi: Dora 4 ani si Alex 1 an. Pare imposibil sa mai pleci de acasa. "Ce sa cautati la munte cu pispireii?" intreaba bunicii. Mi se intuneca mintea cand aud orice vorba care imi incearca motivatia. Stiu ca e greu, stiu ca va fi greu, dar daca copilasii sunt sanatosi si rectioneaza bine pe moment, toata lupta noastra nu mai conteaza.

Am plecat, si nu pentru prima oara. Dora stie muntele de cand avea cateva luni. A stat la cort si s-a dezoltat foarte frumos. Sunt sigura ca a ramas ceva in ea, chiar daca poate "nu tine minte". Inca ne mai intreaba "Mami, tati, cand mergem la cort?" si-i lucesc ochisorii negri.

Candva pentru mine reprezenta o provocare sa urc o vale dificila, sa parcurg trasee cat mai lungi si expuse. Acum mi se pare cu mult mai greu si am satisfactie cel putin egala daca reusesc impreuna cu cei mici sa parcurgem un traseu pana la o cabanuta. E o bucurie tripla. Bucuria celor mici e si bucuria mea.

Si iata ca in Craciunul ce a trecut, provocarea a fost urcarea de la Gura Diham pana la Poiana Izvoarelor, in Bucegi. Nu e un traseu foarte lung, cel mult de 2 ore in sus, dar iarna oboseala o simti altfel.

Dar un copil de 5 anisori cum si-ar putea gasi motivatia de a trece peste durerea fizica? Eram pregatiti sa ne intoarcem daca cei mici nu reactionau bine. Micuta mea tot aluneca, cadea, dar refuza cu maturitate orice ajutor. Apoi iar cadea si iar incerca sa se ridice singura pana cand reusea satisfacuta. In timp ce noi priveam cu zambet si admiratie cum se lupta sa se ridice din zapada, o auzim zicand apasat "Nu ma las pana nu ajung sus la cabana!". Si nu s-a lasat.

Si prietenii care erau cu noi au prins aripi si au uitat de propria oboseala. Timpul a trecut in mod placut, cu colinde inganate pe voci diferite nu foarte antrenate dar amuzante, avand in frunte vocea Dorei. Matei dormea doborat de aerul curat in ham la tati. Peisajul era de vis, cu braduti ce stateau la sfat, plecati de spate sub greutatea zapezii.

Cand oboseala a cuprins-o pe Dora mai tare, am inventat jocul de-a "cine vede 10 marcaje turistice primeste o bomboana" si uite asa inainta cu mai mult spor. Cand aproape am ajuns la cabana, Dorei ii era gandul la mancare si ceai. Muscand din sandwich, si ajutata de doi prieteni, a ajuns sus!!!! S-a luminat cand a vazut cabana rosie, strajuita de bradutii incarcati!

Ne-am bagat la dos in cabanuta si ne-am umplut burticile cu o ciorba suficienta, delicioasa si fierbinte! Matei, treaz, a papat si el cu pofta ca doar e "ciorbar", cum zice Dora. Coborarea a fost cu mult mai usoara decat ma asteptam. Dora care parea franta, a coborand alergand si razand si aruncand cu bulgari in prieteni!

Cred ca intr-o ora eram ajunsi la Gura Diham. Mateias, in ham la pieptul mamei de data asta, a fost cat se poate de linistit desi treaz... Ne mai zicea uneori "baba" dar am inteles mai tarziu ce inseamna de fapt: "zapada"! :)

Obositi, dar multumiti, ne-am despartit de prieteni si ne-am dus in loc cald, la vila noastra, dar ramanand in suflet cu multumirea intalnirii cu muntele. Copilasii mei... nu am cuvinte. Deci, poti face lucruri frumoase cu cei mici, lucruri de care nu ii crezi pe ei in stare, dar de care sunt in stare.

Le putem oferi nemarginitul pentru azi si pentru mai tarziu. Sper sa sadesc in continuare in sufletul copiilor mei, oricat de greu ar fi pentru mine, seminte cat mai bune, dragi si lui Dumnezeu.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.