Acasa | Smart Story | (P) Cum s-a nascut gustul copilariei mele. Si dorul de ea

(P) Cum s-a nascut gustul copilariei mele. Si dorul de ea

 SHARE  

Adaugat in 20 octombrie 2016

(P) Cum s-a nascut gustul copilariei mele. Si dorul de ea

Gustul copilariei. Foto: delaco

Aluat crud, rămas pe gingii, ușor dulce. Asta e una din cele mai frumoase amintiri ale mele. Mama cu făină până la cot, eu ștergându-mă cu mâneca bluzei. Afară plouă. Sau ninge. Oricum ceru e pus pe burtă, în grădină.

Înăuntru e cald, soba e cu lemne.

Și eu frământ, frământ, frământ aluatul și mă simt mare și important chiar dacă am 6 ani sau 8 sau 10. Mi se pare că sunt un om mare care ține casa.

Nimic nu mă face să mă simt mai puternic decât aluatul ăsta de pizza pe care îl fac cu mama, jumate italiancă. Ce pizza știa să facă mama, cu roșii și busuioc. Nu aveam mozzarella, că nu găseam. În anii ăia nu se găsea nici ulei de măsline, doar de floarea soarelui. Și uneori aveam măsline. Dar făceam o margherita superbă, eu frământam și apoi ea îmi pregătea roșiile. Dulci. Le punea în borcane vara ca să avem și iarna.

Îmi vorbea de Italia și de bucătăria bună care nu are granițe și nici moarte.

Și îmi vorbea de fericirea asta simplă pe care o împărțim noi doi, ea, mama și cu mine, băiatul mamii, adunați în pumnul bucătăriei, feriți de tot ce e rău, de frig și foamete.

Nimic nu ne lipsea nouă și serile în care găteam în bucătărie, eu bărbatul casei, ea stăpâna inimii mele, îmi punctează copilăria ca niște borne fluorescente, marcând un drum pe care îmi place să cobor din când în când, mai ales când vine toamna cu ploi și iarna cu ninsori.

Și de aceea acum, cu gândul la mine și la ea, la Italia și la mâncarea bună care aduce oamenii împreună, am creat Campionatul Național de Pizzaiolo Delaco. Ca mai multe familii și mai mulți copii să zâmbească peste 20 sau 40 sau 60 de ani unor amintiri cu mâneci suflecate peste coate murdare de făină, cu mâini frământând aluat și presărând mozzarella. Ca mai mulți oameni să își amintească de părinții aplecați peste pizze, creând ochi din măsline și guri din ardei. Și să spună: ce frumos miroase copilăria și ce dor îmi e de mama și de tata și de …

Hai că îmi vine să plâng când de fapt ar trebui să râd și să constat că sunt un om norocos.

Cum ar trebui să fiți și voi. Căci norocul vi-l faceți cu mâna voastră. Vedeți cum pe www.fanbranza.ro/mozzarella

.



Autor: Smart Woman
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

8490 citiri

0 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.