Acasa | Familie | Cum să-i învăţăm pe copii să economisească

Cum să-i învăţăm pe copii să economisească

 SHARE  

Adaugat in 23 mai 2014

Cum să-i învăţăm pe copii să economisească

Puşculiţa nu este doar un obiect decorativ. Foto: Photoxpress

Când eram mică, am primit 100 de lei de la naşii mei, atunci când părinţii nu erau de faţă. Suma era mai mult decât generoasă pentru finalul anilor ’80 şi aş fi putut să îmi cumpăr multe lucruri frumoase cu ea.

De teamă ca cineva să nu-mi ia albăstruia bancnotă, am ascuns-o cu repeziciune sub covorul din sufragerie. Partea proastă e că, la câteva zile după, tata a dus covorul în fața blocului, să-l bată zdravăn în vederea curăţeniei de toamnă, iar eu m-am trezit că bancnota nu-i. Am căutat-o febril fără să le spun alor mei ce-am pierdut, am plâns după banii irosiţi şi după o lună am aflat de la mama că îmi găsise cadoul şi îl pusese în libretul de economii de la CEC.

Puşculiţa poate fi chiar utilă

Deşi principiul vremii era “azi la CEC un leu depui, mâine el va scoate pui”, la noi n-a mai fost valabil. Am rătăcit carnetul şi l-am găsit la câţiva ani de la Revoluţie, când banii nu mai aveau aproape nicio valoaree. De-atunci, însă, am început să pun bani periodic într-o puşculiţă de metal, iar cu primii bani economisiţi mi-am cumpărat o pereche de blugi cu buline, cu care am făcut furori la şcoală.

Exemplul a fost urmat cu succes parţial de copiii mei, fiecare posedând cel puţin 4 obiecte de acest fel. Doar una sau două puşculiţe au ceva mărunţiş zornăitor în ele, restul sunt folosite pe post de jucării, depozitar de rumeguş de la ascuţitoare sau bombonieră secretă.

Chestia e că şi mie mi-ar trebui o puşculiţă acum. Iar oamenii mai cumpătaţi decât mine pot economsi bani nu doar aşa, dar şi în instituţii financiare bancare şi nebancare, ce oferă diferite variante moderne de a pune banii la ciorap.

7 lucruri de care să ţii cont când îi vorbeşti copilului despre economisire

Pentru că la vârsta copilăriei omul e ca un burete care absoarbe informaţiile utile în timp record, nu strică să îl familiarizezi pe cel mic cu câteva noţiuni legate de modul în care aceştia pot fi economisiţi banii. Iată câteva lucruri de care să ţii cont în acest sens!

1. Oferă-i alternative de consum. Când în magazin pleacă chitit la raftul cu jucării, haine sau pantofi şi îl vezi că ar vrea să-şi umple coşul, nu te enerva, ci explică-i calm că nu are nevoie (chiar) de toate. Poţi să-i aduci aminte că şi tu strângi bani pentru un obiect mult mai valoros pe care şi-l doreşte (cum ar fi o bicicletă), iar banii aceia pot fi îndreptaţi mult mai bine către articolul cu pricina.

2. Învaţă-l să cumpere doar lucrurile care îi trebuie. Acest lucru este valabil pentru întreaga familie, nu doar pentru anumiţi membri. Eu, una, sunt tentată să cumpăr nu lucruri scumpe, dar multe chilipiruri care, însumate, nu sunt o pleaşcă ieşită în cale, ci o cale certă de irosire a banilor.

3. Stabileşte o sumă pe care poţi să i-o dai lunar copilului, pe care el să o poată cheltui. Chiar dacă suma este mică, faptul că este proprietar al banilor cu pricina îi va crea un sentiment de responsabilitate şi îl va face să fie mai atent la modul de cheltuire.

4. Nu-i vorbi celui mic de strategii pe termen lung. Noţiunea zilelor şi a săptămânilor poate fi vagă chiar şi pentru un copil aflat în clasa a patra. În cazul în care ai un copil mai mic de 9-10 ani, îi poţi crea frustrări nemăsurate dacă îi spui că poate să-şi cumpere obiectul X după ce strânge bani două luni sau chiar mai mult. Îi va părea o eternitate.

5. Valoarea banilor e complet diferită pentru un copil de 4 ani, unul de 6 şi altul de 8. Dacă te-ai chinuit să-i explici celui mic ce e ieftin şi ce e scump, iar explicaţiile au părut a fi convingătoare, mai aşteaptă. Se prea poate să fi eşuat dacă învăţăcelul îţi spune victorios că a găsit o ofertă la o tabletă şi că aceasta este numai 2999 de lei.

6. Lecţia răbdării este cel mai greu de predat. Nici adulţii nu stau prea bine la capitolul ăsta, din păcate. De aceea, nu le spune prea des copiilor că trebuie să aibă răbdare pentru a-şi cumpăra obiectul mult râvnit (mai ales când acesta nu este ieftin ca braga), pentru că vor avea impresia că nu vor intra niciodată în posesia lui, iar senzaţia generală va fi că sunt minţiţi.

7. Învaţă-l să pună deoparte bani nu doar pentru propriul consum, ci şi pentru mici acte de caritate. Astfel, le va putea face şi altora o bucurie, iar sentimentul de final va fi acela că efortul său chiar a contat.

Punând în practică aceste mici reguli, avem şi noi şansa de a ne maturiza puţintel financiar o dată cu copiii noştri. Bineînţeles, şi în acest domeniu există ajutor specializat. Dacă te simţi cu musca pe căciulă la capitolul economisire, nu te sfii să le ceri sfatul prietenilor mai pricepuţi decât tine la acest capitol. Sau, de ce nu, unor specialişti cu patalama, dacă simţi că doar la ei e soluţia.

.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
familieeducatiedezvoltarebanieconomiicopiiparintitotul despre mame CITESTE MAI MULTE DESPRE

4963 citiri

3 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.