Acasa | Relatii | Cum sărbătorim fiecare an în plus de căsnicie?

Cum sărbătorim fiecare an în plus de căsnicie?

 SHARE  

Adaugat in 12 septembrie 2014

Cum sărbătorim fiecare an în plus de căsnicie?

Cuplu. Foto: Morguefile.com

Anul trecut am fost la o petrecere minunată a unor prieteni dragi, care şi-au aniversat 10 ani de căsătorie. Împlinirea unui deceniu de convieţuire familială a fost marcată aşa cum se cuvine, cu o distracţie pe cinste şi sub aura amuzantă şi uşor serioasă a denumirii de “nunta de aluminiu”.

Pentru că, nu ştiu dacă sunteţi la curent cu această informaţie, dar nu numai sfertul sau jumătatea de veac au intrat în analele celebrărilor maritale, ci şi fiecare an din şirul căsniciei. Vreţi să ştiţi care sunt denumirile aniversărilor şi cum le puteţi marca şi voi pe toate? Iată-le aici!

Les années folles

Cei mai frumoşi ani de după nuntă sunt, evident, primii. Exuberanţa şi iubirea sunt la cote maxime şi nimic nu pare să umbrească fericirea proaspătului cuplu. Primul an de căsătorie se sărbătoreşte cu şampanie şi tort, dar şi cu un mesaj frumos scris de mână, în varianta demodată, pe o frumoasă felicitare cumpărată de la librăria din cartier. Un an de căsnicie echivalează cu nunta de hârtie, aşa că, pentru că sunteţi încă foarte îndrăgostiţi, nu vă sfiiți să-i scrieţi jumătăţii voastre diverse drăgălăşenii de corazón pe felicitarea cu pricina. La 2 ani se serbeaza nunta de bumbac, la 3 ani nunta de piele, la 4 ani e nunta de fructe, flori sau pânză, în timp ce împlinirea a 5 ani de căsătorie este cunoscută drept nunta de lemn. Partenerii se pot fugări unul pe altul prin căminul conjugal şi pot să-şi cânte, corespunzător fiecărui an împlinit şi semnificaţiei sale, următoarele melodii: You can leave your hat on, The Boots are Made for Walking, Bed of Roses şi Norwegian Wood.

Acalmia

După sărbătorirea adecvată a celor cinci ani de căsătorie, lucrurile se mai domolesc şi, dacă nu au deja copii, multe cupluri intră în etapa părintească şi cea dedicată preponderent casei. Se vor sărbători nunta de lână sau de cupru, la 7 ani de la ziua în care cei doi au spus “da”, nunta de bronz sau de lut, la 8 ani, nunta de lut sau de răchită, un an mai târziu, şi nunta de tablă sau de aluminiu, la împlinirea unui deceniu de iubire. Toate sunt motive de completare a decorului din interiorul casei şi de consolidare a dressing-ului, dar şi de dotare a bucătăriei cu aparatură modernă, care uşurează mult viaţa şi aduce o mare economie de timp. Excepţie face nunta de zahăr sau de fier, care se serbează la împlinirea a 6 ani de căsnicie, când rezervele de glucide şi de fier ale părinţilor scad, şi se impune o suplimentare a lor, pentru a face faţă cu brio anilor ce vor veni.

Epoca sofisticată

În momentul în care toate s-au aşezat minunat (copii, serviciu, casă), urmează o perioadă sofisticată, cu aniversări la fel de rafinate ca anii eleganţi prin care trec cei doi soţi. La 11 ani se serbează nunta de oţel, la 12 ani e nunta de mătase, 13 ani sunt sinonimi cu nunta de dantelă, împlinirea a 14 ani echivalează cu nunta de fildeş, iar la 15 ani se marchează prin clinchete nunta de cristal. În accepţiunea populară, perioada dintre 16 şi 19 ani nu a beneficiat de niciun fel de sărbătorire, şi nu ştim încă dacă acest lucru are vreo legătură cu faptul că unele cupluri decid atunci să o ia pe drumuri separate. Dacă veţi reuşi să ţineţi piept cu bine tuturor problemelor ivite şi să depăşiţi acest impas, veţi ajunge la împlinirea a 20 de ani de căsătorie, respectiv la nunta de porţelan şi vă veţi pregătiţi să faceţi o mare petrecere cu ocazia împlinirii unui sfert de veac de iubire deplină: nunta de argint. Aveţi grijă, însă, ca petrecerea are toate şansele să rivalizeze cu un alt prilej de bucurie majoră, respectiv o nuntă reală în familie, căci, după statisticile locale, cam atunci părinţii devin socri.

Perioada VIP

Acum, că cei mici s-au făcut mari şi s-au dus şi ei la casele lor, urmează anii de graţie sau perioada VIP. Atunci veţi sărbători nunta de perle, la 30 de ani, nunta de coral, la 35 de ani de la marea zi, nunta de rubin, la 40 de ani, şi nunta de safir, la împlinirea a 45 ani de căsnicie. Este şi perioada în care doamnele vor primi tot felul de cadouri sub formă de nestemate de la a) soţi, care îşi vor demonstra iubirea profundă pe care le-o poartă chiar şi după atâta timp; b) copii şi nepoţi, ce îşi vor arăta la rândul lor dragostea eternă şi îşi vor aduce aminte că doamnele le-au citit cele mai frumoase poveşti, au gătit cele mai straşnice bucate şi s-au deghizat în tot felul de personaje simpatice din desene animate, totul pentru a-i şti pe cei mici fericiţi. Bijuteriile vor fi oferite în cadru festiv, acasă sau la restaurant, vor sosi cu un curier, pentru o surpriză perfectă, sau vor fi dăruite pe celebrul Ponte Vecchio din Florenţa, când cei doi soţi se vor afla într-o călătorie romantică, de neuitat.

Emoţie, nostalgie şi linişte

După mulţi, mulţi, foarte mulţi ani, veţi fi înconjuraţi de copii, nepoţi şi chiar şi de strănepoţi când veţi fi protagoniştii unei petreceri de pomină, ce va avea loc când veţi împlini 50 ani de căsnicie şi veţi sărbători la cel mai frumos restaurant din oraş nunta de aur. Petreceri-cadou surpriză vă vor organiza copiii cu ocazia nunţii de diamant, la 60 de ani de la căsătorie, a nunţii de alabastru, după 65 de ani de la momentul înălţător, şi, pentru cei mai norocoşi, a nunţii de platină, când veţi împlini 70 de ani de căsnicie.

Şi, dacă vă gândiţi cu puţină teamă la faptul că senectutea nu vă va găsi alături de cel cu care aţi pornit pe drumul căsniciei la un moment dat, nu fiţi trişti! Vârsta a treia vă poate aduce noi provocări, ba chiar şi o nouă jumătate, aşa că o puteţi lua din nou de la capăt cu sărbătoririle: nunta de hârtie, de piele, de tablă…

Text de Raluca Dumitrică

.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

13796 citiri

3 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.