Acasa | Familie | Dă-mi, Doamne, o serbare liniștită!

Jurnal de mamă

Dă-mi, Doamne, o serbare liniștită!

 SHARE  

Adaugat in 13 decembrie 2013

Dă-mi, Doamne, o serbare liniștită!

Pregătiri pentru serbare. Foto: Photoxpress

Am devenit mamă la 23 de ani şi mi-era foarte clar ce am de făcut: trebuia să fiu sora mai mare, partenera de joacă a copilului meu. Ce putea să fie aşa de complicat?

 Jumătate din existenţa mea fusesem copil, ştiam foarte bine cum stau lucrurile. Nu aveam cum să fiu depăşită de tot ce urma să mi se întâmple. Numai că…

Credeam că urăsc luna decembrie din cauza agitației de Sărbători, dar de fapt nu acesta era motivul.

Inițial, am dat vina pe invazia de Moși. I-am spus și eu copilului o poveste. Povestea cu Moș Crăciun care stă la el, acolo, în Laponia, cu renii, cu spiridușii, cu scrisorile, cu hornul și toate cele. I-am spus și anul trecut și aveam mereu dispute când vedea vreun Moș prin magazine.

Apoi a venit Moș Crăciun la serbarea de la grădiniță și mi-a stricat mie toată povestea, pentru că totul se petrecea cu vreo 10 zile înainte de termen. În fine, nu era de la asta.

Totul mi se trage, de fapt, de anul trecut. De la serbarea de la grădiniță, care a avut loc într-o zi de decembrie. O zi care s-a dovedit a fi cea mai haotică zi din an pentru mine. În primul rând, am încercat, pe cât se poate, să evit haosul, așa că m-am pregătit temeinic înainte.

M-am asigurat că Victor știe poezia, i-am pregătit hainele, i-am cusut cu mânuțele mele papionul galben. Ce să mai? Era totul perfect. Cu o seară înainte am făcut chiar prăjiturele, am pus hainele pe umeraș, mai aveam doar să merg să iau cadoul.

Pentru că, DA, venea Moș Crăciun la grădiniță, iar eu trebuia să mă ocup de cadoul copilului. Și aici, era totul pus la punct. Cadoul era rezervat de câteva zile într-un magazin , împachetat frumos, urma doar să mă duc să-l plătesc și să-l iau.

Toate bune și frumoase. Plecăm dimineața de acasă cu toate cele, eu emoționată până peste cap, copilul relaxat. Pentru că aveam ceva drumuri de făcut prin oraș prin tot felul de locuri, am decis să nu mă îmbrac de serbare. Oricum, urma să trec pe lângă casă, la un moment dat, pentru că aveam o întâlnire. “Lasă că mă schimb atunci!”

Ce să vă zic, planul era bun. Numai că am pierdut vreo două ore prin Otopeni din cauza unui accident, întâlnirea din zona casei s-a anulat, iar eu mai aveam fix o oră în care să ajung să iau cadoul.

La o scurtă recapitulare, realizez că nu faptul că nu mă mai schimbam eu era grav, ci faptul că și prăjiturelele, și cadoul doamnei educatoare erau tot acasă… “No, bravo, mi-am zis! Ești dășteaptă foc, îți mâncau aerul dacă le puneai dimineață în mașină?” am început eu să mă cert.

Ajung în zona cadoului și nu găsesc loc de parcare. Mai aveam 20 de minute până la serbare, iar eu trebuia să:

  • găsesc loc de parcare
  • iau cadoul copilului
  • iau alt cadou pentru educatoare
  • iau prăjiturele
  • ajung la grădiniță
  • schimb copilul în hainele de serbare

SAU (a doua variantă)

  • să fac o magie

SAU (a treia variantă):

  • să inventez teleportarea

Le-am bifat pe toate, ba chiar am făcut în plus. Am văzut niște jeanși drăguți într-o vitrină, am intrat în magazin, i-am cerut, i-am probat din ochi pentru că toate cabinele erau ocupate atunci și am plecat spre grădiniță cu gândul că măcar pantalonii ăia oribili o să mi-i schimb undeva în baia de la grădiniță. Pe sub pulover aveam o bluză decentă, la primul semafor roșu urma să-mi împletesc părul și să mă dau cu ruj și aproape le făceam pe toate.

Am ajuns la grădiniță și am dat față în față cu haosul. Unul plângea, unul se tăvălea, altul râdea, fii-miu încerca să-și pună vesta pe post de fustă pentru că prietena lui era în fustă.

Baia de la grădiniță, ghiciți ce?, era mereu ocupată. Am găsit un loc în vestiar ca să constat că jeanșii ăia intră pe mine cât să-mi acopere genunchii, așa că am rămas în pantalonii cei oribili.

Și, ca să fie totul perfect, Victor a refuzat să stea singur pe scenă. A vrut cu mami. Tragedia nu era asta, ci faptul că Victor era așezat în primul rând, drept pentru care am luat fața a vreo cinci copii. Îi simțeam pe părinți, din privire, cum mi-ar fi pus cianură în cap pentru că le-am stricat pozele copiilor la serbare. Încercam eu să stau mai aplecată, dar arătam ca un cămiloi cu părul zburlit, pentru că Victor mă și ciufulise un pic între timp.

Când i-a venit rândul să spună poezia, m-a luat cu el al microfon (să se asigure că mă vede chiar toată sala) și, de unde el avea două versuri care ar fi făcut introducerea unui dans de grup, Victor a spus o poezie învățată, cred, de pe la țară, de la bunică-mea: “Tlece tenu cu vagoane, înăuntu cu pelsoane, mașinistu cu chipiu și mașina face piu!”

La faza asta, mi-am asigurat cianură și de la doamna educatoare.

Așa că, Doamne, Moș Crăciune, și care mai sunteți pe aici, dacă citiți textul ăsta, vă rog eu să-mi aduceți o serbare, un Victor și o zi de 16 decembrie liniștită!

PS: Oricum, mi-am luat măsuri: ne-am mutat lângă grădiniță.

.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
serbaregradinitacadouripregatirimamacopiltotuldespremame.ro CITESTE MAI MULTE DESPRE

12309 citiri

21 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.