Smart Woman

Zilele trecute, o prietenă veche, fostă colegă și persoană foarte dragă, mi-a scris un mesaj super draguț, prin care mă întreba ce mai fac, cum sunt și daca mi-ar plăcea să îi povestesc pe scurt de ce am plecat din România, pentru a posta ulterior un articol pe blog despre acest subiect.

Așadar, i-am povestit pe scurt motivele pentru care am plecat și asta m-a ambiționat să public și eu, la rândul meu, o postare despre asta. Pentru că e un subiect important nu doar pentru mine, ci pentru toți tinerii care se află in aceeasi situtație sau care trăiesc într-o incertitudine constantă, așa cum trăiam și eu până anul trecut.

Să revenim la anul trecut. Unul dintre cei mai grei ani pe care i-am trăit până acum. 2018 a fost pentru mine o provocare continuă, un stres constant, plin de suișuri și coborâșuri. Se intâmpla să am o zi buna, să fiu fericită, să fiu ok, când dintr-o dată viața mă lovea, cu o reacție de genul: Hahaaa, I’m back!

Știu că mulți dintre voi o să vă gândiți acum: Wow, ce dramatică… Ești tânără, ai toată viața înainte, de unde atâta stres și griji?

Păi hai sa va descriu pe scurt cum arăta viața mea anul trecut și care erau responsabilitățile mele: Aveam un job full-time care era cumva imprevizibil (lucram în Imobiliare și nu stiam niciodată exact ce am de facut în ziua respectivă), eram în ultimul an la facultate, aveam grijă de o casă și o pisică. Da, deci trebuia sa ma trezesc la 6-7 în fiecare zi ca să ajung la birou-vizionări-cursuri-examene-prezentări de proiecte-plătit facturi-făcut cumpărături-gătit-făcut curațenie-învățat pentru examene-pregătit proiecte-îngrijit pisica + o relație și viată socială. Când? Și cum?

Eh, am reușit să trec peste, însă cu foarte mult stres, un mic început de depresie, nopți nedormite, familie și prieteni care m-au sprijinit sentimental si financiar. Pentru că, peste toate responsabilitățile astea mai veneau și facturile, nu?! Trebuia să mai și mănânc, să am grijă de mine și așa mai departe. Și mulți dintre voi stiți ce salarii și ce cheltuieli sunt în București.

Dupa 3 ani de locuit acolo (deși sunt super recunoscătoare pentru toate lecțiile pe care le-am învătat), nu știu dacă aș mai putea să trec prin asta.

Bun, am terminat facultatea, am luat toate examenele, am luat licența și apoi m-am întrebat ce fac mai departe. Ei bine, nu voiam sa continui să lucrez 8 ore pe zi pentru a-mi plăti facturile și pentru a îndeplini visul altcuiva, așa ca am decis să-mi construiesc propriul vis. Am decis să mă mut din România.

Din ultimul salariu pe care l-am primit am cumpărat bilete de avion și în septembrie am plecat. Cumva astrele s-au așezat în așa fel încât in luna august am avut un fel de Goodbye party cu toți oamenii dragi. Am avut ocazia să-mi văd toată familia, rudele, prietenii și colegii, am stat foarte mult cu ei, apoi am plecat cu inima împăcată.

Știu că de obicei oamenii spun că e foarte greu sa faci pasul ăsta. Eu n-o să vă mint, pentru mine nu a fost absolut deloc greu. A fost o alegere, nu am fost forțată de nimeni și de nimic să fac asta. Aș fi putut să îmi găsesc alt job sau să continui cu același, să mă înscriu la un program de master, să mai trag de mine. Dar am realizat că nu are sens. Poți să-ți schimbi jobul, colegii, vecinii, partenerul, prietenii sau orice te face nefericit, dar mentalitatea generală a oamenilor rămane aceeași. Ăsta a fost un alt motiv pentru care am plecat. Mă loveam de aceleasi probleme, de aceleași obiecții, aceeași nepăsare și spălare pe creier.

Lumea nu mai are motivație, ambiție, dorința de a face ceva bun, de a schimba ceva. Pentru că ne-am săturat. Și stim cu totii că nu merită efortul. Nu vreau să dramatizez, nu vreau să judec pe nimeni, dar situația din România chiar e foarte tristă.

Poate sunt oameni care se află în situații ok și fericite și care nici nu se gândesc să plece vreodată, pentru că au stabilitate emoțională, financiară și chiar se simt bine.

Dar la modul general, dacă tu, ca tânăr de 20-30 de ani, nu îți poți găsi un job bine plătit, nu te simți apreciat, nu simți că poți contribui cu ceva, că poți schimba ceva, de ce să rămâi? Nu ți se oferă niciun motiv să rămâi. Ce drepturi și pretenții să ai la 50-60 de ani, când deja ești obosit și secat de puteri?

Sistemul de învățământ, juridic, medical, economic.. Toate sunt conduse de aceeași gașcă malefică, de aceeași oameni care își clădesc castele pe munca și suferința noastră. A părinților noștri. A bunicilor noștri. Care majoritatea au plecat și ei, din cauza acelorași probleme. Nu e normal ce se întâmplă, dar sper că asta se va schimba în curând.

Dar pentru ca schimbarea să se întample, e nevoie de timp, iar eu am hotărât să nu le mai dau timpul meu. Pentru că prefer să fiu departe de casă. într-un loc străin, însă în care ma simt apreciată, iubită și înțeleasă și în care sunt încurajată să mă comport cum consider eu că e bine, fără să fiu judecată sau vorbită pe la spate.

Sunt încurajată să fiu creativă, să îmi spun punctul de vedere și să mă exprim. Mi se spune în fiecare zi că doar dacă greșesc voi învăța ce e corect și am ajuns să îmi doresc mai des să greșesc. Simt că am drepturi, simt că am beneficii, că fac parte dintr-o comunitate, dintr-o organizație care mă respectă ca și individ, care mă ascultă și care vrea să ma ajute să evoluez.

România mai are nevoie de timp pentru a deveni cu adevarăt o țară democratică, poate de 10, 20, 30 de ani… Are nevoie de o schimbare majoră de mentalitate, de o reîmprospatare a conducerii actuale și poate abia atunci va exista cu adevărat schimbarea.

Sunt o persoana foarte pozitivă, însă acum am simțit nevoia să împărtășesc aceste amintiri nu neapărat pozitive.

Sper că voi, dacă vă doriți o schimbare dar frica vă ține pe loc, să depășiti frica și să întelegeți că e doar un obstacol în calea fericirii voastre. Să pleci de lângă un loc care îți aduce fericire și bunăstare e greu, e inutil, însă daca locul din care pleci îți aduce tristețe, vină, nemulțumire și lipsuri, nu are rost să îți faci griji.

Familia și prietenii rămân alături de tine orice ar fi, iar dacă eșuezi, te poți întoarce oricând de unde ai plecat. Dar merită să încerci.

Nu lăsa teama de necunoscut să fie mai mare decât dorința de schimbare sau de evoluție. Experiențele noi te dezvoltă, te învață să reacționezi în diverse situații, te fac să-ți depășești limitele și să ieși din zona de confort.