Smart Woman

Insa acum doua seri, in timp ce mergeam pe banda, si cautam la tv un program decent la care sa ma uit, am dat peste TVR1. Era in direct finala la gimnastica. Pe echipe, cred. Am ramas acolo.

Jocurile Olimpice inseamna sa fii cel mai bun. Cel mai bun din lume la a arunca cu ceva, a alerga pe vreo distanta, a da in vreo minge sau a face niste chestii pe o barna. Aseara, 40 de fetite voiau sa fie cele mai bune la cele 4 aparate.

Frumoase, machiate, in costume colorate, sclipitoare. Ma uitam la fetitele acelea, la concentrarea lor, la hotararea, la teama prezenta inainte de a incepe. Era ca si cum viata lor depinde de acea saritura. Bucuria sau suferinta de la final, cand au ratat un pas. Am trait un sentiment profund de compasiune si m-a durut inutilitatea durerii lor.

A fost prima data cand nu am putut sa tin cu Romania. Nu am tinut cu nimeni. Mi-as fi dorit ca toate fetitele acelea sa castige. Intr-un mod profund mi-am dorit asta. M-au induiosat lacrimile fiecareia. Ma uitam la fiecare ca la o fiinta minunata, care sufera pentru ceva complet inutil.

5 au fost fericite. In seara aia. Celelalte 35 au pierdut. Alte cateva mii au pierdut; cele care nu au ajuns la Jocurile Olimpice. Care s-au antrenat, insa nu au fost suficient de bune.

Asta e societatea noastra. Si Jocurile Olimpice o ilustreaza cel mai bine. Competitie. Un singur castigator. Toti ceilalti pierd si nu sunt suficient de buni. Societatea noastra stabileste ca nu sunt suficient de buni. Si nu poate exista comuniune si colaborare. Nu poate exista bucurie la nivel general. Ci doar in tabara castigatorului. Ceilalti au lacrimi si sentimentul ca sunt insuficienti.

Viata unei gimnaste e foarte grea. Departe de parinti, 8 ore de antrenament pe zi. Dureri fizice, oboseala psihica. Antrenori care striga mereu si le spun ca nu e ok ce fac. O seriozitate imensa, pentru ca altfel nu ajung la performanta. Asta primii 25 de ani. Apoi, trebuie sa se retraga, pentru ca deja sunt prea batrane. La 25 de ani sunt prea batrane! Si ce le ramane dupa? Majoritatea nu-si gasesc locul. Pentru ca au stiut un singur lucru, o singura viata.

Viata oricarui sportiv de performanta e la fel. Si pentru ce? Sa fie cel mai bun din lume la aruncat o minge? Sau la prins una? Sau la sarit peste un cal de lemn?

Cat de stupid mi se pare! Si inutil. Si extrem de pretuit de umanitate.

Facem spectacole grandioase pentru asta. Investim milioane de dolari in asta.

Competitia inca este una dintre valorile noastre esentiale. Cu toate implicatiile ei.

Insa nu ma mai uit la Jocurile Olimpice. Si mai stiu cateva persoane care nu o mai fac :).

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.