Acasa | Articolul tau | Decizii

Decizii

 SHARE  

Adaugat in 23 decembrie 2014

Decizii

Decizii de cariera / Foto: Photoxpress.com

Am fost mai mereu o norocoasă. Am avut cam tot ce mi-am dorit și lucrurile mi s-au așezat întotdeauna bine. Nu știu dacă are vreo legătură cu credința mea în Dumnezeu, cu soarta, cu zodia în care sunt născută sau cu faptul că „lucrurile nu sunt întâmplătoare”. În ciuda acestui noroc, nimerisem un job anost.

Stăteam într-un birou 8 ore pe zi scriind despre legi tâmpite, pomeni electorale și decizii ale instanțelor de judecată privind relațiile de muncă și asigurările sociale. Simțeam că evoluția mea s-a oprit aici, că trebuie să fac ceva să-mi revin, să reintru pe o cale ascendentă, să mă dezvolt în vreun fel, în alt fel.

Așa că am început să-mi caut de lucru, o activitate care să mă motiveze din nou. Vedeam zilnic prieteni fericiți, mulțumiți de salariu, unii dintre ei se stabiliseră în străinătate, fie cu studii, fie cu munca. Deja dorințele mele căpătaseră o nouă formă. Îmi sclipeau ochii când mă gândeam la un loc de muncă în afară.

Și-am găsit. Într-o zi frumoasă de încă vară, sfârșit de august, am găsit un anunț despre un stagiu în Franța. În Lyon, să fiu mai exactă. Ce se putea întâmpla dacă aplicam și eu? Nimic. Am aplicat și în mai puțin de două săptămâni francezii m-au anunțat că am fost selectată și că urmează să încep noua mea aventură la 1 octombrie. A fost momentul în care m-am blocat. Am petrecut un week-end de coșmar, cu puțină mâncare, puțin somn și gânduri peste gânduri. Întreaga mea existență se rezuma acum la doar 3 cuvinte: ce fac acum?

M-am gândit la toate, le-am pus în balanță, mi-am sunat părinții, prietenii, purtam discuții nesfârșite și încercam să fac liste cu avantaje și dezavantaje. De ce toate astea? Numai Dumnezeu știe. Pentru unii, chiar și pentru jumătatea visătoare a subconștientului meu, era clar că aplicasem cu un scop: acela de a pleca.

Mintea mea încerca să proceseze asta și să realizeze că dorința mea era mare, că singurul lucru care mă oprea era teama, nicidecum faptul că iubeam România prea tare sau că mă lega ceva de ea. Purtam o luptă cu partea mea rațională, care-mi repeta întruna că renunț la un loc de muncă stabil, la prieteni, familie, în fine, la tot rostul meu agonisit în 3 ani de stat în București. Cred că partea mea rațională nu era, de fapt, prea rațională. Sau, cel puțin, dacă era, atunci sigur încerca să mă păcălească.

În fapt, n-aveam nimic. Un loc de muncă plictisitor de care abia așteptam să scap, un apartament care nu era al meu, o mașină pe care n-o prea foloseam, niște prieteni care începuseră să se așeze la casa lor și să uite de mine și părinții la 100 km depărtare. Singurul lucru cu adevărat stabil și important era nepotu-meu Vlad, o mogâldeață de un an jumate care mă topea doar când se uita la mine. Știam că voi pierde cea mai frumoasă perioadă a lui, că nu voi fi acolo când va împlini 2 ani, când va învăța să numere. Că nu mă va cunoaște când mă voi întoarce acasă peste un an.

Dar n-aveam ce face, trebuia să-mi fac, la rându-mi, un rost. Adică, să nu mai bântui printre editoriale simpliste, să nu mai scriu despre legi noi cu conținut vechi. În fine, poate că cel mai important era să nu mai vin acasă și să găsesc totul gol.

Obosisem. Obosisem de atâta singurătate și de atâta angoasă. De prea multe ori alegeam să petrec nopțile bântuind prin oraș decât să mă întorc acasă. Acasă nu era acasă și asta îmi displăcea cel mai tare. Nu cred să existe povară mai mare pentru un om ca aceea de a nu-și găsi locul niciunde. Asta eram eu. Mereu pe fugă, mereu în derivă, mereu la prieteni, mereu la cunoștințe, evenimente sau cafenele.

„Mirelo, mai stai și tu acasă, oi fi obosit”. Avea Otilia așa un stil moldovenesc și pașnic de a mă certa… Dar, oricât de tare oboseam, oricât de puțini bani mai aveam, trebuia să plec. Cred că asta-i boala singurătății. Ai sute de prieteni, și mai multe cunoștințe, ai atâtea activități că nu-ți vezi capul și, cu toate astea, tot singur te simți și cum găsești puțin timp liber, simți nevoia să-l ocupi și pe-ăla în loc să te odihnești.

„Dragă, așa-ți odihnești tu ochii, citind întruna?”, mă întreba maică-mea de fiecare dată când mergeam acasă. Așa, da. Căci, de nu citesc, mă gândesc. Și așa nu-mi place să mă gândesc, să-mi aduc aminte la ce n-am, la ce-am greșit, pe câți oameni am dezamăgit sau câte lucruri n-am făcut și-aș fi putut să fac. Simțeam că m-am dezamăgit pe mine.

Mă uitam în jur și aș fi vrut să adun de la fiecare om întâlnit câte ceva, voiam să mă „îmbunătățesc” mereu, toți erau mai buni decât mine. Sau cel puțin așa credeam eu. Simțeam nevoia să fiu la curent cu tot, cu un film nou apărut, cu o carte, cu o știre. Puneam oboseala mea pe seama cunoașterii, a setei neoprite pentru nou. Nimic mai fals. Mi-aș fi dorit mai degrabă să fiu ignorantă decât mincinoasă. Mă mințeam cu atâta seninătate încât aproape că mă convinsesem că nu am nevoie de nimeni în viața mea, că mi-e foarte bine așa.

Seara, când mă puneam în pat, încercam să-mi opresc robinetul gândurilor. Aveam, însă, un buton de stop care, din păcate, nu funcționa de fiecare dată, așa că, ușor ușor, am început să îmi dau seama că am obosit. Da, da, bărbatul din mine obosise să mai fie bărbat. Voiam și eu, ca toată lumea, să-mi schimbe altcineva becul și să-mi întindă altcineva rufele. Când am recunoscut asta, a început să fie și mai rău. Nu-mi mai găseam locul și mă enerva cumplit slăbiciunea-mi. Cum adică nu pot singură?

Într-o dimineață de duminică, m-am trezit gândindu-mă la toate astea și la faptul că am șansa de a le da uitării plecând. M-am gândit la ce voi pune în bagaj, ce haine trebuie să-mi iau cu mine și la ce aș putea face în Franța. Trebuia să schimb ceva, trebuia să fac ceva pentru sufletul meu, să mă trezesc din nou la viață și, desigur, să-mi ocup timpul.

A fost momentul în care mi-am dat seama că trebuie să plec, că îmi doresc asta. Că e o șansă ce n-o pot rata doar pentru că mi-e frică. Tocmai eu, care căutam mereu noutatea, mă plângeam de noul ce mi se oferea.

„Ia-ți zborul, Mirela, găsește-ți locul undeva, oriunde, și fă pace cu gândurile tale”. Atât de simplu.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Mirela O.
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.