Acasa | Articolul tau | Despre Halloweenul meu

Despre Halloweenul meu

 SHARE  

Adaugat in 30 octombrie 2015

Despre Halloweenul meu

Puf si Halloween. Foto: Iasomia

Nu am cum să nu fiu părtinitoare, Prima Mea Serbare ca mamă a fost Serbarea Halloweenului. Sunt ceva ani de atunci, aveam copilul înscris la o grădiniță cu ore de predare în limba engleza.

Inevitabil, prima sărbătoare engleză a toamnei este Halloweenul. Exclus să cârcotesc ceva împotriva “demonilor”! Pentru o mamă, ideea de serbare înseamnă maximul. Confirmarea copilului ei. Între ceilalți copii, și copilul ei se descurcă chiar foarte bine! ;)

Am căutat pe Internet imagini specifice cu vrăjitoare și m-am apucat de treabă. Am discutat cu sora mea (cu mai mult talent în design vestimentar) și, cu foarte mari emoții, am cumpărat 1 metru de pânză de sac să fac o salopetă de vrăjitoare. Apoi 1m de material maro pentru pelerină, am căutat ceva cartonat pentru pălăria cu coif și un băț pentru bagheta magică. Copilul meu abia împlinise 3 ani, nu prea întelegea despre ce este vorba, dar doamna educatoare repeta cu ei poeziile și câteva cântecele.

Vreo 2 săptămâni am cusut seara la costumație. Am preferat, de-a lungul anilor de grădiniță, să îi fac eu costumele pentru serbări, pentru a mă simți mai implicată. Da, poate părea obositor, dar știam că grădinița durează doar 4 ani (grupa pregătitoare încă aparținea de grădiniță acum vreo 10 ani) și că nu voi mai coase alte dăți costumații de mână pentru copilul meu. Bun, a fost probabil și nevoia de consum emoțional, încă nu pot fi obiectivă! :D

A venit și ziua cu pricina. Era o vineri după-amiaza. Noi, părinții, am fost chemați la ora 4. Copiii se treziseră din somn și își mâncau gustarea. Am îmbrăcat copii într-o joacă comună și am intrat în clasa special decorată cu bostani tăiați, coșuri cu fructe și recoltă de toamnă. Eu dusesem de luni 2 bostani mari care au fost tăiați și decorați în clasă, alți părinți au dus știuleți de porumb sau fructe de sezon. (Luni seară am tăiat și acasă un bostan, ca la grădiniță, după indicațiile copilului. În treacăt fie spus, când am pus capacul de bostan peste lumânarea aprinsă a ieșit puțin miros de ars, dar efectul pentru copil a meritat tot efortul).

A fost o serbare scurtă, fiecare copil a spus o poezie de 4 rânduri în limba engleză și o poezie în limba română, presarate cu scurte cântecele de toamnă. Dar, îmi amintesc cu foarte mare emoție de toți copiii, cu costumațiile lor inventive. Și de copilul meu care, atunci când și-a spus poezia, arăta cu bătul/baghetă către părinți, ca și cum încerca să ne vrăjească. Recunosc, am plâns puțin, dar nu s-a observant. Toți părinții lăcrimau, as paria. A urmat apoi minivacanța de 1 săptămână, toată lumea a fost de 2 ori mai fericită!

Au urmat alte 3 serbări de Halloween, în anii următori. Am refolosit pălăria, pelerina și bagheta în fiecare an, chiar dacă a mai fost spiriduș, dovleac și vampir. La școala nu s-au mai făcut serbări la această dată, dar  încă păstrez cu drag pelerina copilului de atunci.

Da, nu pot fi decât părtinitoare când vine vorba de serbarea Halloweenului. Pentru mine este un motiv de bucurie și emoție. Îmi place când văd ornate magazinele și fast-foodurile cu bostani, fructe și recoltă de sezon. Îmi place portocaliul știuletilor de porumb atârnați lângă legăturile de usturoi. Aduc puțină veselie în mijlocul friguros al toamnei. Și … e despre copii. Citesc luări de poziție radicale, descrieri catastrofice despre zombie și alte aberații, dar nimeni nu scrie despre copii și daruri.

Pe Wiki scrie că Halloweenul este o sărbătoare celtică, a tuturor sfintilor. Da, toți sfinții, pomeniți sau nepomeniți, trecuți în calendar sau uitați, au această sărbatoare a lor. Bisericile Catolică, Anglicană și Protestantă sărbătoresc Sărbatoarea Tuturor Sfinților pe data de 1 noiembrie, exact a doua zi după seara de Halloween. Deci Halloweenul este o pre-sărbatoare a Sărbătorii Sfinților.
Noi, Biserica Ortodoxă, avem Sărbătoarea Tuturor Sfinților în prima duminică dupa Rusalii (Pogorarea Duhului Sfânt, a 50-a zi de la Învierea Domnului Isus Hristos). La o dată care variază anual, odată cu Sărbătoarea Paștelui, în acest an fiind pe 7 iunie.  Desigur, “ziua săptămânală pentru pomenirea generală a celor adormiți este sâmbata. Din toate sâmbetele unui an bisericesc, două sunt consacrate în chip special pomenirii generale a morților: sâmbata dinaintea Duminicii Lăsatului sec de carne și sâmbata dinaintea pogorârii Duhului Sfînt. Ele se numesc în popor Moșii (de iarnă și de vară) pentru că în ele facem pomenire părinților, moșilor și strămoșilor adormiți”(wiki).

Citesc aproape zilnic despre “E fain și fără Halloween” sau “Fainosagul este la fel de bun și fără Halloween”, dar eu prefer să văd partea pozitivă a acestei Sărbători. E veselă, copiii sunt entuziaști, noi adulții ne reamintim de cei care nu mai sunt alături de noi, dăruim și primim totodată.

Depinde doar de noi cum alegem să privim Sărbătoarea, cu bucurie sau cu reținere. Happy Halloween tuturor, de ce nu!?

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Iasomia
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

11750 citiri

36 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.