Smart Woman

La fereastra din fata privirii mele e mereu liniste. In casa locuieste o persoana. E o femeie, inca frumosa, care pana la cei peste patruzeci si cinci de ani n-a prea facut altceva decat sa se dedice job-ului. Seara, se aude doar cheia in broasca usii, tarziu, cand ceilalti vecini se pregatesc de culcare. Prin pereti, aude voci si usoare zgomote de la apartamentele alaturate. O deranjeaza faptul ca acolo sunt oameni care au cu cine vorbi, dar e atat de obosita, incat nu mai are chef sa se gandeasca la asta mai in profunzime. Isi face un dus in graba, apoi o apuca  foamea. Se indreapta catre frigider, dar isi aminteste ca cei de la clinica de nutritie i-au spus ca dupa o anumita varsta chiar si apa plata se pune pe solduri si pe burta. Nu mai mananca nimic. Se tranteste in pat, invinsa de stresul si forfota zile si speriata de orice zgomot care se aude aproape de usa ei. Intre timp, mai raspunde unor mesaje primite de la niste subalterni lingusitori si carieristi, care nu viseaza decat sa-i ia locul cat mai curand. Apoi adoarme, rugandu-se sa nu vina prea curand seara in care i se va intuneca vederea si nu va mai apuca sa formeze pana la capat 112. Stie ca va veni si asta.

A doua zi dimineata o doare putin capul, dar n-are timp de asa ceva. Iese in graba. Afara o asteapta soferul cu usa deschisa si motorul pornit.

La alta fereastra sunt doua persoane, fara copii. Acolo exista mereu bani, curatenie si multa tristete. Amandoi ajung acasa seara, tarziu, doborati de agitatia si solicitarile de peste zi. Nu prea mai au ce sa-si spuna sau ce sa faca. In casa totul e bine organizat si pus la punct. Afara, ambele masini, scumpe si aratoase, sunt impecabil de curate. Ea ar dori ca el sa-i acorde putina atentie, sa o surprinda, sa faca ceva care sa sparga linistea si monotonia. El se multumeste sa-si plimbe degetele pe telecomanda. Intr-un final, se refugiaza si ea in laptop, rezolva cateva mailuri restante, planifica o excursie de cinci stele la ski, apoi pregateste discursul pentru sedinta din ziua urmatoare. Spre miezul noptii pleaca impreuna la culcare. El adoarme rapid si incepe sa sforaie. Ea n-ar vrea sa plece de langa el, asa ca rezista, se intoarce pe stanga, apoi pe dreapta, incearca sa-l miste si sa-i schimbe pozitia, isi astupa urechile, incepe sa numere rar si calm. Dupa vreo doua ore cedeaza si pleaca in camera alaturata.

Dimineata ies amandoi pe usa si pleaca in directii diferite. Inca o zi numai buna pentru facut bani.

La alta fereastra, alta familie. Cu un copil. Pentru ei, nici o gradinita nu e suficient de curata, nici o scoala nu e suficient de buna, nici o bona nu e suficient de grijulie si atenta. Ambii parinti au locuri de munca cu program normal. Circa opt ore zilnic. In schimb, le ia o vesnicie pana ajung seara acasa. Amandoi se reped sa ia copilul. Pentru asta parcurg o distanta mai mare decat pana la job. Apoi trec de bariere, paznici, interfoane, asteapta la secretariat pana este anuntat dascalul care se ocupa de copil. Mai dureaza vreo cinsprezece minute pana coboara printul, insotit de dascal. Cu ochii plini de incantare, dascalul incepe sa le povesteasca ce bine s-a descurcat la clubul de tenis si la cel de pian. Apoi le inmaneaza o partitura, impreuna cu diploma pe care a obtinut-o la clubul de pictura si cu lista celor necesare pentru clubul de karate. Parintii sunt foarte multumiti.

Ajunsi acasa, din trei, doar unul conteaza. Mama ii pregateste cina, iar tata e atent la fiecare miscare. Mama-i aduce cina in farfuria preferata, iar tata umple memoria telefonului cu poze incercand sa prinda de cel putin trei ori fiecare imbucatura. Apoi mama-i calca lucrurile pentru ziua urmatoare ca sa omoare microbii, iar tata il sterge obsesiv cu servetele umede. La baia de seara cada e plina cu jucarii dezinfectate in prealabil. Unul pregateste prosopul, altul periuta de dinti, uleiul de corp pentru piele sensibila, pijamalele cu desene. Teoretic si practic, copilul merge la culcare, in camera lui, insotit de ambii parinti. Pe noptiera e asezata o statie care transmite fiecare zgomot in camera parintilor. In realitate, ambii sunt cu sufletul si urechile ciulite spre camera de alaturi. Sunt atat de stresati, incat nici nu mai observa ca sunt singuri, unul langa celalalt.

Abia dupa vreo trei-patru ani, tata se mai dezmeticeste putin si isi da seama ca daca-i mai toarna printului un frate sau o surioara, are sanse sa-si recapete si el nevasta.

La alta fereastra, o familie cu doi copii. Acolo e orice, numai liniste, nu. Desi se iubesc, cand se aduna acasa spre seara, fratii sunt programati sa se bata. Nu conteaza motivul. Orice-ar fi, intotdeauna e mai bun, mai frumos si mai pretios exact ce are celalalt. In serile bune, linistea e suspecta: ori sunt in suferinta, ori e calmul de dinaintea furtunii. Mama si tata sunt cam impartiti: fiecare gestioneaza cate una bucata. De regula, cand nu mai rezista mama cu capul, intervine tata si incearca sa o calmeze. E valabil si invers.

Peste casa, in fiecare seara planeaza dileme care le macina cel putin urmatoarea zi: de ce asta poate si celalalt nu? cum de ala mic a luat atat de multe de la maica-sa, si toate proaste? asta mare, o fi si el in stare sa intre la un liceu mai rasarit, ca doar d-aia am dat atatia bani la meditatii; de ce asta mic e fraieru’ clasei? e clar ca invatatoarea are ceva cu el.

Dupa minute bune de tacere, ambii isi aduc aminte ca se apropie sarbatorile de iarna. In concluzie, trebuie sa mearga la banca si sa ia un card de credit pentru doua iphone-uri ultimul model. Doar asa vor avea si ei sarbatori linistite, la pachet cu o rata maricica pentru anul urmator.

La alta fereastra, o familie cu trei copii. Acolo exista posibilitatea atingerii echilibrului...candva. Pana atunci, se aplica regula de aur: cel mai mic o sa-i faca mijlociului viata un iad, adica exact ce i-a facut mijlociul celui mare cand era mic!

Parintii au momentele lor de vorba si intimitate atat de rar, incat atunci cand se intalnesc, li se pare ca se recasatoresc.

La o fereastra mai indepartata, o familie cu doisprezece copii. Acolo, paradoxal, e mereu armonie. Cumva, toate sufletele alea ajung la esenta. Invatand sa astepte pana le vine randul, sa ierte, sa tolereze, sa se resemneze. Crezand in ziua de maine si zambind pentru ca au primit ceva de la ziua de azi.

Pe holul de la intrare sunt aliniati toti pantofii, iar pe zidul din spatele usii fiecare agatatoare tine cate o hainuta. In bucatarie e cam ingramadeala, dar curat. In dormitoare toate paturile suprapuse sunt ordonate. In fiecare pat, sta impaturita cu grija, langa perna, o pijama. Inevitabil, unul dintre frati o priveste cu jind si asteapta ziua in care-i va ramane mica fratelui sau. Una dintre surori pandeste rujul celei mai mari si stie ca intr-o zi o sa-l foloseasca si ea, chiar daca va fi expirat.

Mama si tata nu prea mai reusesc sa respire, dar sunt calmi si bine organizati. Spre miezul noptii, sunt atat de obositi, incat nu mai apuca sa intre prin dormitoare si sa-i numere.


Privirea mi se indreapta din nou spre prima fereastra, cea la care locuieste femeia inca frumoasa si singura. O vad seara pe drumul dinspre serviciu spre casa, stand pe bancheta din spate a masinii si privind pe geamul fumuriu. Isi imagineaza cum ar fi fost viata ei daca ar fi ajuns in seara aceea (adica exact in urma cu cinsprezece ani si vreo patru luni), la intalnirea cu baiatul saten, cu ochi caprui si privire blanda, care o astepta la intrarea in parc, langa chioscul de ziare. Si-a stat el acolo, rabdator, ore in sir, pana cand tanti care vindea ziare a inchis taraba si a stins lumina. Ea era cu ochii pe ceas, dar inca la birou, semnand acte si raspunzand la telefoane. In final, cand a ajuns, adia vantul, la fel de bland ca ochii aceia caprui, pe care inca-i mai cauta din cand in cand la intrarea in parc.


 Enjoy life!

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.