Acasa | Articolul tau | Gândește-te la mine!

Gândește-te la mine!

 SHARE  

Adaugat in 23 februarie 2015

Gândește-te la mine!

Lucrurile nu sunt chiar atât de întâmplătoare. Foto: Photoxpress

Ne-am despărțit în gară. Eram pe punctul de a mă urca în vagon când l-am auzit strigând de pe celălalt peron: „Gândește-te la mine în seara asta! Eu sigur am să mă gândesc la tine!”

Am urcat în tren zâmbind, mereu mi-au plăcut despărțirile astea dramatice, presărate cu un strop de mister, de nebunie, chiar de romantism în stare incipientă.

L-am ascultat, m-am gândit la el în seara aia, și apoi în seara ce-a urmat și chiar și acum, în timp ce scriu. Căci el mi-a dat, pentru câteva clipe, încredere, liniște, m-a făcut să-mi dau seama că trebuie să trăiesc pentru mine, nu pentru alții. „Fericirea altora nu este a ta, nu te reprezintă, fericirea lor nu te va face fericită pe tine”. Până la urmă, nici măcar nu trebuie să încerci să-i mulțumești pe cei din jur, „de unde știi tu exact ce-și doresc ei, de ce să iei tu decizii în locul lor?”

Tot el m-a învățat că nu poți controla nimic din această lume, că de cele mai multe ori viața te poartă pe niște cărări întunecate doar pentru ca, în final, să apreciezi așa cum trebuie răsăritul soarelui și să fii recunoscător pentru fiecare moment din viața ta, trist sau fericit.

De la el știu acum că seara, înainte să adorm, trebuie să-mi amintesc de toate lucrurile ce le-am făcut peste zi și că nu trebuie să-mi fie rușine cu niciunul. Chiar dacă nu-s cele mai bune fapte făcute vreodată, chiar dacă am fost tristă, am suspinat și am spart farfurii sau am rupt prietenii. Indiferent, însă, de cât de mult am suferit într-o zi, sigur se va găsi un moment chiar și unul ce-a durat o secundă, în care am zâmbit. Și de acea secundă trebuie să-mi amintesc înainte să adorm, pentru că ea înseamnă că încă nu-s pierdută, că pot fi împăcată cu mine însumi, că viața mea are un rost, chiar de nu-l știu eu.

Poate că lucrurile nu sunt chiar atât de întâmplătoare cum ne place nouă să credem, poate că oamenii ne apar în cale exact atunci când avem cea mai mare nevoie de ei. Sau poate că firescul ne joacă feste din când în când, făcându-ne să ne împiedicăm de câte-un filosof amator ce nu face decât să ne spună în față toate adevărurile ce le ascundem chiar și de noi înșine.

Nu știu dacă am să-l mai văd vreodată, dar știu sigur că nu voi uita niciodată după-amiaza aia de primăvară timpurie, în care am stat amândoi pe iarbă în curtea unui castel dintr-un sătuc franțuzesc uitat de lume, am împărțit un măr și-o îmbrățișare, ne-am deschis sufletele, am râs de viață și am găsit răspunsuri.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Mirela O.
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

8487 citiri

4 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.