Acasa | Casa si gradina | Grădinile lui Michael Glassman şi ale asociaţilor lui

FOTOGALERIE

Grădinile lui Michael Glassman şi ale asociaţilor lui

 SHARE  

Adaugat in 1 octombrie 2012

Grădinile lui Michael Glassman şi ale asociaţilor lui

Grădinile lui Michael Glassman. Foto: michaelglassman.com

Nu mă întreba cum am ajuns să-l cunosc pe Michael Glassman sau pe asociaţii lui. Este o poveste atât de complicată, încât sunt convinsă că am uitat cele mai interesante amănunte.

Important este că am descoperit frumoasele amenajări pe care le-au realizat.

Şemineul de mai sus a fost decorat cu mozaic lucrat manual de Dylan Tellesen şi Robin Indar (asociaţii, probabil), iar designul lui îmi pare că oglindeşte peisajul din jur: apa jucăuşă, albastră a piscinei şi terasa albă, imobilă, arsă de soare. De remarcat în stânga mobilierul discret, în aceleaşi tonuri cu pavajul, căci nişte brizbrizuri multicolore ar fi eclipsat frumuseţea şemineului şi ar fi obosit privirea.

Iniţial, gardul din zidărie era masiv. A fost spart, adăugându-se grilajul cu model înflorat pentru a lăsa lumina şi aerul să circule în voie. Interesantă faianţa cu care a fost placată fântâna şi amfora albastră care, alături de gardul în tonuri pământii şi de fotoliul în dungi, mă poartă cu gândul la Mediterana.

Amfora imensă a fost transformată într-o fântână arteziană spre bucuria peştilor din iaz. Oare ce-i mai palpitant? Să fii supt în circuit sau aruncat de la înălţime înapoi în apă? Dar uită-te la vasul-fântână, cu aspect vintage, ce se completează atât de frumos cu florile mov şi vegetaţia lăsată să crească în voie. Crezi că aici s-ar fi potrivit vasul albastru de deasupra? Eu nu.

Ochiul de apă şi cascada miniaturală sparg monotonia unui gard zidit. Mi se pare foarte interesant că au lăsat un spaţiu între construcţie şi pavaj, permiţând plantelor să crească şi să îmbrace astfel peretele.

Iniţial spaţiu pentru depozitarea gunoaielor şi vechiturilor, această zonă a fost transformată în grădină prin adăugarea unei terase pentru zona de luat masa, a unui şemineu şi a iazului cu fântână. La final, casa a primit o uşă nouă pentru un acces direct în grădina proaspăt amenajată.

Capul lui Buddha pe post de fântână, scara din bambus, bambus şi în brazdele înălţate şi în clopoţeii de vânt - uite ce simplu se amenajează o grădină cu influenţe asiatice!



Autor: Madam Florance
 


 SHARE :  Trimite pe mail
hobbygradinimadam floranceplanthalia.romichael glassman CITESTE MAI MULTE DESPRE

10552 citiri

2 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.