Acasa | Articolul tau | Pe parcursul concertului am avut în minte doar imaginea unui peşte mare care înghite un peşte mic

Pe parcursul concertului am avut în minte doar imaginea unui peşte mare care înghite un peşte mic

 SHARE  

Adaugat in 20 mai 2013

Pe parcursul concertului am avut în minte doar imaginea unui peşte mare care înghite un peşte mic

Concert de excepţie, cu o excepţie. Foto: Photoxpress

Am fost săptămâna trecută la concert. Artistul, fiindcă se respectă sau nu ştiu din ce alte motive - îmi place să cred că motivele erau obiective (s-o fi încurcat prin trafic) - a ajuns mai târziu cu 30 de minute.

În această perioadă de timp o artistă româncă blondă, destul de decentă şi cu talent în meseria sa, a susţinut un scurt recital. Artista a cântat vreo două sau trei melodii după care ne-a mărturisit că ne va interpreta un cântec drag ei care pe vremuri fusese un hit iubit de generaţia care se afla în sală, ba mai mult decât atât melodia purta amprenta regretatei Mihaela Rumceanu.

Aşadar artista noastră blondă s-a pus pe interpretat, o interpretare de altfel foarte bună a melodiei. După primele acorduri a dispărut sonorul, tocmai când artista blondă începuse a se dezlănţui sufleteşte. Oameni îmbrăcaţi în negru intraseră între timp pe scenă în viteză şi primul lucru pe care l-au făcut a fost să-i alunge realmente pe artiştii noştri. Modul în care se proceda era asemănător cu acela în care alungi o cireadă de vite, ba parcă mi s-a părut că le făcea semne să dispară.

Mai mult decât atât, faptul de a-i întrerupe microfonul artistei a fost un gest mizerabil cum nu am mai văzut în lumea artistică.

Ulterior am fost informaţi că staff-ul cântăreţului a sosit şi se fac pregătiri pentru concert, pregătiri care vor mai dura câteva minute, cam 17 la număr. Oamenii din sală au fost nemulţumiţi, au fluierat, s-au manifestat (în dreapta şi în stânga se auzeau diverse sintagme sinonime cu "n-am mai văzut aşa ceva", "ce mizerie", "hai să plecăm") dar mulţimea s-a liniştit relativ repede, şi-au amintit probabil pentru ce veniseră sau poate că şi-au amintit cât au plătit pe bilete şi au rămas în sală.

În acea clipă mi-am spus că stimabilul Michael Bolton trebuie să facă un show adevărat ca să pot uita de incident. Pe tot parcursul concertului nu am avut în minte decât imaginea dezgustătoare a unui peşte mare care înghite un peşte mic. Am crezut, în inocenţa mea, că arta trebuie să unească continente, lumi, că ea, arta, trebuie să fie un element superior al existenţei, un element în care nu există discriminări, inegalităţi, în care artiştii (implicit cei care lucrează pentru aceştia şi care practic îi reprezintă) sunt într-o competiţie decentă iar publicul prin artă îşi ridică standardele, devine mai nobil, mai plin de respect, arta fiindcă o terapie pentru societate.

Îmi este clar că domnul Michael Bolton, care în timpul concertului s-a îmbrăcat special la costum pentru a elogia momentul clasic (lucru pe care l-am apreciat), nu are în mod personal nicio vină, știu că nu a dispus el „tăiaţi microfonul acestei blonde”. Şi totuşi imaginea lui se suprapune acum în mintea mea peste fapta mizerabilă comisă de subordonaţii lui.

Hotărât lucru un artist nu este doar un om, un artist este o imagine şi toate faptele lui şi toate lucrurile din jurul lui spun sau creează imaginea despre el. Fie că el merită sau nu merită acest lucru.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Al. C.
 


 SHARE :  Trimite pe mail
concertmichael boltonincidentmuzicaartistiin deschidere CITESTE MAI MULTE DESPRE

5785 citiri

10 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.