Acasa | Articolul tau | Începutul sfârşitului

Începutul sfârşitului

 SHARE  

Adaugat in 19 septembrie 2013

Începutul sfârşitului

Începutul sfârşitului. Foto: sxc.hu

Singuratate. Simţea atât de mult şi totuşi atât de puţin. Ar fi vrut să ţipe, dar parcă toată durerea se transformase într-un strigăt mut. Linişte şi întuneric. Se uită la ceas.

-Au mai trecut trei minute. Trei minute, spune cu voce tare, de parcă ar auzi-o cineva.

Ar fi vrut să se apropie de fereastră şi să aprindă de cinci ori lumina - semnificatia unui  “te iubesc” - aşa cum o făcuse de atâtea ori. Îi simţea prezenţa. Stia că e acolo. Nu se uită în zare, ca şi când ar putea şterge tot. Trase cortina şi rămase în bezna. Furie, ură, vină.

"Da! Din vina ta... Din vina mea..." gândi.

Se apropie de canapea. Canapeaua unde de atâtea ori au stat întinşi amândoi şi încercă să respire mirosul lui. Lipsa nu i-o simţea doar în lucrurile care nu mai erau la locul lor. Avea senzaţia că o parte din interiorul ei îi fusese smulsă.

“A plecat. Doar asta vroiam de fapt. Atunci de ce toată melodrama asta? Ce am făcut?” 

Îşi acoperi faţa cu mâinile şi odată cu lăsarea serii întunericul se lăsă şi în sufletul ei...

După ce ajunsese acasă, după o noapte cu celalalt, practic prima noapte fără el. După ce fusese la muncă, la fel ca în fiecare zi, intrǎ în casă, se duse în sufragerie. Se aşeză pe canapea şi când vru să aprindă televizorul, descoperi că ceva nu era în ordine. Se uită în jur. Masa calculatorului nu mai era la locul ei. Acolo stătea liniştit unul dintre scaune (cel pe care el îl folosea când stătea la calculator).

O cuprinse frica şi fugi în dormitor. În dormitorul lor, care de cateva zile era doar dormitorul lui. Lucrurile nu mai erau. El nu mai era. În şifonier atârnau câteva umeraşe desperechiate, stâmbe, goale, ridicole şi nimic altceva.

“A plecat!” îşi zise şi nu-i venea să creadă.

Se aseză pe pat şi rămase uitându-se la şifonierul alb, gol şi prăfuit. 

“Dacă a ascuns lucrurile în altă parte?” Se ridică repede şi ieşi din dormitor. Intră în baie. Se reflectă în oglindă. “Arat ca naiba!”

Coborî privirea şi se uită la sertarul cu parfumurile şi lucrurile lui de toaletă. Nu mai erau acolo. Locul gol, murdar, cu câteva pete de rugină, uleios. De la uleiul de păr pe care îl folosea el şi pe care niciodată nu îl curăţa de pe chiuvetă, oglindă sau sertar.

“Aaaa ! Mi-a lăsat mie pasta de dinti! Ce darnic!” Ieşi şi intră în dormitorul ei, care până la plecarea în România fusese dormitorul de invitaţi. Pe unul din paturi, pe pernă, o felicitare cu doi îndragostiţi (pe care ea i-o dăduse lui acum câţiva ani) şi o cutiuţă de catifea roşie în formă de inimioară. “Verigheta!” O deschise, o scoase şi şi-o puse pe degetul mare. 

Mai era o cutie de pantofi cu “amintirile ei”. Răsturnă conţinutul cutiei pe pat şi începu să se uite. Poze vechi şi recente cu ei doi, poze cu ai ei, scrisori, bileţele, majoritatea scrise de ea, poezii, felicitări de la cunoscuţi, felicitări pe care de sărbători le scrisese şi nu le trimisese, jurnalele ei pe care acum doi ani el le adusese din Romania. Surâse.

“Aici sunt eu, într-o cutie de pantofi. Incredibil e că într-o cutie de pantofi sfârşesc atâtea amintiri. O viaţă sau, mai bine zis, ani întregi din viaţa unui om... O cutie de pantofi cu suflet.” Murmură “Abia când a plecat plâlgând şi n-a mai fost a mea, m-am îndrăgostit numai de ea…” - versurile unui cântec vechi, din copilărie, pe care de atâtea ori îl ascultase şi îl cântase.

Cred că pentru orice moment din viaţa ei avea câte un cântec pe care îl fredona şi toate momentele vieţii ei aveau legătură cu cântecele pe care le asculta în copilărie.

Privi camera goală şi începu să mângâie pătura albastră de pe pat. Casa asta pe care ea o aranjase, fericirea pe care o simţise umplând fiecare colţişor, “locul lor”. Înainte de a pleca în vacanţă spre casă, într-o fructieră de cristal pusese nişte scoici, deasupa vărsase apă şi presărase câteva frunze uscate albastre. De atunci, apa se evaporase şi acum deasupra scoicilor era o crustă albastră, vâscoasă.

Cearceafurile şi pernele nu mai erau. Zambi.  “Normal, erau ale lui.” Gresia era îmbâcsită şi se vedea urma de la ceva care fusese târât pe jos. “Bagajul - gândi. Rahat de gresie... de câte ori fac curat, la câteva minute iar e murdară. Până şi urmele de la papuci se văd.” Şi, fără să vrea, îşi aduse aminte de ce spunea de normal: “Dacă vine cineva acum, o să spună că eu sunt o împuţită şi nu că tu nu faci nimic în casa asta.”

- Să îl ia naiba de tâmpit! ţipă enervată.

“Acum şi-a luat gentuţa şi a plecat la mă-sa! Să îi ia naiba de cretini! Ce naiba credea? Mă lasa în stradă, face circ şi crede cǎ apoi mă întorc la el? I-am zis atunci. I-am spus să nu scoată mizeria noastră acolo. Cu ce erau ai mei vinovaţi şi ce sens avea să ştie ei ce făcusem eu? ”

- Te iubesc! Nu vreau să te pierd, îi spusese el.
- Albert şi eu te iubesc, zise ea. El îi şterse lacrimile şi o strânse în braţe.
- De ce Alex? De ce? Cu ce am greşit eu? De ce el? o apucă de bărbie şi îi ridică capul căutându-i privirea.
Se uită în ochii lui.
- Tu nu mai erai aici de mult timp! Uitasei că exist.
- Mă mai iubeşti? o întrebă el.
- Şi eu! răspunse ea şi zâmbi timid.
- Te-ai culcat cu Marc? Ochii îi sticliră rautăcios.
- Tu ce naiba crezi? zise ea şi îl împinse încercând să se ridice de pe canapea.
- Alex, nu ştiu ce naiba să mai cred! Cu primul tâmpit care îti spune că te iubeşte?

Ce ştia el? Nu era primul care îi spusese că o iubeşte. Era primul care, după mulţi ani, o făcuse să simtă că există. Care o văzuse.

- Bună Alex, cum merge noua muncă? zise Marc deschizând uşa de cristal a imobilului, cu un zâmbet dulce în ochi.
- Aaa, salut Marc! Uite bine, încerc să mă obişnuiesc. Îmi e un pic teamă pentru că e diferit. Mă rog, acum răspund mai mult la telefoane, spuse repede, aproape gata să rămână fără aer. Se înroşi, simţea că obrajii îi luau foc.

Marc era o frumuseţe. Înalt, brunet, ochii de culoarea alunelor, proaspăt bărbierit. Mirosea a cremă de corp şi a parfum. Azi era îmbrăcat informal, o bluză albă, o pereche de blugi şi nişte pantofi sport în picioare. Roti cheile de la maşină nervos.

Nu era obişnuită să îl vadă singura şi prezenţa lui în cameră o făcea să se simtă ciudat. El era avocatul foştilor ei şefi. Un tip educat, de vreo douazeci şi ceva de ani, despre care ea credea că prea era îngrijit, aşa că trebuia să fie gay.

Îl cunoştea de când muncea în bar. Îi cunoştea toate cunoştinţele, toate prietenele cu care venea să bea cafele şi erau destule. Ea era ferm convinsă că era gay. O privea mereu ciudat. Îi zâmbea mereu, era amabil cu Albert, poate cã prea amabil. Îi invita mereu să iasă împreună.

- Am venit să te invit la o cafea! zise el zâmbind. La barul din colţ. Poţi ieşi? Măcar de data asta poate accepţi, aşa sărbătorim noul tău loc de muncă. Privirea parcă ruga...
- Eu... Aş bea o cafea cu tine, dar în câteva minute o sa închid. Sâmbăta muncesc până la două şi la patru încep munca în bar...
- Ok, te aştept! Insista.

Vorbiră de banalităţi în timp ce minutele treceau. O privea ciudat şi o făcea să se simtă nervoasă. Avea senzaţia că se simte vinovată.
- Ok. Mergem să bem o cafea, spuse zâmbind.
- Unde mergem? Aici, în barul de lângă, sau preferi în altă parte? întrebă el.
- In altă parte ar fi mai bine, aici stau zi de zi bând cafele.
El ezită câteva secunde:
- Am o idee! De ce nu vi la mine acasă şi îmi vezi tablourile şi bem şi o cafea?
- Pictezi? Aaaa ok, mergem! E departe? Eu nu am maşină.
- A, nu e nimic. Mergem cu a mea, arătă spre maşina parcată aproape.

“E gay - gândi. Nu e nicio problemă. Albert ştie că e gay. Nu e nicio problemă.”

Locuia intr-o zona liniştită, fară multă mişcare în perioada asta a anului. Deschise uşa apartamentului şi intrară. O izbi peretele de cristal şi toată lumina părea că vroia să năvălească în încăperea albă. O canapea enormă şi un covor enorm din lână albă. Mirosea a curat şi simplu.

Într-un coţ o masă de cristal cu nişte scaune moderne, iar pe perete un tablou enorm cu o pereche facând dragoste.
-Asta este casa mea! zise el arătând cu braţul înspre interior. E simplu, încă nu e mobilată toată. Am cumparat-o de curând. Hai! Vino să ţi-o arăt.

Îl urmai un pic dezorientată. Ocolii un şevalet.
-Ăsta e dormitorul meu.
Mă oprii în prag ezitând să intru. El mă privi şi surâse.
-Stai liniştită. Intră, alfel nu vei vedea tabloul.

Intru. O cameră simplă, cu un pat mare, aproape lipit de podea. O veioză, un telefon, un şifonier cât peretele de lat în acelaşi ton cu patul acoperit de aşternuturi bej. Pe peretele alb, un tablou cu o pereche întinsă pe o parte.

- Ce frumos este! zisei aproape în şoaptă. Nu ştiam că pictezi.
- Aaaa, da! Bine, dar este mai mult un hobby. Se întoarse şi se îndreptă spre altă cameră.
- Ăsta e dormitorul de invitaţi şi aici e baia.

Ma simţeam un pic ridicolă intrînd în intimitatea casei unui bărbat. El parea comod.
- Uite asta e primul tablou pictat, zise arătând spre un tablou destul de înalt, cât camera, aşezat la intrarea în casă. Ceva modern, abstract, din care nu prea înţelegeam nimic.

- Acum doi ani am avut un accident de maşină şi, cum mi-am rupt mâna şi nu puteam munci, am început să pictez ca să îmi umplu timpul cu ceva. Din hol el intră în bucătărie.
- Pun cafeaua să se facă şi apoi îti arat restul tablourilor. Tu stai liniştită şi ia loc pe canapea. Rămăsei în pragul bucătăriei uitându-mă la el.
- Tu mereu ai cafetiera pregătită? îl întrebai văzând că ia cafetiera gata pregatită şi o pune direct pe foc.

El surâse ironic.
- Nu. Doar pentru tine.
Mă întorc spre salon.
“Nu ştiu dacă trebuie să mă aşez pe canapea.” Mă apropii de peretele de cristal şi mă uit afară. Încep să mă gândesc că am greşit venind. Mă întorc spre el şi îl observ în timp ce pregăteşte nişte dulciuri pe o farfurioară.

Canapeaua mi se pare prea intimă. Optez să mă aşez pe covor. El iese din bucătărie cu o tavă cu cafelele, zahărul şi nişte şerveţele.

- Cum mă gândeam să îţi fac o vizită şi ştiu că îti place să bei cafea la orice oră, am pregătit-o dinainte. Surâse trist şi se uită la mine în timp ce lăsă tava aproape de mine pe covor. Se aşeză alături adoptând poziţia mea turcească.

- Ştiam că vei veni.
- Erai aşa de convins că voi veni? Mă deranjează siguranţa din vorbele lui. Dau să mă ridic.
Mă simt ridicolă. Parcă e o glumă proastă şi nu înteleg nimic. 

“Ăsta era sigur că voi veni. Nu înţeleg ce naiba caut eu aici? O fi făcut o glumă cu cineva. Dacă află Albert? Îmi va zice că sunt o proastă, o credulă. De ce naiba îmi e teamă că află Albert? Doar nu am făcut nimic rău...”

-Nu, Alex! Nu. Nu pleca. Scuze, nu mă înţelege greşit.
Mă apucă de mână şi se ridică odată cu mine.
- Alex, acum ceva timp mi-ai zis că tatăl tău picta. Ştiu că îţi place cafeaua, pentru că mereu ai una lângă tine. De ceva timp vroiam să îţi arăt tablourile mele.
Face o pauză incomod.
- Nu vezi că tu eşti în ele? Continuă şoptit aproape, în timp ce zâmbeşte trist. Încă mă ţine de mână şi, în timp ce vorbeşte, mângâie cu degetele degetele mele.

Mă trage înspre un tablou unde se vede o femeie brunetă pe un pat. Stă întinsă pe spate, cu ochii închişi, aproape dezbrăcată, aşteptând parcă precum o amantă o întâlnire. Are pe ea un neglijeu albastru. “Femeile măritate nu se îmbracă aşa” îmi amintesc vorbele soacrei mele cand îmi văzu într-o zi hainele întinse pe sârmă.

- Nu vezi? Eşti tu! Continuă el.
- E gura ta, e nasul tau, iar restul… Aşa mi te imaginez....
Mă uit la el şi nu îmi vine să cred. Nu înţeleg nimic. “Sunt eu…” Îmi răsună gândurile ca un eco în interiorul meu.
- Alex, de când te cunosc visez cu tine. De când ai intrat cu Albert cu actele. Vă trimisese Iulia să îmi aduceţi actele să vă pregătesc contractele de muncă. Erai blondă atunci. Aveai părul scurt. Apoi am aflat că Albert era perechea ta. De câte ori nu l-am invidiat... Alex...

Nu am aer.
“Pentru omul ăsta, practic necunoscut mie, eu exist... Omul ăsta ştie cum arătam eu acum câţiva ani.” Stau în picioare uitându-mă spre uşă.

- Ar trebui să plec.
El s-a aşezat pe covor, lângă tava cu cafelele neatinse. Îşi acoperă faţa cu mâinile. Mă uit la el.

“Omul ăsta visează cu mine.” Mă aplec şi mă aşez lângă el. Mă priveşte precum un copil care aşteaptă o pedeapsă. Mă aplec şi îl sărut pe gură. “E prea târziu pentru mine.”

El îmi răspunde. Mă sărută timid, apoi cu forţă. Mă întinde pe covorul enorm din lână albă. Îmi mângâie spatele, apoi mijlocul, sânii. Îl împing, iar el se opreşte câteva secunde fără să înţeleagă. Mă aşez în genunchi lângă el, îl împing pe spate, îl sarut. Mă ridic puţin şi mă uit în ochii lui, înainte de a continua. Mă doreşte şi se simte prin toţi porii.

Îi ridic bluza, care cu puţin înainte era perfect călcată, iar acum e şifonată. Mă ajută să i-o scot peste cap. Rămâne dezbracat. Mă aplec şi încep să îl sărut pe piept. El închide ochii de plăcere. Mă cobor încet spre şolduri şi îi desfac pantalonii. Un nasture, apoi altul, îl muşc suav de coastă iar el se arcuieste precum o pisică. Îl ating şi îl simt, iar el începe să se mişte ritmic şi suav...

Ne-am iubit ca şi când lumea s-ar fi sfârşit. Ca şi când nu mai exista mâine. Apoi luni de zile ca hoţii ne-am întâlnit pe ascuns şi ne-am iubit.

- De ce Alex? De ce m-ai înşelat? întrebă Albert.
- Pentru că mă iubea! răspunsei eu...

.Fotografia postata initial pentru ilustrarea articolului. Foto: Photoxpress

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Eva Adam
 


 SHARE :  Trimite pe mail
relatie extraconjugaladespartireamantiubirecasniciecupluinceputsfarsit CITESTE MAI MULTE DESPRE

12064 citiri

138 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.