Acasa | Articolul tau | Începuturi londoneze (2) - Do you understand?!
Angajare. Foto: Photoxpress
Șeful era un negru plin de el care se dădea mare în fața mea făcând mișto de colegele sau mai bine spus de subalternele lui și în mod special de o anume Stella, o șatenă spălăcită, (nu m-am prins din prima ce nație, dar care a spus la un moment dat că nu e româncă), pe care o tot lăuda că lucrează cu el de șase ani.
Stella se tot
ascundea după monitor în partea din spate a biroului. Desigur că a venit
momentul să o văd și mă așteptam să fie o super sexy tipă, dură și cu
siguranță una care să-l fi trimis pe șeful impunător la plimbare rapid
pentru felul lui de a vorbi la mișto despre ea, nu a fost așa. Stella
era comună, cu nasul puțin iritat de la atâta șters cu șervețele
solicitate de o mică răceală, înfofolită în plovere și niște pantaloni
largi, având un râs iritant la fiecare glumă seacă a șefului atunci când
știa că trebuie să îi gâdile orgoliul. Reacționa mecanic. Împreună
făceau spectacol pentru toți cei care considerau că trebuie să le pice
în plasă.
În rest, cred că de fapt i-a dat ignore de ceva
timp în mintea ei și nu îl mai auzea de la fel de mult timp. Șefului îi
placea să vorbească, să se laude. Doream să fiu conciliantă, deja având
temeri că nu mai fusesem într-un colectiv de ceva timp și era posibil să
nu reacționez prea bine. Oricum nu era prima dată când vedeam că un
bărbat se dădea mare în fața mai multor femei și apoi trebuia să se
diferențieze și el cumva.
Magnus, boss-ul, era masiv cam de
vreo 45-50 de ani, bine făcut, corp frumos modelat, deloc pufos, posibil
nigerian, ce avea un costum bine lucrat pe el. N-am apucat să îi
studiez pantofii, dar sigur purta ceva brand bun. Chelia, adică capul
perfect ras, îi lucea precum metalul ceasului ce îl verifica destul de
des. Time means money. Era manager, știa asta. Zâmbea larg, râdea fals
și repeta foarte des: Do you understand???! (M-a marcat această
întrebare pentru că după câteva zile, când povesteam ceva banal unei
prietene m-am trezit repetând aiurea în tramvai această întrebare, ca o
jucărie programată: Do you understand???!!). Este de fapt o tehnică prin
care cică ți se acordă importanță și te ține și acolo prezent în
contextul acela. Agasantă atenție! Pentru că îți vine să răspunzi
continuu Da!, Yes!, Da!, doar ca să scapi de repetiția acelei întrebări
stupide, dar atenție că poți promite chestii nebunești, fiind deja
iritat de acea întrebare. So, focus!
Biroul era situat la
etajul unu și poți ajunge acolo urcând niște scări ale căror pereți sunt
pline de tablouri foarte mișto. Aș fi vrut să le pot face niște poze
pentru că erau destul de deosebite. Artish, aș zice. Mă făceau să visez
cu ochii deschiși. Probabil doar un alt truc care să te facă să îți
dorești să lucrezi în acel mediu.
Angela sau Angie, cea care a
venit să îmi deschidă ușa clădirii, era o altă blondă, dar vopsită și
coafată frumos și cu siguranță avea o problemă în a da mâna cu oamenii,
adică eu, pentru că a făcut orice altceva doar ca să nu dea mâna cu
mine. S-a eschivat un pic. Era slabă, purta cizme de calitate cu toc,
jeansi, cămașă, sacou, eșarfă și bijuterii. Tipic stil vestimentar
italian. Arăta urâtă la chip, ca o vrăjitoare cu nas coroiat și o linie
în loc de buze, dar avea gusturi bune. Era împuternicită să mă învețe în
ce constă meseria aceea, dar aveam dubii că voi înțelege concret.
Stella
m-a luat și ea în primire, pentru procesarea actelor, și da, fusesem
acceptată, dar tot nu înțelegeam concret la ce și m-a întrebat de două
ori anul nașterii și tot de două ori am și răspuns.
Ca și Angie,
Stella avea o problemă în a da mâna cu cineva. Totuși a dat mâna cu
mine, dar ca o mâță leșinată. A trebuit să mă controlez să nu îi
strivesc mâna. Șefului însă i-a plăcut strânsoarea mea fermă ce i-a
confirmat că IQ-ul meu e mare și mi-a replicat că chiar dacă am două
mastere, aici nu trebuie să mă comport POSH! :))))!!! Do you
understand?!! :) Am râs de groază, ca la o glumă bună. Nu mai înțelegeam
nimic. Dar mi-am zis: ok, dacă tot am mers o oră și jumătate cu
transportul în comun de acasă până la birou, hai să vedem ce e cu circul
acesta.
Trebuia să fac bookings. Rezervări pentru cursuri de
babysitting. Adică în mintea mea era un fel de call center, dar se
părea că nu mai era la modă să spui call center, ci doar bookings
/programări pentru cursuri. Call center-ul s-a rebranduit. Are altă
etichetă. Economia cere altă poleială, economia decide când un termen se
învechește. Aici e trucul, fiecare țară /cultură folosește anumiți
termeni. Ce e call center la mine în țară, în altă țară e de fapt
acelați lucru doar că poartă altă pălărie. Dacă știam, și dacă
înțelegeam (Do you understand???!!! :) ) evident că nu mai mergeam la
interviu. De aceea nici nu aveam alți colegi în afară de Angie. Cum se
afla despre ce e vorba, oamenii plecau.
Am aflat că Stella,
cea ștearsă, era din Latvia, iar Angie cea aranjată, degeaba, că natura
tot nu o ajuta, era din Italia. Angie locuia cu fiul ei în vârstă de 22
de ani la Londra, fiul cel îndrăgostit de o jună primă, pe care Angie ca
o mamă italiană feroce cu puiul ei maschio, nu o agrea desigur.
Juniorul voia să se însoare deja după șase luni de relație, iar Angie
susținea sus și tare că e prea tânăr. Angie vorbea bine limba engleză,
dar tot cu un accent italian specific, de multe ori trist. Tenace în a
face multe rezervări, se pierdea în explicații, obosea clientul. Nimeni
nu mai are răbdare să asculte povești la telefon, decât dacă sunt
picanterii.
Angie își povestise viața lui Stella, cu toate că
nu se plăceau deloc, iar Stella la rândul ei i-a povestit totul
Președintelui, alias boss-ului Magnus. Orice informație era utilă! Cum
să pui lațul în jurul angajatului cât mai frumos, și elegant. Angie, fie
vorba între noi, nu era un monument de inteligență dacă nu a sesizat
această manipulare. Și ea stătea prost cu înțelesul lui Do you
understand?!. Considera că ea este cea care deține frâiele, dar se părea
că nu-și dădea seama că ea era cea manipulată.
Am aflat că
Stella era din Latvia pentru că accentul ei era desigur specific.
Pronunța greșit "WHAT", și orice cuvânt ce începea cu w, spunând
"Vuot!!!!". Nu e de mirare că ajunsese să țipe când cineva o tot punea
să repete ce spune. Probabil că trebuia să îi spună acel cineva că nu
pronunță bine, nu că ar fi ei surzi. Peste câteva zile am întâlnit o
altă latviană care vorbea la fel. Același Vuot?.
Spre finalul
zilei, Magnus a venit să ne întrebe câte rezervări am făcut, dând mâna
cu mine doar, evitând mâna lui Angie. Apoi a certat-o complice pe Stella
că nu mi-a dat să mănânc, sau că sunt posh (fițoasă) poate și să las
figurile că el oricum a văzut că arăt bine, și-mi pot permite să mănânc
orice. Am răspuns că sunt invitată la masă la niște amici italieni, și
prefer mâncarea caldă în locul unor sandvich-uri.
-Wow, mi-a
răspuns Magnus. Știam eu că îți place mâncarea italiană doar pentru că
îmi place și mie. Mă copiezi. Ha ha ha! Pot să îți ofer și cazare mai
aproape de birou dacă vrei. Da. Chiar am aici aproape ceva pentru tine.
Nu ai iubit, nu-i așa? Poti sta la birou cât mai mult, fiind aproape cu
casa. Eu vreau să devin milionar. Munca este viața mea. Angie, nu-i așa
că tu vrei casă, mai aproape de birou? Te ajut eu!
Angie a
zâmbit toată și a confirmat că vrea, chiar dacă la prânz, când era
Stella în camera de pudrat nasul, îmi spusese că nu fusese plătită de
două săptămâni.
M-am chinuit să îmi păstrez un chip
simpatic, la așa vorbe, apoi am zis ceva politicos, încercând să nu dau
apă la moară, pentru a dezvolta conversația stupidă care nu ducea
nicăieri. Ambele blondine, priveau scena din spatele monitoarelor lor,
dar surâsul Stellei era mai diabolic decât cel al lui Angie. Am mai dat o
privire roată biroului și am plecat spre casă chiar dacă le-am spus că
ne vedem mâine. N-am mai revenit la ei, dar nici nu m-au sunat să vadă
de ce nu am venit. Nu mi-au plăcut și cred că nici ei pe mine.
Acum am învățat lecția lui Do you understand?!, sper eu, un pic mai bine.
*****
Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".
Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.
Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.