Acasa | Good to know | Irina Costache, medic pediatru: Autismul copilului meu
Autismul copilului meu. Foto: sxc.hu
Autismul nu este o boala asa cum este faringita. Este un ansamblu de
boli asemenatoare, un spectru larg de afectiuni, care insa au toate
cateva aspecte comune. Orice copil care este incadrat avand o tulburare
din spectru autist are un anumit grad de dificultati de socializare,
empatie, comunicare verbala si/non-verbala. Dar nivelul afectarii si
combinatia simptomelor variaza extraordinar de mult de la un individ la
altul. Sunt situatii de copii cu acelasi diagnostic, care se pot
comporta extrem de diferit in situatii similare.
Oricare ar fi
diagnosticul stabilit de medic, orice copil cu tulburare de spectru
autist prezinta probleme care se regasesc, in diferite grade, in
urmatoarele:
- dificultati in comunicarea non verbala sau verbala
- probleme in relationarea cu ceilalti si cu lumea din jur, in general
- putina flexibilitatea in gandire si in actiuni
Suna
deja foarte complicat nu? Cei care ati ajuns sa cititi pana aici va
intrebati poate ˝si totusi ce e autismul CONCRET?˝ In aceasta entitate
medicala concretul lipseste de multe ori. Ca pediatru nu cunosc deloc la
fel de bine ca si colegii mei psihiatri sau psihologi toate semnele si
simptomele. Dar stiu ca sunt cateva asupra carora trebuie sa fim atenti
cu totii, noi medicii copiilor si dumneavoastra parintii. Sunt pareri
care spun ca diagosticul de tulburare de spectru autist sau tulburare
pervaziva de dezvoltare (denumirea mai larga si completa) se stabileste
dincolo de 3 ani. Asta nu inseamna ca semne si simptome nu exista, ca
ele nu trebuiesc evaluate si incadrate intr-un sindrom sau si mai bine
si de dorit incepute terapii specifice.
Ce face sau nu face un
copil cu TSA (tulburare de spectru autist)? Am intalnit multi parinti
care doresc teste in care sa bifeze ce face sau nu face inca al lor
copil. Se poate si asa. Sunt cateva aspecte care pot atrage atentia inca
din perioada de copil mic/sugar, cum ar fi absenta zambetului social la
3 luni, rasului in hohote pana la 7 luni sau facutul cu mana ˝pa
pa˝pana la un an. Sugarul care sta si se joaca linistit in coltul lui si
niciodata sau aproape niciodata nu observa cand parintii parasesc
incaperea sau care nu arata cu degetul spre obiecte dincolo de 14 luni
trebuie sa ridice semne de intrebare.
Copiii cu TSA pare ca nu
aud. Nu de putine ori se intampla sa fie testati audiologic, unii sedati
pentru ca aceste teste se fac mai tarziu, iar rezultatul surprinde. Ei
fizic nu sunt surzi. Emotional insa sunt absenti, unii nu au contact
vizual, altii chiar daca au privesc prin tine. Nu sunt capabili de joc
simbolic, niciodata un tren pe sine nu va scoate sunete din gura lor, va
fi un trenulet care se misca repetitiv in fata ochilor. Niciodata o
lingura nu va fi avion, cucu bau nu este un joc preferat. Nu arata cu
degetul spre obiecte si lucruri noi, cercul nu se aseaza pe bat, ci
este mai degraba doar un obiect de rasucit perpetuu.
Semnele de
mai sus sunt spicuiri. Ce e mai important este ceea mama sau tatal
simt. De cele mai multe ori pacientii simt, dar refuza sa creada. Vad,
dar asteapta infirmari. Se supara la sugestii. Se intorc catre alte zari
mai linistitoare. TSA cuprinde in doar 20% din cazuri copii care au
autism adevarat, cel descris de Kanner, restul sunt incadrate in diverse
clase, binecunoscute colegilor mei psihiatri si psihologi pediatri, de
la autismul atipic (Tulburare pervaziva de dezvoltare nespecifica), la
sindromul Asperger.
Important este ca parinte sa incerci sa observi si sa compari, si daca ai orice fel de dubiu sa il impartasesti cu medicul copilului tau pentru a primi cea mai buna indrumare. Daca nu ai certitudini, mai cauta. Daca toata familia spune ca si tatal/mama au vorbit tarziu, nu te multumi cu atat. Daca exista o urma de indoiala in suflet, cauta ajutor. Desi autismul ramane pentru multi o patologie extrem de complexa si variata, greu de incadrat si diagnosticat negru pe alb, toti psihiatrii si psihologii au ajuns la aceiasi concluzie: nu asteptati diagnosticul! Nu e la fel de important cum este interventia precoce. Cand? In tarile dezvoltate maxim 18 luni! Pentru copiii care nu zambesc cu inteles, care nu plang cand pleaca mama din camera, care nu alearga in bratele tatalui cand vine de la serviciu, pentru copilul meu, al tau, ai nostri, interventia precoce, terapia inceputa CAT MAI DEVREME fac DIFERENTA!