Smart Woman

Fara Facebook, nu as fi avut job-ul de acum si nici nu mi-as fi reintalnit colegii din liceu, nu as fi pastrat legatura cu prieteni de la capatul lumii si nici nu as fi calatorit in ritmul in care am facut-o. Si totusi, ce mi-a dat cel mai tare peste cap viata relationala a fost tot Facebook-ul. 

De fapt totul a inceput dintr-un fel de gelozie pe fostul prieten care era mereu pe "chat-ul" Facebook. Veneam de la lucru si il gaseam conectat, cu o gramada de ferestre deschise, conversand cu mai multi oameni deodata decat aveam eu prieteni in total. Atunci m-am hotarat sa-mi fac si eu cont de Facebook, ca sa vad si eu despre ce este vorba, dar mai ales ca sa inteleg "ce face el pe Facebook toata ziua". Stiu ca si povestea cu FB-ul a inceput tot dintr-o gelozie sau un soc in amor, deci ajunsesem si eu un fel de victima a geloziei propagate la infinit in mediul virtual.

Odata cu Facebook-ul a inceput si nebunia. Lista de "Add-uri" care se transformau in "FB Friends" crestea intr-o zi ca altii in zece si tot asa, pana cand ajunsesem sa am mai multe contacte decat prietenul meu. Simteam ca eram cumva razbunata. Aveam si eu cont de Facebook, deci existam. Totusi mania crestea in mine. Devenisem un fel de "freak control" datorita vizionarii repetate a paginii lui.

Atunci a aparut si prima obsesie. Una dintre "prietenele" cu care coresponda acest ex al meu (pe cand eram inca impreuna) era o fata care avea o poza de profil foarte reusita si care o facea foarte frumoasa. Pentru ca nu aveam acces la pagina ei, o idealizam prin prisma acelei poze de profil. Si frustrarea mea a crescut pana in punctul in care am rabufnit datorita unui comentariu de-al ei pe pagina lui. Atunci au inceput discutiile si gelozia mea a luat-o pe panta paroxismului.

Singurul moment in care m-am calmat a fost cand m-am intalnit cu fata fata in fata si mi-am dat seama ca nu era nici atat de frumoasa si nici atat de interesanta precum mi se parea dintr-o poza de profil. Atunci ne-am si facut "prietene", si odata cu accesul la profilul ei s-a instaurat si pacea in sufletul meu. Ma calmasem total. Intelegeam. Ma intelegeam. Frica de necunoscut ma facuse deci sa o iau razna. Plus distorsionarea realitatii care pare cea mai mare tentatie in mediul virtual.

Doar ca povestea nu s-a incheiat aici, desi acesta a fost un caz fericit de "solutionare a conflictului. A urmat apoi o alta relatie si totul parea calm, mai ales din cauza faptului ca el nu avea profil de Facebook. Pana intr-o zi, cand eu l-am convins sa-si activeze si el pagina de Facebook. Ex-ul ma inspirase pe mine, era acum randul meu sa-i inspir pe altii.

Pentru ca eram intr-o calatorie de mai multe luni, pagina de Facebook parea foarte utila pentru mine si atunci si prietenului meu i "s-a facut pofta". Totusi, atunci s-a declansat ceva ce nu aveam sa banuiesc. Am cazut intr-o spirala descendenta a paranoiei pentru ca, iata ca primele contacte ale prietenului meu nu erau nici mai mult nici mai putin decat patru dintre fostele prietene, asta incluzand-o si pe cea mai recenta fosta.

Curiozitatea si gelozia au inceput atunci sa-mi dea tarcoale. Si desi totul se putea solutiona cu o satisfacere a curiozitatii mele, prietenul meu a ales sa ma tina departe de "subiectele" care incepeau sa-mi puna nervii la incercare. Si cel mai mare stres incepuse sa se declanseze: teama ca prietenul meu continua sa corespondeze cu fosta prietena. Numai idea ca el ii vede profilul si are acces la pagina ei, deci si la prezentul ei, ma faceau sa-mi pierd simtul ratiunii.

La inceput ea nu avea postat poza de profil deci nu-mi puteam inchipui nimic. In momentul in care ea si-a pus o poza de fotomodel la poza de profil, am simtit ca primesc o lovitura de topor in crestetul capului. Desi de o frumusete absolut comuna, ea parea exact ceea ce nu eram eu. Eram, pe de-o parte, jignita de gusturile prietenului meu, pe de alta parte, complexata. Nu mai stiam ce simt, dar era cu siguranta un sentiment de revolta. Nu aveam acces la contul ei si simteam ca povestea se repeta, doar ca de data asta la modul grav. Nu mai era vorba de "o prietena" ci chiar de "fosta mare iubire" de care se despartise din motive "de distanta".

Am incercat sa-i explic prietenului meu ce simteam dar lui i se preau absurde trairile mele. In fond, era cu mine si era supid sa ma tem de o pagina de Facebook. Si totusi, stiam ca nu era asa. Fostul ma stersese din lista lui de prieteni si deci nu mai aveam nici macar cu ce sa compensez si sa zic: "da, uite, si eu il am pe ex-ul in lista". Nu eram chit. In mintea mea infierbantata el era cel avantajat. El avea acces la pagina fostei, eu nu. Stia ce face, stia unde e si asa mai departe. Eu nu mai stiam nimic de ex-ul pentru ca se hotarase ca era prea dureros pentru el sa ma vada cu "actualul" in poze. Si il intelegeam.

Jocurile de culise se inteteau si incercam sa-mi caut tot felul de subtrefugii. Marea iubire din anii facultatii avea profil de FB dar nu eram prieteni din cauza prietenei lui care se parea ca era mai geloasa decat eram eu. Si iata ca spirala geloziei pe Facebook prindea conotatii mitologice. Datorita acelei pagini de FB am aflat si de niste mesaje intre prietenul meu si fosta iubita pe care reget si acum ca le-am vazut. Atunci am cezut ca mi se rupe lumea in doua si am inceput sa ma simt cumplit de tradata. Totusi, nu-i puteam spune de faptul ca, datorita geloziei de FB, am ajuns la o astfel de paranoie. Imi era teama sa nu repet scenariul din fosta relatie, unde gasisem totusi intelegere. In acest caz nu mai aveam parte de atata toleranta. Trebuia sa ma macin singura. Eu cu mesajele, eu cu poza, eu cu scenariile, pana cand am simtit ca toata calatoria se duce dracului datorita acestui film de groaza.

Si totusi, lucrurile se rezolva de la sine. Cand vor ele, dar se rezolva. Ea si-a sters pagina de FB si el mi-a spus asta, mai in gluma, mai in serios. Eram putin mai linistita desi, si in acest moment, mi-as fi dorit sa nu fi aflat de acele mesaje. Totusi, am ramas cu mania controlului virtual. Devenisem un fel de detectiv particular pe FB, ceea ce imi punea logica la contributie intr-un mod straniu. Cosmarul virtual a continuat insa, de data asta victima fiind chiar eu. Pentru ca pozele de pe FB pot spune multe si nimic, mi-am permis sa adaug o poza in care am omis sa "tag" pe unul dintre cei prezenti in poza. In acel moment, prietenul meu si-a dat seama ca ceva nu era in regula, de unde a inceput paranoia, din partea lui de data asta. Acela a fost un moment critic in care despartirea parea iminenta. Totusi, printr-un miracol uman, am ramas impreuna. Realitatea a batut virtualul. De atunci incerc sa ma controlez. Pe mine, nu paginile de FB. Multa bafta!