Smart Woman

Odata cu inceputul facultatii a venit si presiunea de a arata bine, asta insemnand (pe langa haine noi si in pas cu moda, machiaje, si vizite regulate la cosmetica) diete peste diete insotite de sesiuni zilnice de alergat. Toate colegele si prietenele numai despre asta discutau: slabit, trenduri, frumusete, baieti. Ceasul meu de 30 de lei (in preturile de acum) a devenit ceva de care sa imi fie rusine asa cum si posteriorul mai bombat a ajuns un motiv pentru a purta camasi care sa il ascunda.

Dar cea mai semnificativa aditie venita odata cu inceputul facultatii a fost nemultumirea: de propria persoana, de propria mentalitate, de ceea ce percepeam ca delasarea de pana acum. Dintr-o data, cele 59 kg (60-61 peste iarna) de pana atunci, erau semn al unei probleme de greutate.

Ca un copil mic si prost ce eram la acea vreme, am recurs la diete, care de care mai drastice. De slabit am slabit, de ajunsesem un schelet ambulant (zic astazi uitandu-ma in urma). Si totusi, de fiecare data cand incercam o haina noua, aveam impresia ca sunt imensa. De indata ce terminam o dieta, si le alegeam crunte, incepeam sa ma ingras. Daca pana atunci nu avusesem niciodata fluctuatii de greutate, in cei cativa ani de studentie am ajuns sa imi dau metabolismul peste cap.

Ulterior mi-am dat seama ce prostie am facut pentru mine si sanatatea mea. Zece ani mai tarziu, am reusit sa imi stabilesc greutatea la 65 de kilograme. Visez sa revin la cele 59, insa nu am de gand sa mai intru in cercul vicios al slabitului. Astazi stiu cat de importanta este o dieta variata, de ce am nevoie de fibre, carbohidrati si altele, cat de rau este sa te arda stomacul. Da, inca ma mai vad grasa insa, spre diferenta de acum 10 ani, nu ma mai consider obeza. 

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica “Articolul tau” ca reactie la articolul In cautarea greutatii ideale: Cu fiecare kilogram pe care il slabesc am impresia ca mai merge inca un pic