Acasa | Carte si Film | A lost letter. I.L.Caragiale

FOTOGALERIE

A lost letter. I.L.Caragiale

 SHARE  

Adaugat in 23 aprilie 2012

A lost letter. I.L.Caragiale

O scrisoare pierdută. Foto: lupulalb.ro

Cum anul acesta și o parte din anul trecut m-am axat pe evenimente culturale, nu m-am mirat când mi s-a propus să-mi adaug in portofoliu și un spectacol de teatru.

Cu plăcere, am gândit. Cu plăcerea dată de atmosfera sălii de spectacol. Cu cea mai mare plăcere.
Mai apoi mi s-a spus că va fi… un pic cam departe. Ei, merge și Timișoara, m-am repezit eu.
Nu, nu Timișoara.
Luxembourg.
Adică?
Adică.

Este vorba de grupul, trupa de teatru l’Avant-scène. Grup al comunității române din Luxembourg. Înființat în martie 2009 și afiliat Asociației Culturale a Instituțiilor Europene din Luxembourg. Grup format aproape în exclusivitate din românii aflați în Luxembourg. Locul unde se juca piesa era deasemeni special. În centrul orașului vechi, Orașul de jos.

Abbaye de Neumünster. Sau mai precis, Le Centre Culturel de Rencontre Abbaye de Neumünster. Un centru cultural de 12 000 mp, sit istoric restaurat dupa 10 ani de muncă intensă, intrat în patrimoniul cultural UNESCO. Istoria sa este destul de zbuciumată. Abație a călugărilor benedictini, a fost  în primul rând loc de reculegere și loc de învățătură. Încă din sec XVII-lea, călugării predau aici în trei limbi. Mai apoi, în cel de-al doilea război mondial a devenit închisoare, funcție păstrată până la mijlocul anilor ’80.

Recuperarea acestui sit (vechi de 400 de ani) ca centru cultural nu face decât să confirme vocația avută încă de la nașterea sa, loc de întâlnire a trei culturi – luxemburgeză, germană și franceză.

Să revenim la grupul l’Avant-scene.
În primul an, proaspăt înființați, au pregătit și jucat "O noapte furtunoasă". Clasic, ați putea spune. Da, pentru noi, cei care stăm în fotolii și ne uităm.
Pentru ei însă, au fost zile de învățare.
Învățare a stării de actor, în primul rând.
Învățare a celui de lângă tine, cu plusurile și minusurile lui.
Învățarea mimicii, intonației și trimiterea suflului până în spatele sălii.
Învățarea concentrării și a peretelui de sticlă.
Învățarea unui joc de oameni mari, luat în serios. La cea mai mare putere.
Și apoi a venit învățarea manufacturării decorurilor.
A venit învățarea locurilor de unde se pot închiria costume ( sau cumpăra ), a anticariatelor de unde se pot face rost, ca recuzită, de antichități din perioada respectivă sau apropiată….
Și a venit și rândul prietenilor… Să ajute la machiaj. Să pună umărul la pictatul decorurilor. Să proiecteze traducerea în franceză a piesei ( Monica Lovinescu ) pe un ecran deasupra scenei, ca fiecare spectator să guste savoarea textului .
Un puzzle din piese mari și mici, imense sau insignifiante. Piese care trebuiau asamblate perfect. Dar perfect.
Din câte mi s-a spus, au trecut examenul cu bine.

Și anul acesta au luat-o de la capăt. De data asta cu "O scrisoare pierdută".
Bucată grea, ar spune cunoscătorii.
Actorii o știu, este un univers de nuanțe fine pe care trebuie să le acopere.
O  țară de mentalități, gesturi, obiceiuri și atitudini care trebuie sugerate și șoptite doar… În așa fel încât până și ultimul spectator din sală să ia parte, înăuntrul lui, la această comedie grotescă.

Daca aș fi întrebat cum a fost piesa, cum au jucat… Ar trebui să fiu critic de teatru să pot spune. Nu sunt critic de teatru.

Tot ce vă pot spune este că inițial am ajuns acolo cu un scop clar: să surprind personae (măști). Și că la un moment dat, oamenii aceștia cu măști m-au făcut să uit că am camera in mână. M-au atras pur și simplu în spectacolul lor și în trăirea lor. Am fost acolo, cu ei pe scenă. Am dat nas în nas cu Prima Doamnă a județului. Cu politicianul bătrân și versat, mimând naivitatea, numai pentru a rămâne eminența cenușie județeană. Am tresarit la indignările bătăioase și pline de hormoni ale craiului prefect. Am râs cu mulțumire de "ghinionul" parvenitului perfect, ziarist-avocat-politician-progresist Cațavencu. M-am implicat în număratul steagurilor cu Ghiță, jandarmul viclean; în demascarea trădării de partid, anonim, la telegraf, cu Brânzovenescu și Farfuridi; am fost in sală la discursul "…de la 1821" al amicului avocat găunos Tache Farfuridi. Am avut o tresărire de gest în a-l susține din balans pe blândul, pe cinstitul, pe neștiutorul, pe mult-prea-beatul Alegător Turmentat. M-am amuzat superior de "senilitatea" catindatului de la București, mult mai versat în matrapazlâcuri cu scrisori decât provincialul Cațavencu….

Și am râs de năzbâtia de horă de la sfârșit, cea cu porcul învârtit de nimeni altul decât de Cetateanul Turmentat.

Când am reușit să mă smulg din stare, m-am învinovățit. Eu pentru altceva venisem acolo și se pare că mă lăsasem distras. Uitându-mă în jur, mi-am dat seama că n-aș fi avut nici o șansă să fi făcut altfel. Toți cei din jurul meu erau în picioare. Înclinați un pic spre scenă, cu ochii larg deschiși, zâmbet pe toată fața… Și mâinile în sus, aplaudau. Bravo.
Iar mai apoi, spre ieșire: Ți-a plăcut? Măi, da. Și la sfârșit, mi s-a făcut, măi, un dor de casăăăă…….

Se spune că oamenii de artă sunt devotați artei lor. Dar ce îi face pe unii amatori și pe alții profesioniști? Ce îi desparte, unde se trage linia? Profesioniști sunt doar cei care câștigă bani de pe urma artei lor? Banii să fie limita de demarcație?
Sau limita de demarcație este o sală întreagă în picioare, aplaudând  si scandând "Bravo!!!"?
Ori poate această linie este dată de doi luxemburgezi în vârstă care te salută . La doua zile după spectacol și la câțiva zeci de kilometri de Luxembourg. Într-un hipermarket aglomerat.

"Monsieur Branzovenesco? Vous étiez …. Bravo, monsieur, bravo!"

Galerie imagini

 
 
 
 
 
 
 


Autor: Bogdan Manea
 


 SHARE :  Trimite pe mail
teatruo scrisoare pierdutacaragialecatavenculuxembourgl avant scenebogdan manealupulalb ro CITESTE MAI MULTE DESPRE

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Smart Story

Iarina Taban: Copiii din centrele de plasament sunt ai nostri, ai tuturor, sunt minunati si merita sansa de a creste frumos

Iarina Taban: Copiii din centrele de plasament sunt ai nostri, ai tuturor, sunt minunati si merita sansa de a creste frumos

Copiii din centrele de plasament, care au trecut de cele mai multe ori prin traume multiple, au nevoie in primul rand de atentie, intelegere si afectiune. Cadourile duse de Craciun sau de Paste ajuta, dar nu sunt nici pe departe suficiente. Iarina Taban, fondator si Director Executiv Ajungem Mari , ne-a povestit ce putem face pentru a-i ajuta pe acesti copii pe termen mai lung si ce satisfactii au voluntarii implicati in proiect.

Articolul tau

Atingătorii

Atingătorii

Nu mai ştiu câţi ani aveam, probabil până-n zece, când m-am dus pentru prima oară cu mama la ştrandul oraşului. Am foarte, foarte puţine amintiri din copilărie, dar din acea zi îmi amintesc cu mare claritate cum bătea soarele peste acea curte nu foarte mare de pe malul Dunării, cât de aglomerat era bazinul în care am intrat, puţin timidă, pentru că nu ştiam să înot, şi cum mi-a băgat mâna în slip acel bărbat în toată firea care s-a oferit să mă înveţe, deşi nimeni nu i-o ceruse.

Articolul tau

O experienta de viata

O experienta de viata

M-am nascut in comunism. Acum mai bine de 45 de ani, intr-o familie perfect adaptata la „double thinking“.

Relatii

De ce sunt infidele femeile?

De ce sunt infidele femeile?

Din 1990 rata femeilor căsătorite care au raportat că au fost infidele a crescut cu 40%, în timp ce rata bărbaților a rămas aceeași, notează psihanalista Esther Perel, autoarea cartii State of Affairs: Rethinking Infidelity, scrie cnn.com .

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

„Într-o zi, la postul de radio la care am o emisiune a sunat Jake”, spune pe pshycholytoday.com Laurie J. Watson, specialist în probleme sexuale și lector la Universitatea Duke. „Bărbatul mi-a spus că în ultimul trimestru de sarcină al soției nu au avut relații sexuale. Apoi, după nașterea fetiței lor, s-a întâmplat de doar trei ori – pe fugă și de mântuială”. O altă ascultătoare s-a plâns în cadrul aceleași emisiuni că, după nașterea primului lor copil, soțul ei și-a pierdut interesul pentru sex. „Preferă să muncească peste program și jocul cu copiii a înlocuit joaca în pat. Ce pot face?”.

Articolul tau

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Chiar dacă-mi făcusem ceva filme de groază în minte înainte a veni în Florida (rezultat, desigur, al filmelor şi documentarelor în care cineva te împuşcă în cap când mergi după pâine), am descoperit repede că mă simt mult mai în siguranţă decât mă aşteptam; ba chiar, în mod ciudat, chiar mai în siguranţă decât în Iaşi. Dar asta până nu demult, când cinci indivizi.... Dar mai bine să încep cu începutul.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.