Acasa | Insider | Mahnaz Mohammadi: "Sunt femeie, sunt regizor, doua motive suficiente pentru a fi considerat vinovat in aceasta tara"
Pe un platou de filmare iranian/ Foto: Agerprea
Femeia in varsta de 37 de ani este recunoscuta ca activista pentru drepturile femeii, printre productiile ei numarandu-se si cateva documentare interzise in Iran. Dupa mai bine de o saptamana de la arest, se stiu foarte putine detalii cu privire la situatia acesteia; oficialii iranieni impiedica comunicarea ei cu exteriorul, incluzand familia si asistenta juridica, a declarat avocatul regizoarei pentru The Guardian. Datele cu privire la motivul oficial al arestului si acuzatiile aduse lui Mohammadi nu sunt disponibile.
Arestarea lui Mahnaz Mohammadi are loc la doar doua saptamani de la arestarea lui Maryam Majd, activista si singura femeie fotojurnalist sportiv din Iran, titreaza PBS Frontline. Tanara in varsta de 25 de ani a fost retinuta de autoritatile iraniene in seara dinaintea plecarii in Germania unde urma sa acopere Cupa Mondiala de Fotbal Feminin (FIFA 2011).
Printre activitatile lui Majd se numara si o campanie pentru permiterea accesului femeilor pe stadioane pentru a asista la meciuri de fotbal. Aceasta urma sa lucreze impreuna cu Petra Landers, fosta jucatoare de fotbal din lotul national al Germaniei, la o carte despre sporturile feminine. In urma arestului, lui Maryam Majd i s-a refuzat, de asemenea, comunicarea cu exteriorul. Se pare ca ambele activiste sunt retinutre in inchisoare Evin, unul dintre centrele de detentie notorii ale Iranului.
Evenimentele au alertat organizatiile pentru drepturile omului, dar si suporteri din lumea cinematografiei. "Suntem foarte ingrijorati cu privire la aceste arestari si lucram impreuna cu avocatii lor pentru recunoasterea statului lor legal. Motivele arestarii lui Mahnaz Mohammadi si a lui Maryam Majd nu au fost clarificate inca. Se pare ca arestarile fac parte dintr-o presiune continua pusa asupra jurnalistilor, regizorilor, activistilor si avocatilor- asupra tuturor celor pe care autoritatile ii considera in stare sa le conteste viziunea ingusta asupra a ceea ce Republica Iraniana ar trebui sa fie", au declarat reprezentantii Amnesty International.
Recent, industria iraniana de film a inceput sa fie din ce mai cunoscuta in afara granitelor. Filmul "A Separation", in regia lui Asghar Farhadi, a castigat Ursul de Aur in cadrul editiei din acest an a Festivalului de Film de la Berlin. De asemenea, filmul "Marriage Ephemeral", in regia lui Reza Serkanian, a fost difuzat in cadrul editiei din acest an a Festivalului de Film de la Cannes. Desi Mohammadi a interpretat rolul principal feminin in productia iraniana, autoritatile de la Teheran i-au confiscat pasaportul refuzand sa ii acorde permisiunea de a pleca in Franta pentru a participa la difuzarea filmului, informeaza Screen Daily.
In lipsa regizoarei, Costa Gavras a citit in timpul festivalului una dintre declaratiile ei: "Sunt femeie, sunt regizor, doua motive suficiente pentru a fi considerat vinovat in aceasta tara. Acum regizez un nou documentar despre femeile din tara mea. Lupta femeilor pentru identitatea lor este un element esential al vietii de zi cu zi… iar libertatea este cuvantul care ne lipseste cel mai mult din viata de zi cu zi."
Printre filmele realizate de Mahnaz Mohammadi se numara un documentar scurt "Femeile fara umbra" in care vorbeste despre situatia femeilor cu diabilitati mentale inchise intr-o institutie. Mohammadi a colaborat si cu regizoarea Rakhshan Bani-E'temad pentru filmul "Suntem jumatate din populatia Iranului" in care surprinde viata de zi cu zi a femeilor iraniene precum si campania pentru dreptul de vot al femeilor dusa inainte de alegerile prezidentiale din 2009. Filmul, ce contine scene filmate pe ascuns cu femei ce se drogheaza si eleve de scoala ce se plang din cauza discriminarii sexuale din Iran, a fost scos pe ascuns din tara.