Acasa | Familie | Minciunile părinților și vălul de pe ochi: „Am continuat să cred în Moș Crăciun, apărând onoarea tatălui meu!”

Minciunile părinților și vălul de pe ochi: „Am continuat să cred în Moș Crăciun, apărând onoarea tatălui meu!”

 SHARE  

Adaugat in 14 decembrie 2017

Minciunile părinților și vălul de pe ochi: „Am continuat să cred în Moș Crăciun, apărând onoarea tatălui meu!”

Mos Craciun. Foto: pixabay.com

La început, minciunile alor mei mă umpleau de stupoare îndurerată. Nu minciuna în sine cât faptul că mințeau. Le ofeream întreg capitalul meu de încredere – cum ar fi putut să mă mintă? Doar erau părinții mei, ei cei Desăvârșiți, Nemincinoși, ei care dețineau cheile adevărurilor.

Așa se face că au trecut ani buni de zile și am continuat să cred în Moș Crăciun, apărând onoarea tatălui meu spre exasperarea verișorilor mai mari. Nu faptul că existența moșneagului cu cadouri era pusă la îndoială mă înfuria; ci cinstea tatălui meu – cum să mintă el?

„- Dar uită-te că are vocea lui taică-tău, nasul lui taică-tău, ochii lui taică-tău, VERIGHETA lui taică-tău pe deget!
– Nu! Mi-a zis că nu e el!”
Iar acum mă strânge în spate același păcat și mă fâstâcesc în fața altor ochi neprihăniți, când tot încerc să sugerez că poate… moșul… mai știi, poate e ca o poveste.
Nu e poveste! E adevărat! Voi mi-ați spus!

Minciunile părinților și vălul de pe ochi. Cum este când devii părinte

Însă vălul de pe ochi dispare când ești adult și ești la rândul tău părinte. Uneori ești silit să faci aceleași alegeri, alteori le faci diferit. Alteori realizezi că și ei puteau face ceva diferit, dar au ales să n-o facă. Nu te mai frămânți atât de tare, dar undeva tot rămâne o undă amăruie de dezamăgire. Alteori îi absolvi complet de orice vină și iarăși, alteori, te întrebi cum și de unde s-au priceput la atâtea care ție nu-ți ies.

Eu cotcodăcesc cu aceeași fervoare „să facem curat”, dar am alte argumente. Să facem curat ca să nu ne lăsăm pradă microbilor, ca să ne găsim ușor lucrurile. Mama avea „prietena” sa cu ochi telescopici.
Cum ai lăsat perdelele alea trase, Ina! Se văd atât de urât de afară! M-am întâlnit pe stradă cu o prietenă care mi-a spus „Vai, Doina, dar urât se mai vedeau perdelele voastre la geam”!
Ani de zile nu m-am îndoit de existența prietenei. Ani de zile am ars mocnit în sinea-mi să aflu care dintre ele e, să o pot întreba „auz cucoană, da matale nu te uiți pe unde mergi pe stradă, umbli numai cu ochii la geamurile altora?” Pentru că din fragedă pruncie am fost neagră-n cerul gurii și diplomată ca un batalion de mujici. Însă ideea e că nestrămutata mea încredere în părinții mei mă ducea pe culmi ale absurdului, unde stăruiam acolo, singurică, eu și cu încrederea mea, respingând apelurile la rațiune ale celor din jur.

Minciunile părinților și vălul de pe ochi. De la copilăria mea la copilăria lui

Riscurile erau înmiite, cu amenințări fantasmagorice. Nu era bine să pun mâna pe câine, pentru că avea microbi înspăimântători, care îmi puteau provoca amarnice boli dătătoare de penicilină-n dos. Nu trebuia să smotocesc pisica, pentru că perii ei mi se puteau lipi de diverse organe (mama era cadru medical, o ajutau cunoștințele) și puteam crăpa spectaculos, mai ceva ca eroina din Alien. Trebuia să mănânc diverse chestii care și acum mi se par scârboșenii absolute (lăptișor de matcă, grapefruit) pentru că aveau veleități de panaceu și VITAMINE, fix pe tonul ăsta rostit cuvântul, VITAMINE, de parcă ziceau VIAȚĂ VEȘNICĂ, INA, ia și mănâncă, are VITAMINA C, B și poate E.

Vreo 30 de anișori mai târziu, iată-mă jurându-mă că-ți cresc mușchi, oase și eventual chiar și aripi dacă mănânci legume, că dacă nu te speli pe dinți catralioane de microbi fac caca în gura ta (e o metaforă, ok?) și că ne așteaptă amarnice boleșnițe și spitalizări dacă te sprijini cu mâinile de ORICE din incinta unei toalete publice.
Mint? Un pic. Greșesc? Nu mult.

Și apropos de pisică, mă abat de la subiect ca să vă povestesc ceva ce poate avea valoare anecdotică sau informativă, după cum vreți. Când avea Alex vreo 4 ani, am dat o fugă la magazin și mi s-a agățat de cizmă un pui de mâță. Cel mai urduros și mai jigărit și mai amărât mâț pe care l-a îngăduit vreodată pământul de când e el pământ. L-am luat în casă, cu gând să-l întremăm și să-i găsim familie. În casă, el și copilul s-au lipit unul de altul ca timbrul de scrisoare. Dar apucaserăm să explicăm că e musafir doar la noi, așa că l-a dus, împăcat și liniștit, altei familii cu alt copil, care-l voiau de tot.

La vreo lună jumate după, se trezește Alexandru al meu cu un cap umflat pe-o parte. Ganglioni, ochi, capul în sine, fălci, etc. Hai la doctori. Și hai cu ploaia de diagnostice. Că o fi nuș ce glandă sublinguală, că o fi vreo alergie, că adenopatia nu știu cum, că mononucleoză. Între timp, lui Alex i se umfla capul mai ceva ca în Alice în Țara Minunilor, și tot aduna simptome din ce în ce mai bulversante, care sporeau diagnosticele cu care ne întâmpinau medicii dar și confuzia acestora: gingii umflate, sângerânde, splina mărită, grețuri, amețeli, analizele date peste cap. Într-un final, după un bolit de încă vreo lună și evitat la mustață o operație, s-a dezumflat treptat.
În tot timpul ăsta eu tot întrebasem timid – dom’le, știți, am luat o mâță….N-are cum și n-are cum, altele sunt simptomele acolo, imposibil, nu testăm că n-avem de ce.

Tot cam la 1 lună jumate după fatidicul cadou, familia adoptivă a mâței mă întreabă – auzi, mai zi odată cum s-a manifestat boala lui fiu-tău? Băiețelul lor făcuse fix aceleași simptome. Se pregăteau să-l opereze. Să mor de inimă, nu alta. De ciudă că nu m-a băgat nimeni în seamă când insistasem că poate-i de la mâță, și de groază că am îmbolnăvit doi copii cu apucăturile mele de adunat tot ce mișună pe străzi.

S-au dus și au testat direct și pisoi și copil și da, aia era. Și acum nota informativă a acestei întâmplări: Se testează fie pisica fie copilul suspect de Bartonella. Ăla e virusul buclucaș pe care-l avea mâța noastră. Pisicile îl au foarte des și îl transmit / iau / dau prin purici, salivă, zgârietură.

Minciunile părinților și vălul de pe ochi. Dulce amar e mărul cunoașterii

Am avut uneori de luptat cu convingerile părintești. Anumiți pași pe care i-am intuit, simțit a fi sănătoși și drepți i-am făcut ca pe un salt în neant, încărcați de dubii și îndoieli. Am făcut bine că am plecat din orașul mic și încâlcit în relații de servitute și rubedenie; însă mulți ani mi-au răsunat în urechi profețiile tatălui meu, care dezamăgit că nu i-am urmat calea (să rămân acasă, să lucrez la stat) îmi proorocea grabnice și amare deziluzii. Credința nestrămutată în spusele lui îmi punea piedici de data asta; mă făcea să mă îndoiesc și să mă tem de fiecare decizie luată. Cu timpul, mi-au trecut temerile. Iar încredere desăvârșită nu mai am în aproape nimic.

Insistențele de altă dată revin uneori, la fiecare vizită a tatei, și cumva mă simt mângâiată de aceste agasante povețe. Răsună ca un ecou al unor vremuri în care chiar credeam în ele și mă temeam de cum va fi dacă le încalc.

Cum necum, ne-am făcut oameni mari. Poate am dezamăgit și-am fost dezamăgiți, poate am mințit și-am fost mințiți în proces. Parcă ți s-ar lua un văl de pe ochi. Un văl în absența căruia vezi totul mai lucid, mai mic, mai uman. Mai supus erorii și îndoielii. Cine știe câte greșeli mi-e sortit să fac și eu? Cine știe câte exagerări vor rememora peste ani și ani copiii mei, cuprinși de același amestec de iertare și melancolie. Odată cu vălul simt cum s-au dus și ultimele urme ale copilăriei mele, ancorate în acea credință de nestrămutat în zisele părinților. Dulce amar e mărul cunoașterii și parcă, uneori, mi-aș dori să mai am aceeași fervoare în a apăra un moș Crăciun cu ochii tatei, glasul tatei, mâinile tatei…



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

6599 citiri

5 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.