Acasa | Articolul tau | Monopolul pe copil

Monopolul pe copil

 SHARE  

Adaugat in 17 septembrie 2012

Monopolul pe copil

Un copil dorit. Foto: Photoxpress

Vad mereu in jurul meu copilasi care, oricat de mult si-ar iubi bunicii, abia asteapta sa-si vada parintii, chiar daca ei lipsesc o ora, o dupa-amiaza sau o saptamana intreaga. La al nostru este invers.

Ma doare s-o spun insa ma simt in plus cand sunt alaturi de propria fata. Eu si tatal ei ne-am dorit mult un copil, iar cand Sofia a venit pe lume, am fost cei mai fericiti. Am stat doi ani cu ea acasa si apoi a trebuit sa incep serviciul. Am vrut s-o dam la gradinita, insa mama a insistat sa o mai lasam putin, ca este prea mica, prea sensibila. S-a oferit sa stea cu ea la noi in casa, cat suntem noi la munca.

Asta a durat doua-trei saptamani. Apoi a inceput s-o ia la ea acasa dimineata si s-o aduca dupa-amiaza. Cand a venit iarna, a facut un pas in plus. A zis ca e prea batrana sa mai faca atatea drumuri pe zapezi si polei si fetita prea sensibila s-o trambalam zilnic de colo colo pe gerurile alea, asa ca ar trebui sa ramana la ea pe perioada saptamanii. Mergeam s-o vedem in fiecare seara si o luam acasa de vineri seara si pana luni dimineata.

Deja incepeam sa ne simtim putin frustrati de situatie, insa Sofia parea sa se simta foarte bine cu mamaie, iar noi nu vroiam sa o suparam pe cea care s-a oferit sa ne ajute. Insa ciocnirile nu au intarziat sa apara, pentru ca o simteam prea rasfatata si vroiam pentru copilul meu si putina disciplina. Orice discutie se pierdea insa in neant. Parca vorbeam cu cerul si cu stelele, nu cu mama. Nu stiu daca nu aude niciun cuvant din ceea ce spun sau nu vrea sa auda.

Cand ne-am apropiat de noul an scolar, m-am grabit s-o inscriu la gradinita. Dar sotul meu a inceput sa primeasca de la serviciu deplasari tot mai lungi si mai dese, iar programul iar nu mi-a permis sa ma mulez pe orarul gradinitei. Insa am pus piciorul in prag si am insistat ca bunicii sa stea cu fata doar cat este necesar pana vin de la munca si in niciun caz sa nu mai doarma la ei. Si asa a fost. Pentru doua luni. Apoi iar a venit vremea rea. Iar in loc s-o aduca la noi acasa dupa gradinita, o duceau la ei. Daca era viscol, ramanea acolo. Daca eram racita, ramanea acolo. Daca eram noi raciti, ramanea acolo ca sa n-o imbolnavim. Daca era adormita, ramanea acolo.

Era o lupta zilnica s-o luam acasa. Iar acasa era o lupta zilnica sa ne intelegem cu ea. Pentru ea, mamaie e zana cea buna iar noi zmeii cei morocanosi. Discutiile zilnice suna cam asa: "Sofia, tu te juca cu cutitul, te poti taia" - "Dar mamaie ma lasa!", "Mancam ciocolata maine, nu inainte de culcare, ca nu iti face bine" - "Dar mamaie imi da!"... Si exemplele pot fi o mie.

La orice spunem noi NU, mamaie spune DA si invers. Iar ce spune mamaie este contraargumentul final in orice discutie cu fii-mea. Pot sa-i dau o suta de explicatii, care de care mai logice, mai pe intelesul ei. Nimic nu are atata valoare cat faptul ca bunica-sa ii permite orice.

Acum are 6 ani si 4 luni. Ieri a inceput scoala, la clasa zero. Eu sunt gravida in luna a 3-a iar sotul tocmai a plecat pentru 6 luni. Va fi ultima calatorie de acest fel. Dupa ce se va naste copilul, voi profita de anii stati acasa pentru a o pastra pe Sofia cat mai aproape.

Pana atunci, lucrurile merg pe acelasi drum. Mi-a cerut telefon mobil, i-am explicat ca este prea mica pentru asa ceva, ca nu este sanatos, ca nu toti copiii au posibilitatea iar noii ei colegi se vor simti prost daca o vad cu telefon etc. Ieri dimineata am dus-o la scoala unde, surpriza, ne asteptau parintii mei. Au inconjurat-o cat sa ma oblige sa ii dau drumul la mana si sa fac un pas in spate si, dupa ce au tachinat-o putin, mamaie "zana cea buna" a scos din geanta un pachetel, cadou de inceput de scoala.

Copila l-a desfacut pe nerasuflate si, cand i-a venit ei aerul, s-a dus al meu. Bunicii ii luasera un telefon. Unul alb cu roz, cu Hallo Kitty, insa cat se poate de real. Cum am si greturi matinale si chestia asta am simtit ca-mi ia pamantul de sub picioare, m-am dus sa ma sprijin de gard. Am inchis ochii, am facut exercitii de respiratie, am numarat in gand pana la 10 sperand sa ma linistesc si, cand am deschis ochii, nu am mai vazut din Sofia decat ghiozdanul, pe masura ce intra in scoala de mana cu mamaie si tataie.

O mie de alte lucruri am crezut pana acum ca au pus capac, ca au fost picatura care a umplut paharul, dar pe niciunul nu l-am resimtit ca pe acesta. In clipa asta ma intreb daca Sofia realizeaza totusi ca noi suntem parintii, nu ei? Ma intreb daca EI realizeaza ca noi suntem parintii, nu ei?

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: O mamica
 


 SHARE :  Trimite pe mail
parintibuniciconflictcopileducatiecrestererasfatscoalaclasa zero CITESTE MAI MULTE DESPRE

11450 citiri

178 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Smart Story

Iarina Taban: Copiii din centrele de plasament sunt ai nostri, ai tuturor, sunt minunati si merita sansa de a creste frumos

Iarina Taban: Copiii din centrele de plasament sunt ai nostri, ai tuturor, sunt minunati si merita sansa de a creste frumos

Copiii din centrele de plasament, care au trecut de cele mai multe ori prin traume multiple, au nevoie in primul rand de atentie, intelegere si afectiune. Cadourile duse de Craciun sau de Paste ajuta, dar nu sunt nici pe departe suficiente. Iarina Taban, fondator si Director Executiv Ajungem Mari , ne-a povestit ce putem face pentru a-i ajuta pe acesti copii pe termen mai lung si ce satisfactii au voluntarii implicati in proiect.

Articolul tau

Atingătorii

Atingătorii

Nu mai ştiu câţi ani aveam, probabil până-n zece, când m-am dus pentru prima oară cu mama la ştrandul oraşului. Am foarte, foarte puţine amintiri din copilărie, dar din acea zi îmi amintesc cu mare claritate cum bătea soarele peste acea curte nu foarte mare de pe malul Dunării, cât de aglomerat era bazinul în care am intrat, puţin timidă, pentru că nu ştiam să înot, şi cum mi-a băgat mâna în slip acel bărbat în toată firea care s-a oferit să mă înveţe, deşi nimeni nu i-o ceruse.

Articolul tau

O experienta de viata

O experienta de viata

M-am nascut in comunism. Acum mai bine de 45 de ani, intr-o familie perfect adaptata la „double thinking“.

Relatii

De ce sunt infidele femeile?

De ce sunt infidele femeile?

Din 1990 rata femeilor căsătorite care au raportat că au fost infidele a crescut cu 40%, în timp ce rata bărbaților a rămas aceeași, notează psihanalista Esther Perel, autoarea cartii State of Affairs: Rethinking Infidelity, scrie cnn.com .

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

„Într-o zi, la postul de radio la care am o emisiune a sunat Jake”, spune pe pshycholytoday.com Laurie J. Watson, specialist în probleme sexuale și lector la Universitatea Duke. „Bărbatul mi-a spus că în ultimul trimestru de sarcină al soției nu au avut relații sexuale. Apoi, după nașterea fetiței lor, s-a întâmplat de doar trei ori – pe fugă și de mântuială”. O altă ascultătoare s-a plâns în cadrul aceleași emisiuni că, după nașterea primului lor copil, soțul ei și-a pierdut interesul pentru sex. „Preferă să muncească peste program și jocul cu copiii a înlocuit joaca în pat. Ce pot face?”.

Articolul tau

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Chiar dacă-mi făcusem ceva filme de groază în minte înainte a veni în Florida (rezultat, desigur, al filmelor şi documentarelor în care cineva te împuşcă în cap când mergi după pâine), am descoperit repede că mă simt mult mai în siguranţă decât mă aşteptam; ba chiar, în mod ciudat, chiar mai în siguranţă decât în Iaşi. Dar asta până nu demult, când cinci indivizi.... Dar mai bine să încep cu începutul.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.