Acasa | Calatorii | Mont Blanc: visul oricărui împătimit al muntelui

FOTOGALERIE

Mont Blanc: visul oricărui împătimit al muntelui

 SHARE  

Adaugat in 4 ianuarie 2013

Mont Blanc: visul oricărui împătimit al muntelui

Mont Blanc. Foto: oamenifaradelocuri.wordpress.com

Regiunea Mont Blanc reprezintă un paradis glaciar cu înălţimi ameţitoare, peisaje dramatice şi o listă interminabilă de activităţi prin care să te bucuri de acestea.

Panorama este copleşitoare, peste tot eşti înconjurat de Alpi până la linia orizontului, munte cât vezi cu ochii.

Principalul oraş din zonă este Chamonix, situat în partea de nord-vest a Alpilor, la 15 km de graniţă cu Elveţia şi la aceeaşi distanţă de Italia prin tunelul Mont Blanc. Valea în care se află oraşul este de origine glaciară şi se întinde pe o distanţă de 17 km, de la Col des Montets în nord până la gheţarul Taconnaz.

Aiguille du Midi

Din Chamonix pornesc majoritatea ascensiunilor, tot de aici pleacă telecabina care urcă la Aiguille du Midi (3842 m). Instalaţia pe cablu a fost construită în 1955 şi deţine recordul pentru traseul cu cea mai mare diferenţă de nivel din lume, de la 1035 m la 3842 m.

Circuitul este format din două telecabine, prima care urcă din Chamonix până la Plan de l’Aguille (2317 m) şi a doua care urcă pe o distanţă de 2867 m până la Aiguille du Midi, surprinzător, fără să folosească vreun stâlp de susţinere.
 
Aiguille du Midi înseamnă în traducere liberă ”Acul de amiaza”,  denumit astfel datorită poziţiei soarelui la prânz, care se află chiar deasupra vârfului ascuţit, când este privit din Chamonix.

Odată ajuns sus, este greu de descris în cuvinte sentimentul dat de măreţia peisajului. Ai la dispoziţie mai multe terase de unde poţi admira panorama, o cafenea şi un magazin de suveniruri. De aici se face accesul la Cosmiques Refuge, tabără de bază pentru ascensiunea pe Mont Blanc.

Tot de aici pleacă şi gondola panoramică care te trece graniţa peste munţi până la Pointe Helbronner (3462 m) în Italia, oferindu-ţi o altă perspectivă, mult mai personală, asupra gheţarului Glacier du Geant.

Activitati

În regiune există peste 350 km de trasee turistice marcate şi o multitudine de trasee alpine. Mountain-biking-ul este la el acasă, de asemenea există condiţii foarte bune pentru zborul cu parapanta.

Un traseu accesibil dar deosebit, datorită panoramei oferite, pe care vi-l recomand este Plan de l’Aiguille – le Montenvers. Traseu care te poartă pe sub creasta nordică sau Grand Balcon Nord, şi îţi oferă o privelişte remarcabilă asupra gheţarului Mer de Glace.

Aveţi nevoie de aproximativ 2 ore şi jumătate pentru a parcurge traseul, dar luaţi în considerare ora de plecare a ultimului tren din le Montenvers, altfel mai adăugaţi vreo 2 ore la traseu. Noi am mers pe jos din le Montenvers până în Les Bois, un sat în apropiere de campingul în care am stat. Mai multe delatii despre traseu găsiţi aici

 Mont Blanc si tabara Cosmique – vedere de pe Aiguile du Midi

 Les Grandes Jorasses, in plan apropiat coborarea spre Cosmique Refuge

Mont Blanc si terasa panoramica cu acelasi nume

Traseul telecabinei fara stalpi de sustine intre Plan de l’Aiguille si Aiguile du Midi

 Geo pattern – Glacier du Geant

Aiguille du Midi – vedere din Les Bois

 Chamonix si Glacier de Bossons

 Terasa panoramica spre Chamonix

 Complexul Aiguille du Midi vazut de pe varf

Zona de pregatire pentru coborarea spre Cosmique Refuge

 Mont Blanc, vazut de la Pointe Helbronner in Italia

 Indicatie pentru imbarcarea in gondola cu directia Aiguille du Midi

 Aiguille Verte (4122 m)

Refuge du Plan de l’Aiguille 2307 m

Mer de Glace, cel mai lung ghetar din Franta (7 km)



Autor: Cristian Oproiu
 


 SHARE :  Trimite pe mail

11080 citiri

2 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.