Acasa | Good to know | Nicoleta a fost impiedicată să voteze și ironizată, deși a furnizat dovada dizabilității

Nicoleta a fost impiedicată să voteze și ironizată, deși a furnizat dovada dizabilității

 SHARE  

Adaugat in 4 iunie 2019

Nicoleta a fost impiedicată să voteze și ironizată, deși a furnizat dovada dizabilității

Scaun cu rotile

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD) a depus plângere penală împotriva reprezentantului Primăriei din Comuna CURCANI, Județul Călărași, care în mod voit și ostentativ a încălcat dreptul la vot al unei persoane cu dizabilități grave, aflate în imposibilitatea de a se deplasa la secția de votare, conform comunicatului de presa al CEDCD.

În fapt, în data de 25 mai 2019, în jurul orei 18.00, conform prevederilor legale, pentru a-și putea exercita dreptul la vot[1]la alegerile pentru Parlamentul European din data de 26 mai 2019, tatăl Nicoletei, a depus cererea pentru deplasarea unei urne speciale la domiciliu.

Doamna secratar a Primăriei din Curcani, a refuzat în mod nejustificat, conștient și intenționat să-i garanteze respectarea dreptului constituțional la vot și să ia măsurile necesare prevăzute de lege pentru deplasarea urnei speciale la domiciliul, susținând că aceasta se poate deplasa singură și minimizând condiția acesteia, în ciuda faptului că a furnizat dovada dizabilității (grad de handicap grav cu asistent personal) și a evidenței dizabilității motorii a Nicoletei (supusă unui număr de 4 operații, iar în prezent poartă proteză).

De-a lungul zilei, doamna secretar a continuat să refuze primirea cererii Nicoletei pentru deplasarea urnei mobile, adoptând o atitudine ostilă față de părinții acesteia și ironizându-i condiția.

Astfel, Nicoleta a fost pusă în imposibilitatea de a se deplasa fizic la secția de vot, nu a putut să-și exercite dreptul constituțional la vot în data de 26 mai 2019, prin acțiunile doamnei secretar, ce au avut drept rezultat fapta prevăzută de legea penală - împiedicarea exercitării drepturilor electorale.

Mai mult, refuzul înregistrării cererii Nicoletei de către secretara Primăriei din Curcani reprezintă o formă gravă de abuz în serviciu, aceasta nefiind în măsură să se pronunțe pe fondul cererii și neavând dreptul, în caliatatea domniei sale de funcționar public, să refuze înregistrarea cererii unui cetățean.

SITUAȚIA GENERALĂ


De asemenea, menționăm faptul că dincolo de aspectele punctuale sesizate de comunitatea persoanelor cu dizabilități din România cu privire la îngrădirea dreptului la vot, întregul proces electoral și procedura obiectivă de vot au adus atingere drepturilor constituționale ale acestor persoane prin:

-   absența accesibilizării informațiilor de campanie de către actorii politici

-   accesibilizarea precară sau lipsa accesibilizării adecvate a secțiilor de votare

-   procedura de solicitare a urnei mobile stabilită prin Decizia BECconține prevederi care îngrădesc exercitarea dreptului la vot al persoanelor cu dizabilități și ridică bariere obiective excesive. Astfel, persoanele cu dizabilități/nedeplasabile, în ciuda limitărilor personale în virtutea cărora necesitau urna mobilă, au fost obligate să depună o cerere scrisă la sediul Comisiei BEJ, doar în preziua alegerilor, în intervalul 18.00 – 20.00. Mai mult, nu a fost luată nicio măsură proctivă de informare publică adecvată a populație cu privire la aceste limitări.

”Modalitatea în care s-au derulat alegerile europarlamentare reflectă dezinteresul masiv față de persoanele cu dizabilități, în ciuda faptului că această comunitate și-a manifestat interesul și voința evidentă de a-și exprima votul la acest scrutin și a eforturilor făcute în acest sens. Iar această situație depășește granițele culorilor politie. Pe parcursul zilei de 26 mai 2019, organizația noastră a primit sute de sesizări online și telefonice cu privire la diferitele forme de bariere ridicate în calea accesului la vot, iar acest fapt este de natură să ridice un semnal de alarmă deosebit de grav în ceea ce privește statul de drept și democrația. Aici nu vorbim doar de ideea de acceptare și toleranță, ci de o categorie socială nereprezentată și împiedicată să-și exercite drepturile. Este extrem de important să nu uităm că protecția drepturilor unei categorii sociale, care aparent poate, nu ne privește, înseamnă în fapt apărarea democrației ”, declară Maria Mădălina TURZA, președinte CEDCD.

.........

[1]Legea 33/2007, Art. 47, alin. (1) Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua alegerilor, însoțită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puțin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială și cu materialul necesar votării – ștampilă cu mențiunea „VOTAT” și buletine de vot – la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea. În raza unei secții de votare se utilizează o singură urnă specială. Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secției de votare. Urna specială se poate deplasa numai în raza teritorială arondată la respectiva secție de votare.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) votarea se face pe baza unui extras de pe lista electorală suplimentară. Persoanele înscrise în extrasul de pe lista electorală suplimentară trebuie să fie radiate din celelalte liste existente la secție.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător persoanelor reținute, deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanelor care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale.

Decizia nr. 56D/12.04.2019:


Art. 1. – (1) Cererile scrise formulate de alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, însoţite de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, prin care se solicită deplasarea urnei speciale, se depun cel mai târziu în preziua alegerilor.

(2) Cererea de votare prin intermediul urnei speciale, formulată de alegător, trebuie datată şi semnată olograf şi va cuprinde numele, prenumele, data naşterii, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate valabil, precum şi adresa la care se află.

(3) În acest sens, birourile electorale ale secţiilor de votare vor asigura, între orele 18.00 şi 20.00 ale zilei de 25 mai 2019, prezenţa la sediul secţiei de votare, pentru a putea primi cererile de deplasare a urnei speciale.




Autor: Smart Woman
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

5967 citiri

3 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.