Smart Woman

De fapt, mie nu-mi place marea, decât atunci când e în furtună sau peste măsură de tulbure şi nu are nimic, dar nimic de a face cu imaginea statică, albăstruie pe care o iubesc cetăţenii devotaţi litoralului în lunile iulie-august. Am ales să merg la mare pentru că băiețelul meu are un set de jucării de plajă pe care nu are unde să le folosească, așa cum se cade, cu apă, nisip și tot tacâmul.

Aşadar, 4 ore în mașină, în loc de două, zăpuşeală, trafic, mai mult trafic, parcare, desigur, într-un final, marea stingheră în spatele unui val de turişti despuiaţi de secrete pe un vântişor mai degrabă neprietenos. M-am aşezat bosumflată, mi-era foame, cald sau frig, nu mai știu, aveam nisip în mânecă şi-ntre dinţi, belgienii nu mănâncă decât cartofi prăjiţi și n-aveam de unde să-mi cumpăr un blid de mâncare normală, am furat biscuiţi de la David şi m-am apucat de bombănit sub o umbrelă pliată de vânt. Până când am întors capul să–mi caut piciul şi l-am descoperit râzând în hohote pe vârful unei movile. Contrariată, m-am apropiat să văd cu ochii mei ce poate genera într-o astfel de zi compromisă atâta bună dispoziţie.

Cel mic săpase un căuş în nisip, în care turnase două degete de apă sărată, bolborositoare. “Mami, marea asta mică e bosumflată ca tine”, îmi spune, “face bulbuci, trebuie să o gâdilăm” – şi îi adaugă trei scoici negre, una albă, alta gri. Apa se învolburează din nou, David râde şi descântă, presară în compoziţie câteva firmituri de biscuiţi “ca să nu-i mai fie foame”, înfige un băţ minuscul la mal – umbrela mea – şi aduce, nu ştiu de unde, un fel de piatră bizară din multe cochilii prinse unele de altele într-o frăţie secretă, alimentată (mă gândesc eu) de frigul perpetuu de aici. “Gata, mami”, zice, “uite muntele tău. Are şi un pic de mare pentru mine. Dacă gâdilăm marea, creşte un munte, ai văzut? Acum eşti fericită?”

L-am privit îndelung, fără să știu ce să-i spun, întrebându-mă, prima oară după multă vreme, dacă sunt fericită. Și mai ales, ce mă face să fiu. Mi-am amintit articolul scris acum ceva timp de o prietenă, cu sfaturi și o ‘rețetă’ aparent universală a fericirii: „Să ai un vis,.. să descoperi pasiunea cu care să îl urmezi, să fii recunoscător, să te distrezi uneori, să fii bun. Să nu uiţi să-i ajuţi şi pe ceilalţi”. Câteva propoziţii simple, cu verbe mobilizatoare, o ecuaţie aparent banală în care singura necunoscută pare să se refere la evoluţia intermediară, dintre punctele bine definite pe graficul identificării unui vis. Visul pe care îl cauţi până ţi se acreşte, pentru că nu e aici, în toată butada zilelor calendaristice, ci într-o altă proiecţie a aşteptărilor tale, în care timpul se scurge vertical, în care nu există simulări, în care eşti recunoscător pentru ploaie şi în care să fii bun nu e un ţel, ci o caracteristică genetică indispensabilă speciei.

Mă întreb dacă frunzele, toamna, plutesc vreodată în căutarea fericirii sau dacă fac parte din ea, pur şi simplu. Mi-am dat seama că ştiu, cu o precizie de ceasornic, foarte multe dintre momentele în care sunt cu adevărat fericită: când râde David; când scriu; când lucrez cu copiii; când plouă (nu mai mult de o jumătate de zi); când citesc; când beau o cană de compot sub pături tricotate, la țară; când simt primii fulgi pe obraji şi am o glugă în care să mai zăbovească o vreme; când umblu desculță fără să mă intereseze deloc cine și ce părere ar putea avea despre asta; când nu mai e nimeni, dar simt că sunt pe un ring mare de dans, unde încă se mai știu lucruri despre tango. Când Îl întreb, şi-mi răspunde. Şi atunci singura mare întrebare a ecuaţiei mele rămâne: la ce bun s-o mai caut?

Nu-mi amintesc cum a trecut restul timpului de pe plajă, pentru că am fost în Amazonia, apoi la foci şi la Poluri, apoi pe un submarin la pescuit de crabi, apoi cine mai ştie pe unde. Ne-am întors cu scoicile în portbagaj, cu pruncul adormit cu pumnii mici strânşi în jurul muntelui pe care l-a încropit doar pentru mine şi cu gândul că abia aştept să scriu din nou despre mare, chiar dacă nu-mi place mai deloc.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.