Acasa | Articolul tau | O experienta de viata

O experienta de viata

 SHARE  

Adaugat in 1 noiembrie 2017

O experienta de viata

Amintiri. Foto: pixabay.com

M-am nascut in comunism. Acum mai bine de 45 de ani, intr-o familie perfect adaptata la „double thinking“.

Parintii mei erau adaptati perfect la societatea de atunci, invatati probabil la randul lor de parintii lor, sa se supuna, sa-si plece capul in fata sefului la serviciu. Sa spuna ceea ce se dorea de la ei sa spuna, parerile lor proprii sa le tina pentru ei, sa le ascunda in adancul sufletului, pana cand au uitat ca le au. Au uitat cine sunt cu adevarat. S-au adaptat atat de bine la acea viata incat si-au reprimat multe impulsuri naturale, ca acela de sexualitate, de bucurie, de cantec, de glume. La mine in casa era o atmosfera sobra, dar, parintii mei fiind dascali, elevata.

Mama era supra protectiva. Cu tatal meu si cu mine. Oriunde ma luau cu ei, in vizite mai ales, eu nu spuneam mare lucru, ba daca ma gandesc bine, mai nimic. Mama era interfata. Ea explica la scoala daca eram bolnava, ea imi explica parerile ei despre lume si viata si nu ma lasa sa-mi fac propriile experiente. Si credea ca face bine ceea ce face. Credea ca asa ma invata din experienta ei si ma pregateste pentru viata. Dorea sa fiu perfect adaptata.

Iar eu, cand eram cu ei, ignoram lumea lor cu care nu interactionam deloc si traiam intr-o lume a mea, proprie, in care eram dupa bunul plac o printesa sau un print, un cavaler sau un muschetar (nu stiu de ce rolurile masculine ma atrageau cel mai tare. Poate pentru ca barbatii in toate acele povesti traiau dupa cum ii taia pe ei capul ?)

Totusi ai mei au facut ceva bun pentru mine. M-au incurajat sa invat. Au trezit ideea in mine ca invatatura este mantuirea, ca numai prin ea voi putea ajunge intr-o lume mai buna.

Asa ca am invatat. Chiar foarte bine. Mi-am concentrat intreaga energie spre invatatura. Si asa cum se intampla intotdeauna, acolo unde investesti energie, ai si rezultate. Am invatat foarte bine. Am fost tot timpul printre primele din clasa, chiar si din scoala. Pana la 20 de ani (cand am trait revolutia) nu am facut nimic de capul meu, ci doar ce a dorit mama. Sau tata. Nici nu mi-am pus problema sa am parerea mea, nu pentru ca nu as fi gandit destule in capul meu, ci pentru ca ai mei ma ironizau intotdeauna cu ceva de genul «uita gaga are pareri », spuneau ei sarcastici unul altuia, chiar si atunci cand eram adolescenta.

Asa am ajuns la facultate. O facultate tehnica, pentru ca asa a vrut mama. Pentru ca asa era bine atunci. Nu existau prea multe oferte, asa ca oricum nu prea se putea alege. Partea tehnica nu mi se potrivea deloc, as fi dorit sa cunosc oamenii, in primul rand ca sa ma inteleg pe mine. Dar pe vremea aceea psihologie sau altele asemenea nu exista. Nici nu se discuta de asa ceva. Asa ca am ascultat-o pe mama si am invatat ceva tehnic. Cum am putut mai bine. Am fost pe locul 14 din 100. Dar am avut multe accese de plans si crize in timpul facultatii pe care ai mei le interpretau ca simpla „oboseala“. De fapt, acum realizez in retrospectie, erau accese de furie neputincioasa care se indrepta impotriva mea. Era senzatia ca sunt prizoniera, fara sa stiu in ce inchisoare.

Parintii mei au fost insa tot timpul langa mine in aceste crize, pe care ei nu le intelegeau. M-au incurajat, m-au ajutat sa merg mai departe. Pe drumul ales de ei. Despre care ei nu si-au pus niciodata problema daca mi se potriveste sau nu. Fiindca eram desteapta si puteam sa inteleg aproape orice.

Acum, dupa 20 de ani, am ajuns intr-o tara din vest. Libera. Am un job relativ bun, poate chiar de invidiat. Am o casa (ma rog, un apartament) si o masina. Un sot si un caine.

Si totusi sunt intr-o criza profunda. De ce ? Ce s-a intamplat ?

S-a intamplat urmatorul lucru. Obisnuita tot timpul sa ascult de altii, sa nu am incredere in mine si ceea ce gandesc eu, am ascultat de un sef (de altfel nu rau ca om). Am devenit (incurajata de el, fiindca eram competenta profesional) si eu un sef, peste o grupa mica de oameni (ai mei s-au bucurat nespus pentru asta). Dar nu am reusit sa-mi impun parerea mea in echipa pe care o aveam, nu am reusit sa fiu consecventa. Asa ca am creat o stare de nesiguranta. In care au aparut conflicte. De la sine programate, asa cum citesc acuma intr-un curs de management de conflicte. Pana la urma am plecat, am schimbat team-ul si am renuntat sa mai fiu sef peste altii, sa mai conduc. Mi-am luat timp sa reflectez la ceea ce a fost. Am inteles ca acel conflict de atunci a fost pentru ca eu, ca sef, am evitat sa am parerea mea, sa am un anumit comportament. Pentru ca nu am fost obisnuita cu asa ceva.

Si m-am intrebat: cum se armonizeaza educatia mea obedienta, in care am fost tot timpul dominata, in care am invatat ca daca-mi plec capul o sa-mi fie bine, cu aceasta societate libera in care copii sunt invatati de mici sa faca ce vor, sa-si caute vocatia in viata, sa creada in ceea ce fac ? Sunt incurajati sa aiba experiente personale cat mai variate si numeroase, sa cunoasca viata prin proprii lor ochi si nu asa cum le spune mama sau tata. Aici multi adolescenti dupa terminarea scolii pleaca prin lume, strang experiente inainte sa-si gaseasca o meserie. Devin apoi sefi de firme, consilieri pentru altii, terapeutiti samd.

Ma uit in jurul meu la colegii mei si vad cum la locul de munca nimeni nu asteapta sa le spuna seful ce sa faca, ci hotareasc cum ii taie capul, isi argumenteaza parerile, se lupta pentru ele. Daca sunt invinsi, invata din greseli si o iau de la capat.

Ma uit si realizez acum dupa aproape 28 de ani de la Revolutie, ca comunismul, societatea dominatoare in care am trait pana in 89 ma mai afecteaza inca, asa cum i-a marcat profund si pe parintii mei. Ca a lasat o trauma adanca si ca nu stiu de cat timp va fi nevoie pana ca aceasta sa se vindece. (Imi aduc aminte ce revoltata am fost atunci de remarca lui Silviu Brucan ca avem nevoie de 20 de ani pentru a fi liberi, si realizez acum ca era putin spus!)

P.S . Parintii mei mai traiesc dar nu reusesc deloc sa se adapteze la ceee ce e in jurul lor, asa ca s-au inconjurat de un val de negativitate. Sunt nefericiti. Ii inteleg, dar nu pot sa-i ajut. Pentru ca nu pot sa inteleaga. Ca lucrurile s-au schimbat, ca oamenii s-au schimbat, ca valorile s-au schimbat. Ce le ramane de facut ? Cineva a sugerat psihoterapie. Pentru ei, pentru mine. Dar ce psihoterapeut in zilele noastre poate sa inteleaga prin ce a trecut o societate intreaga si poate sa vindece asa ceva ?



Autor: Caroline M.
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

9537 citiri

73 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Calatorii

Ce fac bulgarii mai bine decât românii?

Ce fac bulgarii mai bine decât românii?

Turism. Asta fac mai bine decât noi. M-am întors după șase zile de Bulgaria, într-un sătuc de lângă graniță, pe care toată lumea-l știe, dar e mare secret să nu se strice cumva ca Vama Veche și 2 Mai, visele de aur ale vacanțelor românești de litoral.

Articolul tau

Hai Simona!!!

Hai Simona!!!

Da, știu că tocmai a pierdut un meci și înfrângerea a fost rușinoasă. Suntem cu toții dezamăgiți, dezumflați, reveniți cu picioarele pe pământ. Ne reamintim că e mică, n-are forță, nu știe să pună o scurtă sau un lob și mai ales că-i labilă psihic.

Good to know

 Mituri și fapte despre vaccinurile pentru copii

Mituri și fapte despre vaccinurile pentru copii

De-a lungul anilor, vaccinurile care ajută la protejarea copiilor împotriva bolilor infecțioase precum rujeola și oreionul au salvat sute de mii de vieți în S.U.A. și au împiedicat milioane de spitalizări, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), conform consumerreports.org .

Familie

”Ești prost! De ce ești prost?”

”Ești prost! De ce ești prost?”

Vă rog să-mi promiteți doar atât: că dacă vreodată, în orice fel de circumstanță, voi ajunge să-mi jignesc copilul, să mi-l iau în ”caterincă”, să-l ridiculizez, să-l reduc la zero și să-mi bat, efectiv, joc de el și de viața lui, să mă luați și să mă bateți cu pietre în piața publică. la Obor!

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

„Într-o zi, la postul de radio la care am o emisiune a sunat Jake”, spune pe pshycholytoday.com Laurie J. Watson, specialist în probleme sexuale și lector la Universitatea Duke. „Bărbatul mi-a spus că în ultimul trimestru de sarcină al soției nu au avut relații sexuale. Apoi, după nașterea fetiței lor, s-a întâmplat de doar trei ori – pe fugă și de mântuială”. O altă ascultătoare s-a plâns în cadrul aceleași emisiuni că, după nașterea primului lor copil, soțul ei și-a pierdut interesul pentru sex. „Preferă să muncească peste program și jocul cu copiii a înlocuit joaca în pat. Ce pot face?”.

Familie

De ce creierul copilului tău este dependent de videoclipurile de pe YouTube

De ce creierul copilului tău este dependent de videoclipurile de pe YouTube

Videoclipurile pentru copii sunt printre cele mai vizionate conținuturi din istoria YouTube, astfel ca oamenii de știință, producătorii de filme video și comercianții se străduiesc să descopere ce îi face pe tinerii spectatori atât de obsedați de ele.

Articolul tau

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Chiar dacă-mi făcusem ceva filme de groază în minte înainte a veni în Florida (rezultat, desigur, al filmelor şi documentarelor în care cineva te împuşcă în cap când mergi după pâine), am descoperit repede că mă simt mult mai în siguranţă decât mă aşteptam; ba chiar, în mod ciudat, chiar mai în siguranţă decât în Iaşi. Dar asta până nu demult, când cinci indivizi.... Dar mai bine să încep cu începutul.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.