Acasa | Articolul tau | O femeie in Freetown

O femeie in Freetown

 SHARE  

Adaugat in 20 martie 2018

O femeie in Freetown

Sierra Leone. Foto: pixabay.com

Am fost în Sierra Leone. Nu ca turist, deși mi-ar fi plăcut să stau întinsă la soare, ca o reptilă somnoroasă și leneșă, pe o plajă aproape goală, privind un ocean aflat la intersecția dintre continente, ci ca observator al spectacolului democratic, în cea mai fierbinte zi a acestuia: ziua alegerilor.

Am plecat din Europa-mamă și am aterizat în Freetown într-un aeroport învechit, în care puteai vedea particulele de praf agitate de forfota permanentă a călătorilor grăbiți. Mi-am recuperat bagajele, aduse cu un cărucior imens și trântite leneș în fața grupului de pasageri și am pornit spre hotel, pregătită pentru o nouă experiență.

Nu eram într-o țară ca oricare alta, cu drumuri ce te duceau oriunde, cu puține riscuri și fără peripeții. La scurt timp după ieșirea din aeroport m-am îmbarcat pe un feribot, care arăta ca o pernă plutitoare uriașă, din plastic gonflabil colorat în roșu și albastru. Altă cale de a ajunge în oraș nu era, așa că am pășit neîncrezătoare la bord și deja în câteva secunde regretam întreaga decizie care mă adusese pe aceste tărâmuri îndepărtate. Barca se legăna amețitor, iar aceste ondulații îmi produceau o stare de rău pe măsură. După câteva zeci de minute, care mi-au demonstrat cât de relativ se scurge timpul, am ajuns la țărm și am intrat într-o mașină, care deși veche și aproape dezmembrată, părea un vehicul solid și stabil pe lângă pluta nărăvașă. În jurul meu se deschideau străzi nepavate, pline de șiruri de pietoni care se mișcau dezordonat și de panouri cu figuri surâzătoare și promițătoare de candidați la alegeri.

Camera de hotel mă aștepta cu o podea lipicioasă, o conductă ce se chinuia să adune apă caldă și un robinet care tușea în timp ce scotea un jet subțire de apă rece. M-am consolat imediat cu gândul ca nu voi trăi aici toată viața. Am simțit o strângere de inimă pe care o am de fiecare dată când mă gândesc la cei care trăiesc așa în permanență.

Am doua zile de briefinguri în care încerc să înțeleg, alături de colegii mei internaționali, realitatea politică imediată. Sierra Leone încă poartă rănile unui război civil sângeros care a durat mai bine de un deceniu și care s-a sfârșit în 2002 . Un conflict ciudat care s-a încheiat sec, fără ca victoria sa fie clar plasată într-o tabără sau în alta. Țara a rămas sleită de puteri, cu resurse ce îi permiteau să fie bogată, dar cu tradiție de corupție și instabilitate ce o situează pe lista celor mai sărace de pe mapamond. În plus, în 2014, o epidemie de Ebola a făcut 4.000 de morţi și a dus la pierderi de 1,4 miliarde de dolari din PIB – o pierdere imensă pentru o țară atât de săracă. Anul trecut, au avut loc inundaţii devastatoare care au lăsat în urmă peste 1.000 de victime.

Rătăceam încă mental prin informații, când ziua alegerilor a început. Pe drumuri prăfuite, echipați cu papuci de plastic, au început să apară alegatorii. Curând birourile de vot s-au aglomerat, a apărut soarele, iar cozile votanților au rămas la fel de lungi pe tot parcursul zilei. Oamenii erau liniștiți și zâmbitori. Se simțea un entuziasm pe străzi și la urne. Ziua trecut repede, iar eu, în calitate de observator, am bifat fără încetare formularele care sunt esența observării noastre. Reunite la biroul statistic al misiunii internaționale toate aceste informații se vor grupa într-o imagine mai amplă care va reflecta trăsăturile zilei alegerilor.

În după-amiaza următoare eram liberă și mi-am propus împreună cu un coleg să vizităm un muzeu din capitală, intitulat oarecum pompos "muzeul de antropologie". Am ajuns pe stradă. Era prima dată când mergeam pe jos mai mult decât câteva sute de metri. Pe străzi se simțea un tremol de neliniște. Oamenii se mișcau lent sub căldura umedă, iar aglomerația crea un freamăt nedeslușit, care îmi dădea o senzație de nesiguranță. Eram singurii de altă culoare, într-o lume de abanos. Am ajuns la muzeu, unde ne-a întâmpinat o femeie cu părul prins în nenumărate codițe, ușor răvășite, care îi încadrau fața osoasă. Purta o rochie tradițională africană, de culoare portocalie, ce contrasta frumos cu tenul ei întunecat. Avea o expresie aspră a feței, care se lumina când zâmbea, dar părea sa nu fie generoasă cu zâmbetele ei. Ne-a primit cu o atitudine de profesionist, serioasă și gata să ne dea informații, iar în timp ce ne conducea spre intrarea în sală, am putut sa remarc ca era încântată că suntem acolo. Ne privea cu coada ochiului și pe fața ei se desena un sentiment de bucurie amestecat cu mândrie.

Muzeul era o reflectare metaforică și miniaturală a țării. Era dezorganizat, încropit și întreținut din resurse puține. Avea două camere, iar în centrul camerei principale era expusă o farfurie de porțelan chinezesc. Am privit obiectul cu atenție: era o farfurie albă, desenată cu fine decorații albastre, recompusă din cioburi mari, așezate cu grijă unele lângă altele. Ghidul s-a apropiat și ne-a povestit ca este o relicvă de pe un vas scufundat acum câteva sute de ani în apropierea țărmului, iar cioburile au fost aduse de valuri pe plajă. Fiind un important nod comercial, Freetown fusese în istorie vizitat de nenumărate corăbii încărcate cu felurite mărfuri. Vocea ei era puternică și clară, la fel ca a femeilor politician pe care le văzusem în cursa alegerilor cu câteva zile în urmă.

Fără a avea vreo legătură între ele, camera principală mai găzduia câteva schelete de animale, care aveau câteva sute de ani si ele, așa cum erau prezentate în notița care le era așezată în față. Muzeul mai avea o singură încăpere, mai mică și mai întunecată. De jur împrejur erau expuse măști negre, încruntate sau triste, costume închise la culoare, largi și cusute fără îndemânare și câteva mături făcute din vreascuri. Cu voce aproape șoptită gazda noastră ne anunță că sala reprezenta ritualurile de inițiere ale fetițelor pentru a deveni femei.

Colegul meu, un evreu britanic, îmi dă un cot și mă îndeamnă să întreb dacă ritualul începe cu mutilarea genitală. Gândul îmi zboară la copilăria lui și la un alt ritual, pseudo-medical de circumcizie. Îi înțeleg sensibilitatea și întreb cum debutează acest ritual și dacă ea însăși a trecut prin astfel de inițiere când era copilă. „Bineînțeles!”, îmi răspunde ea apăsat. „Nici nu se poate altfel!”. Fetițele sunt luate în grija femeilor din casă, și după ce corpul lor este pregătit (prin asta înțeleg și referirea la mutilarea genitala), ele sunt învățate sa măture, să facă mâncare și să aibă grijă de casă.

Sierra Leone este una dintre cele 28 de țări africane în care se practică mutilarea genitală, iar numărul fetelor ce trec prin această experiența este statistic situat la 90%. Procedura presupune înlăturarea clitorisului, în întregime sau parțial, prin tăierea cu o lamă, un briceag sau un ciob de sticlă și de cele mai multe ori operația este făcuta de o "bătrâna a satului", fără niciun fel de substanță anestezică. Actul este justificat prin credințe sociale și religioase străvechi, ce derivă din inegalitatea și separația dintre sexe. Tăierea clitorisului marchează procesul de transformare al fetelor în femei. Despre bătrânele care îndeplinesc acest ritual se spune ca au puteri supranaturale și sunt privite cu teamă și respect de comunitate. Figurile de lemn contorsionate de tristețe dădeau un aer grav și secretos sălii. Esența antropologică a muzeului era în această sală, ce reflecta ascuns, o practică mult prea crudă și imposibil de justificat în lumea pe care o numim "civilizată", dar esențială și inevitabilă pentru comunitatea de aici.

Ghida noastră fusese mutilată genital, iar psihicul ei, ca să o ajute să supraviețuiască, reținuse toate motivele culturale care considerau această tradiție ca pe una benefică. Aflasem de la alte femei, că este preferabil să treci prin acest episod, decât sa fii hărțuită, ostracizată și izolată doar pentru că nu ești ca celelalte. Suferința în tăcere este o consecința a mutilării, a acceptării statutului de femeie, cu toate traumele fizice și psihice aferente. Nu contează ca ai dureri provocate de redesenarea unui contur nenatural pe corpul tău, că ești pradă ușoară în fața infecțiilor, că naști cu dificultate și complicații sau că pierzi pentru totdeauna plăcerea orgasmului. Toate astea fac parte din bagajul de experiențe pe care îl primește orice femeie din cele 140 de milioane la nivel de mapamond, care au trecut prin intervenția prescrisa de tradiție.

O priveam pe femeia din fața mea cu un fel de admirație amestecată cu o empatie respectuoasă. Am doar norocul să mă fi născut într-o parte de lume ce lasă corpul femeii intact, poate doar perforat de doua găuri în urechi, prilej de cochetărie si eleganță în unele părți ale Europei, obicei adesea văzut chiar ca barbar, atunci când este exersat pe corpul copiilor mici, în partea pe care o numim "occidentală". Ea trăia aici, într-o tradiție pe care o îmbrățișase senin iar ochii ei nu mai vedeau consecințele.

Fără să mă gândesc prea mult am întrebat-o pe gazda noastră despre război și cum a trăit ea această experiență. Amintirile ei s-au concentrat într-o singură frază: "Rebelii au fost în casa mea!". A urmat o tăcere apăsătoare și pentru ea și pentru noi, iar în timp ce ea încerca probabil să își reprime amintirile dureroase, mintea mea însăila imaginea violului. Pentru a răspândi teroarea și pentru a domina teritorii și populații, rebelii au practicat violul masiv, coagulat într-o armă de război, pe cât de crudă, pe atât de distructivă. Pentru o femeie într-o societate ca cea din Sierra Leone, pecetea violului era purtată public toată viața. Am întrebat-o dacă avea copii și mi-a răspuns scurt că nu avea. Într-o societate care vede puritatea ca echivalentul onoarei familiale, o femeie ca cea din fața mea nu era numai victimă ci și vinovată. Nu era căsătorită, mi-a spus cu un regret adânc, combinat cu resemnare. Femeile violate nu sunt considerate demne de a avea copii, devin impure.

Violată și învinovățită, femeia aceasta nu a raportat probabil incidentul, iar în starea de anarhie specifică războiului nici nu ar fi avut sens. "Rebelii au fost în casa mea!" era singura frază ce îi permitea să prezinte evenimentele fără să o dezonoreze. Spaima momentului se transfera prin aceste cuvinte simple și prin ochii încărcați de apăsarea amintirii.

Nu întâmplător, o femeie din Sierra Leone a fost până anul trecut Reprezentantul Special al Națiunilor Unite pentru lupta împotriva violenței sexuale în zonele de conflict. Pe Zainab Bangura am avut ocazia să o văd recent la o conferință. O femeie energică și puternică, ea nu este o victimă directă a violului. În timpul conflictului a fost o țintă vânată, dar neatinsă a rebelilor. Fiind o activistă vocală pentru drepturile omului, ea a denunțat în repetate rânduri atrocitățile produse în rândul populației de către grupurile rebele și de către soldații din armata guvernamentală. Mesajul primit din partea acestora a fost "Când o sa te prindem o sa te violăm și o sa te omorâm!" De doua ori rebelii au ajuns la câteva sute de metri de ea, de doua ori a reușit să se salveze. Prima oară a aflat la timp de apropierea hoardei de bărbați și a reușit să fugă din calea lor. Casa i-a fost arsă din temelii. La puțină vreme după, rebelii au ajuns la 200 de metri de ea, când un tanc nigerian s-a interpus între aceștia si femeia îngrozită. Cu amenințarea sunându-i în urechi și cu bărbați furioși pe urme, a găsit o barcă de pescar și a reușit să ajungă în Guineea.

Zainab Bangura vorbește despre o cultură a tăcerii care se instalează în societățile în care violul a fost folosit ca armă de război. Femeia din fața mea alegea să tacă. Victimele care vorbesc despre ce li s-a întâmplat sunt izolate și considerate prostituate. "Spargerea tăcerii" este momentul cheie pentru Bangura, în strategia ei de reconstrucție a societăților zdruncinate de astfel de atrocități. Recunoașterea folosirii acestei arme teribile în discursul guvernamental și urmărirea vinovaților în justiție este pasul următor.

"Mă bucur că sunteți aici!", mi-a spus femeia în rochie portocalie după câteva minute de tăcere.

M-am uitat uimită la ea, pentru ca nu înțelegeam despre ce vorbea și nu puteam să văd legătura între dialogul nostru și prezența noastră acolo. "Sunteți aici pentru a observa alegerile, nu?" Am dat din cap că da, nedumerită. "Eu sper ca alegerile astea să mențină pacea!" a continuat ea. "Fără pace nu putem face nimic!" Rostise atât de apăsat și convingător cuvintele astea încât chiar și acum îmi sună în urechi vocea ei clară și sigură.

Era o femeie a cărei feminitate fusese atacată carnal de tradiție și război și al cărui suflet trecuse prin chinuri adânci, neverbalizate poate niciodată în întregime. Alegea tăcerea, care îi dădea prilejul să își ascundă suferința și să afișeze demnitatea. Părea reabilitată și funcțională pe scena socială, avea un job, ceea ce era rar pentru o femeie într-o țară săracă, dar nu avea soț și copii, o pedeapsă pe care o purta cu regret și putea să o mascheze cu aceeași demnitate. Vroia sa lase în urmă trecutul plin de demoni și să privească spre viitor, punându-și speranța la nivel sistemic, în "democrație".

În Sierra Leone democrația se instalează treptat. Din punct de vedere economic există o evoluție, dar nu suficientă pentru a aduce bunăstarea. Pacea însă există.

Am plecat spre Europa după câteva zile. De fiecare dată când părăsesc Africa, pe care am bătut-o în lung și-n lat, am impresia că las în urmă un continent care geme și îi pot auzi vaietul până când avionul se ridică departe în cer.

În fața acestui malaxor al suferinței se ridică acum imaginea unei femei, al cărui corp poartă însemnele culturii sale și ale istoriei recente a țării sale, dar al cărui suflet recunoștea, aproape instinctiv, calea spre mai bine.

Am fost în Sierra Leone ca observator electoral. Sunt acum acasă, în Europa. Aici particip la alegeri de tot soiul: locale, naționale, europene. Știu sigur acum că de fiecare dată când voi mai merge la vot voi avea în minte o femeie aparte din Freetown, care își punea speranța în democrație, un sistem politic cu efecte terapeutice.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Ana Lodroman
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

5094 citiri

5 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Smart Story

Iarina Taban: Copiii din centrele de plasament sunt ai nostri, ai tuturor, sunt minunati si merita sansa de a creste frumos

Iarina Taban: Copiii din centrele de plasament sunt ai nostri, ai tuturor, sunt minunati si merita sansa de a creste frumos

Copiii din centrele de plasament, care au trecut de cele mai multe ori prin traume multiple, au nevoie in primul rand de atentie, intelegere si afectiune. Cadourile duse de Craciun sau de Paste ajuta, dar nu sunt nici pe departe suficiente. Iarina Taban, fondator si Director Executiv Ajungem Mari , ne-a povestit ce putem face pentru a-i ajuta pe acesti copii pe termen mai lung si ce satisfactii au voluntarii implicati in proiect.

Articolul tau

Atingătorii

Atingătorii

Nu mai ştiu câţi ani aveam, probabil până-n zece, când m-am dus pentru prima oară cu mama la ştrandul oraşului. Am foarte, foarte puţine amintiri din copilărie, dar din acea zi îmi amintesc cu mare claritate cum bătea soarele peste acea curte nu foarte mare de pe malul Dunării, cât de aglomerat era bazinul în care am intrat, puţin timidă, pentru că nu ştiam să înot, şi cum mi-a băgat mâna în slip acel bărbat în toată firea care s-a oferit să mă înveţe, deşi nimeni nu i-o ceruse.

Articolul tau

O experienta de viata

O experienta de viata

M-am nascut in comunism. Acum mai bine de 45 de ani, intr-o familie perfect adaptata la „double thinking“.

Relatii

De ce sunt infidele femeile?

De ce sunt infidele femeile?

Din 1990 rata femeilor căsătorite care au raportat că au fost infidele a crescut cu 40%, în timp ce rata bărbaților a rămas aceeași, notează psihanalista Esther Perel, autoarea cartii State of Affairs: Rethinking Infidelity, scrie cnn.com .

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

„Într-o zi, la postul de radio la care am o emisiune a sunat Jake”, spune pe pshycholytoday.com Laurie J. Watson, specialist în probleme sexuale și lector la Universitatea Duke. „Bărbatul mi-a spus că în ultimul trimestru de sarcină al soției nu au avut relații sexuale. Apoi, după nașterea fetiței lor, s-a întâmplat de doar trei ori – pe fugă și de mântuială”. O altă ascultătoare s-a plâns în cadrul aceleași emisiuni că, după nașterea primului lor copil, soțul ei și-a pierdut interesul pentru sex. „Preferă să muncească peste program și jocul cu copiii a înlocuit joaca în pat. Ce pot face?”.

Articolul tau

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Chiar dacă-mi făcusem ceva filme de groază în minte înainte a veni în Florida (rezultat, desigur, al filmelor şi documentarelor în care cineva te împuşcă în cap când mergi după pâine), am descoperit repede că mă simt mult mai în siguranţă decât mă aşteptam; ba chiar, în mod ciudat, chiar mai în siguranţă decât în Iaşi. Dar asta până nu demult, când cinci indivizi.... Dar mai bine să încep cu începutul.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.