Acasa | Articolul tau | Odisee la Ambasada Bananieră a Romaniei din Washington

Odisee la Ambasada Bananieră a Romaniei din Washington

 SHARE  

Adaugat in 10 mai 2016

Odisee la Ambasada Bananieră a Romaniei din Washington

Ambasada Romaniei din Washington

Paşaportul expiră în aprilie. 2016. De aici a pornit totul… “Certificatul de căsătorie american trebuie să poarte obligatoriu Apostila Secretarului de Stat unde a avut loc căsătoria”.

Mă uit pe certificat, are o ştampilă ochioasă, în relief, parcă e scoasă la imprimanta Braille şi o căsuţă în care scrie „Witness my hand that signs….”. E oficial tare. E clar că asta e bună. Totuşi, îngerul bun care mă tot însoţeşte – nici eu nu ştiu câtă răbdare mai are cu mine şi cu cât e plătit de acolo, de Sus, pentru asta – mă îndeamnă să dau căutare pe Google. Imagini. Ce văd acolo n-are absolut nicio legătură cu ce am eu. Scormonesc mai mult, caut preţuri, timp, dau telefoane. Peste o săptămână şi 78 de dolari, vine în poştă un document de trei pagini care seamănă cu Constituţia originală a Finlandei şi înţeleg deodată că mă duceam degeaba la Washington, dacă nu-mi dădea Domnul minte să caut ce-i aia o apostilă. Că pe site-ul ambasadei nici nu spune ce-i aia, nici nu dă un link pentru prostime, să fie siguri că nu vin oamenii degeaba de pe toată coasta de est a SUA.        

Cu o zi înainte de Sfânta Programare de pe 18 martie, tot bătând Washingtonul, cu limba scoasă, după Susan (Doamne, câtă energie are! – m-a dus 32 de kilometri în trei zile pe jos!), că aşa e frumos să vizitezi, zice ea – să simţi mirosul şi să guşti gustul – facem o încercare şi trecem şi pe la Consulat, poate „mă ia” cu o zi mai devreme.

O străduţă cochetă, liniştită, cu câteva steaguri în faţa uşilor (nu le recunosc decât eu pe cel al Turciei şi Susan pe cel al României) şi o intrare exact ca într-un magazin unde doamna Coca şi-a făcut „mixt” în sufragerie şi a pus nişte scări. Uşa întredeschisă, intrăm şi ne întâmpină în dreapta o cameră mică, sărăcăcioasă, veche, cu ceva scaune, un calorifer, o masă, câteva afişe pătate de cafea sau muşte şi un televior care mormăie în română (BCR – gândim la fel…) agăţat pe perete. Trei persoane cu priviri goale şi colţurile gurii lăsate şi un copil debusolat, tras brutal de mână de  - probabil – bunică (da’ ţi-am spus să stai locului! – o şoaptă ca un bici, şuierată printre dinţi). O atmosferă instantanee de atemporalitate şi tristeţe.

În stânga, un ghişeu cât jumătate de perete, cu sticlă dublă securizată. O doamnă cochetă, blondă şi cu chestii roz vine la geam şi dă drumul la microfon.
-          Spuneţi.
-          Sărut mâinile, am o programare pentru mâine şi, dacă tot eram în zonă, am zis să vedem dacă e bine să depunem actele mai devreme, să scutim nişte timp şi poate să…
-          Atunci veniţi mâine. Pentru înscrierea căsătoriei, nu?
-          Da, mă rog, pentru paşaport de fapt, dar obligatoriu trebuie să înscriem căsă…..
-          Mâine.
-          Aha, deci nu se…
-          Mâine. De la 10. Sunaţi la uşă şi…

Mă mai uit o dată în jur – pustiu… Mă rog, or fi regulile lor, e totuşi Consulatul României în SUA… Mulţumim cu zâmbet şi plecăm ţopăind spre micul nostru maraton Washingtonian, cu Susan în frunte, agăţată de rucsăcel ca o veveriţă.
A doua zi, la 10 şi jumătate, eu ronţăit de un inexplicabil boţ în stomac –  o intuiţie sinistră pe care nu o pot ignora – sunăm la uşă şi, mascându-mi nervozitatea, mă adresez doamnei de după sticlă (alta decât cea de ieri, care e la un birou mai în spate) după tipar:
-          Sărut mâinile – am venit şi ieri – avem o programare pe 18 pentru înscri…
-          Nu aveţi programare! – vocea ei taie ca un ţurţur de gheaţă, în timp ce mă fixează rigid cu privirea, peste ochelari, ca în filmele cu Isoscel şi Socrate, iar eu nu pot scoate un cuvânt. Îmi duduie tâmplele. Nici nu m-a întrebat numele, nimic….
-          Când aţi făcut programarea?!
-          Păi…, miorlăi eu sfârşit, cu degetele ude pe dosărelul cu acte – în ianuarie, cred… Staţi să văd emailul… Linişte totală, se învârte camera cu mine, nu ştiu unde dracu-i şi porcăria aia de telefon că…
-          Daţi-mi actele să văd ce aveţi acolo!
Eu tot caut telefonul, scot o brichetă, ţigara electronică…
-          Andrei, dă-i actele – intervine şi Susan . Ridic ochii şi văd că şi ea e roşie. Dă-i actele, Andrei.
Am găsit telefonul dar nu ştiu ce să fac cu el. Intru în aplicaţii – Skype – ce naiba caut pe Skype? Ce vroiam? A, da, Yahoo mail...
Susan îmi ia dosarul din mână şi-l bagă prin fanta de sub sticlă, eu mă dezmorţesc o clipă:
-          Doamna Mortan! Doamna Cornelia Mortan! Din noiembrie tot schimb emailuri cu dumneaei! (numele real e aproximativ, dar nu-l dau aici până nu-mi vine paşaportul prin poştă!)
Se întoarce spre blonda de la birou:
-          Uite, dragă, ce zice! Că tu! Păi… ?
Urmăresc ca la judecător reacţia blondei… Mormăie ceva, se uită în calculator şi-i citesc pe buze fraza eliberatoare, şoptită:
-          Da, am uitat eu să-l trec…

Actele sunt la ei, noi mergem pe un scaun şi aşteptăm să ne cheme. Sunt înarmat cu răbdare – vrusesem să ne luăm bilet pentru ora 3 în aceeaşi zi, să mai scutim o noapte de hotel, dar doamna Mortan mi-a scris că nu prind avionul dacă e la 3, aşa că sunt pregătit pentru câteva ore.

Lângă noi, un cuplu de vârsta a doua şi jumătate, ea româncă – el american. Ea completează un teanc de formulare, repetitiv, sisific, sub privirile lui absente. „Cred că face vreo moştenire ceva”, mă gândesc şi reintru în mine, pregătit pentru orice.
-          Domnul Popescu!
……………………………..
-          Domnul Popescu!
Sar de pe scaun, din doi paşi sunt la ghişeu. Susan vine şi ea fuguţa. Doamna Mortan are un teanc de hârtii în mână, cam câte are pe masă şi cuplul româno-american din spate şi turuie:
-          Aici puneţi numele de după căsătorie, adresa din România, adresa din SUA…
-          Nu, că soţia nu şi-a schimbat numele…
-          … codul, că e important, nu cumva să treceţi ……de dinainte, că altfel….. că nu pot să vi-l primesc aşa… şi …haideţi. Şi să-mi daţi pixul înapoi.

Habar n-am ce-a zis acolo. Ştiu doar că ce completa domniţa de lângă mine nu era nici moştenire, nici adopţie, nici vânzare de rinichi. Era tot căsătorie. Şi ştiu că dacă nu las pixul e jale.

Termin primul formular. Trec la al doilea. Pare cunoscut. Mă uit la primul, identic. Mă uit la al treilea, identic. Ce Dumnezeu… Mă încumet să întreb şi aflu că sunt duplicate. La fel sunt şi celelalte. Toate formularele, deşi identice trei câte trei, trebuie completate de mână! Până şi la Şcoala Generală Cioca-Boca au xerox şi ştampilă „Conform cu originalul”. Iar îmi bubuie tâmplele şi Susan îşi pune mâna peste mâna mea şi şopteşte „totul e ok….”, ca unui prizonier condamnat să mănânce tot restul vieţii numai legume…

Termin toate cinci formularele (plus duplicatele caragialeşti) cam în 45 de minute – mă doare mâna ca într-a noua, când dicta domnul Nechita comentarii la română – şi mă duc la ghişeu, unde mai sunt doi români în faţă. Se pare că au ceva probleme cu completat formularele.
            Doamna cu voce de ţurţure, asistată de o tinerică ce pare că e mai blândă:
-          Aoleu, după ce lume sunteţi?! – se uită la asistentă cu groază pefăcută.
-          ……………………………………………….
-          Păi, cine vă ia documentul?
-          Tata...
-          Scrieţi acolo, pă spate! Vedeţi unde? Cum îl cheamă…
Interpelatul, un tânăr la vreo 28 de ani, cu geacă  strâmtă de piele, ciocate, ars de soare şi bărbierit lupeşte, se îndreaptă de spate, trage de geacă în jos cu un gest reflex şi răspunde milităreşte, răcnit, aproape pocnindu-şi călcâiele:
-          Ionescu Viorel!
Doamna şi asistenta se strică de râs după geam, se uită la mine şi la Susan în căutare de complici, blonda tot întreabă de la birou – Da’ ce-i, tu, ce-i?, apoi vine la mine şi ia actele. Le verifică în fugă, dacă-s semnate mai ales şi Susan , nevinovată, practică, zice:
-          Păi gata, mergem?
Blonda râde cu toţi dinţii şi spune că astea-s doar pentru căsătorie, abia acum urmează paşaportul…
-          Ar trebui să fie mai uşor de acum, îi spun eu lui Susan în română şi ea răspunde, tot în română, pe când blonda se extaziază şi o arată pe Susan celeilalte.
-          Uite, dragă, ce perfect vorbeşte româneşte! Doamna cu ţurţure se uită şi ea la Susan ca la un exponat, dă din cap semi-aprobator şi scapă un început de zâmbet. Plecăm la loc mai încrezători, cu un nou set de formulare, pentru paşaport de data asta.

Celălat cuplu româno-american este aproape gata, în timp ce doamnele de după ghişeu o dau exemplu pe Susan şi, într-o engleză grotescă, draculică, cu greşeli gramaticale oribile, îl tachinează pe americanul tăcut pe faptul că nu ştie română.
Doamna cu ţurţur apare brusc în camera noastră, pe partea asta de sticlă, în mărime naturală şi-mi face semn să merg cu ea pe o uşă din stânga mea. Intru cu emoţii şi văd un aparat de amprentat, o cameră foto şi un birou.
      -          Blonda aia cu soţ american zice că lu’ bărbat-su îi plac ciulamaua, ciorba şi sarmalele. Credeţi?! Deschide monitorul şi tastează.
      -           Se poate, nu ştiu…
-          E greu aici, l-aţi văzut pe ăla cu Ionescu Viorel?! Avem d’ăştia cu caru’, c-u c-a-r-u’… silabiseşte în timp ce tastează ceva, tot felul dă fâţe care spală vase şi se mărită c-un american… Câţi vin fără apostilă – ce e aşa dă greu să iei o apostilă – doar dumneavoastră o aveţi, nu? (era să n-o am, dar…) Să vă explic ce-a fost, că v-am luat cam tare dă dimineaţă…
-          Da, sincer, m-am îngrijorat puţin, că am venit tocmai din Florida o mie cinsute de kilo…
-          Ieri, când aţi venit, adică după ce v-aţi dus, vine asta – Cornelia – blonda – că cu ea aţi vorbit – la mine şi zice că „uite, tu, a venit unu’ care cică are programare mâine de căsătorie şi paşaport”. Zic „tu, cum să aibe, că mâine avem decât pe aia cu americanul” şi  ea zice  - aşa a zis! – „zi-i tu când vine, mâine, că n-are cum să aibe”. Şi v-am zis, de aia vi s-a părut că aveam ceva cu dumneavoastră - şi tot ea greşise. Aşa şi contabila, când a venit aici, vă spun sincer, cu mâna pă inimă, nici două cuvinte nu ştia în engleză. Tot venea la mine „vorbeşte tu cu el, că eu nu ştiu” când venea câte unu’… Zău, nu ştiu cum a prins aici…, că eu, când am fost în China, am învăţat chineză în câteva zile, aşa, de vorbit cu ei…  Şi avem şi probleme cu plicurile Fedex că ciorile alea care lucrează acolo nu-s în stare să citească până la capăt leibălul şi ne trimit nouă factura….

Până aici am reţinut. Şi tot aici, cu acel cuvânt – ciori, s-a terminat şi gluma şi totul a devenit tragic. Am terminat totul la 12, paşaportul ar trebui să vină prin poştă peste 3 luni, aveam timp să prindem şi avionul şi trenul de trei ori dacă am fi luat biletul pentru aceeaşi zi şi am vorbit vreo trei ore cu Susan, pe o bancă în soare, cu scârbă în suflet şi venin în voce, eliberându-mă de tot ce am simţit în 2 ore care au fost ca 2 luni... Un angajat al Ambasadei României în buricul Americii m-a terfelit de când am intrat pe uşă, şi-a făcut flenduri 2 colege în 5 minute, a făcut ţăndări toată populaţia României care vine să-şi schimbe un paşaport la Ambasadă şi, grav, mult, mult mai grav - a făcut cele mai absolut de nepermis de rasiste comentarii pe care le-am auzit şi asta, acolo, în casa lor, în mijlocul Americii, la 2 kilometri de preşedintele lor negru, în ţara care i-a dat ei voie să stea acolo şi să-i murdărească pe toţi, români şi americani laolaltă…

Mi-e dor de România, de multe ori până în măduvă şi până la fior… Dar mereu mi-e frică să vin şi tot amân. Acum ştiu de ce mi-e frică.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: A.D.
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

45899 citiri

98 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.