Acasa | Good to know | Pașaport 2019. Noutăți și ponturi pentru a obține rapid pașaportul pentru copii și adulți

Pașaport 2019. Noutăți și ponturi pentru a obține rapid pașaportul pentru copii și adulți

 SHARE  

Adaugat in 1 aprilie 2019

Pașaport 2019. Noutăți și ponturi pentru a obține rapid pașaportul pentru copii și adulți

Pasaport / Foto: HotNews.ro

Designul documentelor de călătorie s-a schimbat, iar procedura de obținere a unui pașaport pentru copii 2019 poate fi mult simplificată dacă folosiți programarea online și dacă urmăriți, tot online, statusul documentului, pentru a ști exact când să vă prezentați la ghișeu pentru a-l ridica.

Din 2019, pașaportul conține desene stilizate inspirate din istoria și geografia țării: Delta Dunării, Lacul Roșu, Sfinxul, Arcul de Triumf, Cetatea Bârsana etc. Pașapoartele 2019 conțin mai multe elemente de siguranță, iar valabilitatea lor este de 10 ani.

Pentru o procedură ușoară de eliberare a pașapoartelor, este indicat să folosiți platforma de programare www.epasapoarte.ro, disponibilă pentru toate serviciile de pașapoarte din țară. Prin această programare, timpul de așteptare la ghișeu se reduce semnificativ. Puteți opta pentru unul dintre cele două tipuri de pașaport: cel simplu electronic (valabil trei ani pentru copiii sub 12 ani și 5 ani pentru cei mai mari/ adulți), sau cel temporar, valabil timp de un an. Dacă optați pentru pașaportul simplu electronic, prezența copilului este obligatorie, iar dacă minorul are peste 12 ani i se vor lua și amprentele digitale.

Cât costă un pașaport pentru copii în 2019

Prețul pentru obținerea pașaportului în 2019 depinde de vârsta copilului și de tipul de pașaport. Astfel, veți plăti următoarele sume:


Pentru pașaportul simplu electronic
– 258 lei – pentru persoanele cu vârstă peste 12 ani
– 234 lei – pentru persoanele cu vârsta sub 12 ani

Pentru pașaportul simplu temporar: 96 lei – indiferent de vârstă.

Cum se poate face plata pentru un pașaport pentru copii în 2019

Pentru a evita cozile, puteți face plata on-line, în sistem internet banking, prin virament către conturile deschise de către fiecare Instituţie a Prefectului. Gasiți aici lista de conturi. În momentul în care depuneți cererea pentru pașaport, va trebui să prezentați și dovada plății, generată în momentul efectuării tranzacției, fără certificarea către bancă. Plata se mai poate face la banca unde aveți cont, prin virament către conturile deschise de fiecare Instituție a Prefectului, sau prin mandat poștal (la orice Oficiu Poștal). O altă variantă este plata în numerar sau prin intermediul POS-urilor, după caz, la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului, la casieriile Instituţiilor Prefectului şi la casieriile unităţilor CEC Bank.

În cazul în care doriți pașaport simplu temporar care se eliberează în ziua depunerii, evitați plata prin internet banking în aceeași zi, pentru că în cazul acesteia confirmarea tranzacției se face după 24 de ore.

Documentul de plată trebuie să conțină următoarele mențiuni:

  • numele, prenumele şi CNP-ul persoanei beneficiare a serviciului solicitat,
  • tipul documentului solicitat
  • contul IBAN, codul fiscal şi denumirea Instituţiei Prefectului judeţului (sau municipiul Bucureşti) unde va fi depusă cererea de eliberare a documentului (vezi anexa – lista conturi),
  • suma de plată.

Unde se face programarea online și unde se depune cererea pentru eliberarea unui pașaport pentru copii în 2019

Avantajul programării online este acela că nu veți sta la coadă pentru depunerea actelor. Programarea se poate face accesând  www.epasapoarte.ro sau pagina web a instituţiei prefectului din judeţul respectiv. Cererea pentru eliberarea pașaportului se poate face și fără programare, la serviciul pentru eliberarea și evidența pașapoartelor, iar programul în gasiți AICI

Documente necesare pentru eliberarea unui pașaport pentru copiii care nu au împlinit 14 ani

În cazul în care copilul nu a împlinit încă 14 ani, sunt necesare următoarele:

 

  • certificatul de naştere al minorului, în original;
  • document/documente de identitate al părintelui/ale parinţilor, al reprezentantului legal sau, după caz, al persoanei împuternicite, aflate în termen de valabilitate, în original;
  • documentul care face dovada achitării contravalorii paşaportului, în original, sau documentul de plată editat pe suport hârtie conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate prin mijloace de plată online, completat pe numele titularului;
  • paşaportul anterior al minorului, dacă acesta există;

În situaţia în care cererea pentru eliberarea paşaportului simplu electronic este formulată de un singur părinte/reprezentant legal/persoana împuternicită, aceasta trebuie însoţită, după caz, şi de:
– procură specială prin care un părinte împuternicește celălalt părinte sau declaraţia privind acordul celuilalt părinte, în original, ori duplicat de pe actul original pentru procura specială şi declaraţia celuilalt părinte, autentificate şi eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013;
– procură specială, pentru cererile formulate de persoana împuternicită, în original, sau duplicat de pe actul original pentru procurile speciale autentificate şi eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013;
hotărârea judecătorească de încredinţare a minorului, rămasă definitivă şi irevocabilă, ori hotărârea judecătorească în temeiul căreia părintele exercită singur autoritatea părintească, rămasă definitivă şi irevocabilă sau rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, ori ordonanţa preşedinţială care cuprinde în mod expres faptul că părintele/reprezentantul legal în favoarea căruia s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti are dreptul de a solicita eliberarea paşaportului;
– hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 ori ordonanţă preşedinţială, prin care instanţa a suplinit acordul celuilalt părinte pentru eliberarea paşaportului;
– actul de desemnare a reprezentantului legal, numai pentru cererile formulate de acesta, în cazul minorilor care la data punerii sub interdicţie nu se află sub ocrotirea părinţilor;
– act de deces al părintelui, pentru cererile formulate de părintele supravieţuitor ori pentru cele formulate de persoana împuternicită de acesta, în original.

NOTĂ:
– la depunerea documentelor, prezenta minorului este obligatorie;
– la depunerea cererii, minorului i se preiau impresiunile digitale şi imaginea facialã (minorii cu vârsta sub 12 ani sunt exceptați de la obligaţia de furnizare a impresiunilor digitale);
– declaraţiile privind acordul de eliberare a paşaportului, precum şi procura specială trebuie să fie autentificate, în ţară, de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

– declaraţia şi procura specială, încheiate la autorităţile străine competente, precum şi hotărârea pronunţată în străinătate care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru recunoaştere şi punere în executare și cuprinde ştampila instanţei, în original, trebuie să fie însoţite de o traducere legalizată;
– declaraţia și procura specială pot fi folosite pentru eliberarea unui singur pașaport, pentru un minor.

Documente necesare pentru eliberarea unui pașaport pentru copiii care au împlinit 14 ani

În cazul în care minorul a împlinit 14 ani, sunt necesare următoarele documente:

  • cartea de identitate sau, după caz, cartea de identitate provizorie a minorului, aflate în termen de valabilitate, în original. Cartea de identitate provizorie, precum şi cartea de identitate în care nu sunt înscrise prenumele părinților trebuie însoţite de certificatul de naştere, în original;
  • declaraţii privind acordul de eliberare a paşaportului simplu electronic, date, după caz, de ambii părinţi/un singur părinte/părintele supraviețuitor/reprezentantul legal, în original sau duplicat de pe actul original, pentru declaraţiile autentificate şi eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013 (pentru minorii căsătoriţi în condiţiile legii, nu sunt necesare aceste declaraţii);
  • certificat de căsătorie al minorului căsătorit în condiţiile legii, în original;
  • documentul care face dovada achitării contravalorii paşaportului, în original, sau documentul de plată editat pe suport hârtie conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate prin mijloace de plată online, completat pe numele titularului;
  • paşaportul anterior al minorului, dacă acesta există.


În situaţia în care cererea este formulată cu acordul pentru eliberarea paşaportului simplu electronic dat de un singur părinte/părintele supraviețuitor/reprezentantul legal, aceasta trebuie să fie însoţită, după caz, şi de:
hotărârea judecătorească de încredințare a minorului, rămasă definitivă şi irevocabilă sau hotărârea judecătorească în temeiul căreia părintele exercită singur autoritatea părintească, rămasă definitivă şi irevocabilă sau rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, ori ordonanţa preşedinţială care cuprinde în mod expres faptul că părintele are dreptul de a-şi da singur acordul pentru eliberarea paşaportului;
– hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 ori ordonanţa preşedinţială, prin care instanţa a suplinit acordul celuilalt părinte;
– actul de deces al celuilalt părinte, în original;
– actul de desemnare a reprezentantului legal.

NOTĂ:
– documentele se depun personal de către minor, prezenţa acestuia la ghişeu fiind obligatorie;
– la depunerea cererii, solicitantului i se preiau impresiunile digitale şi imaginea facială (sunt exceptate de la obligaţia de furnizare a impresiunilor digitale persoanele pentru care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă);
– declaraţiile privind acordul de eliberare a paşaportului pentru minor se formulează în faţa funcţionarului care primeşte cererea, caz în care este obligatorie prezentarea documentelor de identitate ale părinţilor, al unuia dintre părinţi, al reprezentantului legal, aflate în termen de valabilitate, în original;
– declaraţiile privind acordul de eliberare a paşaportului, precum şi procura specială trebuie să fie autentificate, în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României. 

Eliberarea unui pașaport simplu temporar pentru copii:

Acest tip de pașaport se eliberează într-un termen ce nu poate depăși 3 zile lucrătoare, doar în situații obiective, în care, din motive de sănătate sau familiale, este necesară și urgentă prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu există timpul necesar pentru emiterea pașaportului simplu electronic. În lipsa documentelor care justifică necesitatea și urgența deplasării în străinătate, pașaportul simplu temporar se eliberează într-un termen ce nu poate depăși 10 zile lucrătoare. Printre documentele care atestă motive de sănătate sunt acceptate, de exemplu, cele emise de autorităţile medicale, care consemnează necesitatea procurării unei medicaţii din străinătate sau necesitatea efectuării unui tratament, a unor investigaţii sau proceduri medicale.

Pentru eliberarea unui pașaport simplu temporar pentru copii nu este necesară prezența acestuia, sunt suficiente 2 fotografii color identice ale titularului, având dimensiunile 3,5 x 4,5 cm.

Dacă doriți să știți exact data la care pașaportul poate fi ridicat, accesați ACEST link. De cele mai multe ori, pașaportul este gata în mai puțin de 10 zile.






Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

10430 citiri

0 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.