Acasa | Familie | Părinții mei or fi simțit vreodată că le explodează inima de atâta iubire?

Părinții mei or fi simțit vreodată că le explodează inima de atâta iubire?

 SHARE  

Adaugat in 27 iunie 2017

Părinții mei or fi simțit vreodată că le explodează inima de atâta iubire?

Iubirea de mama

Mi se întâmplă tot mai des să aud/ citesc mărturii ale unor mămici care se declară fascinate de copiii lor. ”E minunat/ E generos/ E un copil bun/ E bun de pus pe rană/ E deosebit…” Și chiar așa este. Copiii crescuți cu blândețe și iubire sunt copii fascinanți.

Suntem, în esență, ființe bune. Ne naștem perfecți, cu mintea deschisă și sufletele curate. Pe parcurs, acumulăm ură, durere, dezamăgire, frustrare, deznădejde. Copiii crescuți în medii toxice, adună, începând din prima zi de viață, puțin câte puțin din negrul acestei lumi.

Însă, cei crescuți cu dragoste și înțelegere înfloresc zi de zi. Sunt frumoși, sunt buni, sunt generoși, au inimile și mințile deschise….sunt buni de pus pe rană.

”Am fost o proastă!”

Am o prietenă, mamă a trei copii. Cel mare are 20 de ani, cel mic, 4. ”Știi cum este cel mic? Ca o floare care se deschide. Zi de zi se tot deschide și eu mă tot minunez de el. Îmi pare rău că pe ceilalți doi nu i-am putut crește la fel. Eram tânără, necoaptă, copleșită de grijile zilnice. I-am crescut după gura lumii: cu disciplină, ca să nu mi se urce în cap, ascultători cu orice preț și cu puține dovezi de afecțiune, ca să nu se răsfețe. Am fost o proastă”, mi-a zis.

Noi, majoritatea mamelor de acum, am fost crescute cam la fel.
De părinți prea tineri poate pentru a se bucura cu tot sufletul de noi, a căror grijă principală era să ne poată pune ceva pe masă (cu prețul orelor petrecute zilnic la cozi), preocupați să nu le ieșim din cuvânt, să nu-i facem de rușine, obsedați că vom apuca drumuri greșite odată cu adolescența. Ne-au crescut cum au știut și cum au putut mai bine, însă vremurile nu prea i-au încurajat să fie atenți la sufletele noastre. Am luat bătaie, am fost umilite, am fost puse la colț pe coji de nucă, obligate să ne ștergem lacrimile și mucii la comandă, să ne înghițim suspinele, să plângem pe nevăzute noaptea, în pernă. Am adunat frustrări și dureri pe care nu ne-a ajutat nimeni să le numim și să le înțelegem, dar pe care am fost forțate să le uităm ca să putem merge mai departe.

Dar copiii noștri….

Mă uit la copiii mei și mă întreb dacă și părinții mei s-au uitat vreodată exact așa la mine. Cu infinită și necondiționată iubire, cu mirarea că poate exista ceva atât de frumos pe pământ, cu o mândrie uriașă, ce crește zilnic, odată cu iubirea. Oare i-o fi durut vreodată sufletul de drag uitându-se la mine? Or fi simțit oare că le explodează inima de atâta iubire? Și mă întreb asta pentru că, de arătat, mi-au arătat rar cât de tare mă prețuiesc, iar de spus direct, nu cred să o fi făcut vreodată.

Cu copiii mei, eu fac pe dos. Nu e seară în care să pun capul pe pernă înainte de a-i asigura de toată dragostea și prețuirea din lume. Mă îngrijesc de sufletele și de mințile lor cu grija cu care un bijutier șlefuiește diamante. Iar ei, în fiecare zi, se mai deschid puțin, ca o floare fascinantă, ale cărei petale devin tot mai frumoase, mai calde, mai bune, mai strălucitoare.

-----------

Citeste Totuldespremame.ro - Vei vedea că nu doar puștii tăi îți întind nervii la maximum, că nu doar pe tine te ceartă lumea pe stradă când nu-i pui bebelușului fular pe gură și că nu doar copiii tăi fac varicelă cu o seară înainte de a pleca în concediu într-o țară exotică.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

8739 citiri

1 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.