Acasa | Calatorii | Pelerinaje şi călătorii

Pelerinaje şi călătorii

 SHARE  

Adaugat in 17 octombrie 2013

Pelerinaje şi călătorii

În pelerinaj. Foto: caia.ro

Ecranele au fost inundate zilele trecute de pelerinii care aşteptau la rând la moaştele Sfintei Parascheva. Ştirile curgeau în delir despre îngrămădeală, cozi kilometrice, sarmale, politicieni...

Despre minuni, vânzători ambulanţi, bani, afaceri, iar sarmale şi-n plus, mană cerească pentru presă, un deces al unei biete femei în timpul aşteptării. Dacă murea în faţa televizorului la vreo emisiune incendiară, nu mai era aşa o mare problemă. 

În toată această gălăgie, n-a mai fost vreme să se vorbească despre pelerinaj. În corul comentatorilor se aud mai cu seamă vocile puternice ale celor care consideră pelerinii nişte smintiţi manipulaţi de biserică să se chinuiască groază şi şoc în fiecare an de 14 octombrie.

Dar pelerinii nu sunt nişte smintiţi, nici nişte idioţi. Sunt doar nişte călători, care o dată, de două ori pe an, lasă totul în spate şi fac un voiaj fabulos spre centrul universului lor spiritual. Iar asta e greu de transmis la televizor, în direct.

Un ghid evreu care văzuse vreo câteva mii de pelerini români în viaţa lui mi-a povestit că deseori are în grupuri bătrâni încălţaţi în papuci de cauciuc, cu câte o plăsuţă de plastic în chip de bagaj, care au vândut pământ sau animale doar ca să ajungă la Ierusalim.

Desigur, de cei 700 de euro şi-ar fi putut cumpăra un televizor nou şi-un telefon mobil, dar nu, ei au vrut să meargă în pelerinaj. Ghidul vorbea despre ei cu admiraţie şi uimire, explicându-mi că aceşti oameni nu se pierd niciodată deşi sunt cu desăvârşire neumblaţi, se comportă adecvat în orice situaţie, se trezesc la 6 dimineaţa şi se culcă mult după miezul nopţii.

Nemulţumirea lui de vorbă lungă şi narcisist era că nu prea îi ascultă explicaţiile pentru că pelerinul absoarbe din locurile în care merge ceva nevăzut, care n-are nevoie de prea multe cuvinte.

Ştiu cum arată pelerinii de când eram foarte mică. Sunt un fel de oameni fericiţi, deşi asta nu se vede când îi filmează televiziunile. Am locuit până la 4 ani în Mănăstirea Neamţ şi la Înălţare, mii se oameni veneau să se roage acolo.

Cu o seară înainte, parcarea din faţa casei noastre se umplea de maşini (altfel era perfect goală în restul timpului). În curtea noastră erau corturi, mama le dădea apă celor însetaţi. Veneau cu maşini sau căruţe şi era o atmosferă veselă, de aşteptare înfrigurată. În zilele acelea de primăvară, comunismul, România cenuşie, foamea, frigul, nevoile, oprimarea, deveneau invizibile pentru cei care participau la sărbătoare.

Am fost eu însămi pelerin de câteva ori, iar cea mai memorabilă ocazie a fost anul 2000, la Vatican, la Jubileul tinerilor. Am făcut Drumul crucii, am mers până la marginea oraşului pe jos, ca să particip la întâlnirea cu papa Ioan Paul al II-lea, am dormit sub cerul liber după o liturghie de noapte alături de alte milioane de oameni din toată lumea.

Nici nu mai ştiu câte zile au fost, dar îmi amintesc bine că nu mă interesa să mănânc sau să dorm, că mă lăsam dusă de energia aia uriaşă a mulţimii, că mă hrăneam cu veselia din jurul meu.

De fapt, când pleci în pelerinaj, abandonezi încărcătura aia pe care o duci în spinare în viaţa de zi cu zi. Am văzut asta clar în aeroportul din Konya (Turcia), asediat de grupurile care plecau spre Mecca, printre care mă strecuram încercând să fac rost de un bilet de avion în una dintre cele mai sinistre zile ale vieţii mele.

Oamenii ăia îmbrăcaţi în alb nu mi-au dat bilet, dar am cules de la ei compasiune, bunătate şi linişte, adică exact ce îmi trebuia mie atunci.

Când pregăteşti o călătorie obişnuită începi cu grijile. Unde o să dorm? Cât de mare e camera, cât de central e hotelul, câţi bani dau pe el? Ce o să mănânc, unde, cât costă? Cu ce mă transport, e rapid, e cea mai bună variantă? Când pregăteşti un pelerinaj te întrebi numai despre tine. Cum o să fiu? Ce o să simt? Chiar o să pot?

Citeşte şi:

.

Utile în călătorii: Australia

.

Lecţii despre cutremur de la alţii învăţate

.

Cum să călătoreşti în India: trenurile



Autor: caia.ro
 


 SHARE :  Trimite pe mail
pelerinajcalatoriecaia.rocalatorie spiritualatelevizaresf parascheva CITESTE MAI MULTE DESPRE

7092 citiri

178 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.