Acasa | Familie | Pentru ce m-a pregatit clasa pregatitoare a fiului meu

Pentru ce m-a pregatit clasa pregatitoare a fiului meu

 SHARE  

Adaugat in 22 august 2017

Pentru ce m-a pregatit clasa pregatitoare a fiului meu

La scoala. foto: pixabay.com

Clasa pregătitoare a fiului meu a fost o școală și pentru mine. O școală unde am învățat lucruri importante, la care nu m-am gândit până acum.

Mai e puțin și (re)începe școala. ”Yeei”, zic eu, dar parcă nu se simte bucuria în glas. Mi-a plăcut dintotdeauna școala, dar pentru prima dată am o teamă. Un gol în stomac. Acum nu încep eu școala, ci fiul meu și pentru prima dată nu știu cum să fac astfel încât să fie bine pentru el.

În toamnă intră în clasa I, dar am mai multe emoții ca atunci când a început clasa 0. Încerc să mă liniștesc singură zicându-mi că o să fie bine, dar oare așa va fi? Anul trecut a fost ca un roller coaster, deși eu credeam că va fi lin ca o plimbare cu trăsura. Iar dacă în clasa 0 nu am avut teme, să te ții de acum!

Clasa pregătitoare m-a pregătit să accept că el e un școlar diferit de mine

Anul trecut, când fiul meu a început școala, eram atât de entuziasmată. Abia așteptam să-l văd cum stă în băncuță, cu ghiozdanul în spate, atent cu ochișorii lui mari la tot ce spune doamna învățătoare. Așa cum eram eu când aveam vârsta lui. Fix așa îmi imaginam.

Prima lui zi de școală mi-a adus aminte de multe întâmplări dragi din copilăria mea. Îmi treceau rapid, paralel, prin fața ochilor: el mic – eu mică, școala lui – școala mea, doamna lui – doamna mea, copiii de acum – copiii de atunci. Dar mi-a luat un an întreg să înțeleg și să accept că fiul meu nu e ca mine, că nu trebuie să fie ca mine.

Mie mi-a plăcut tare mult la școală și mi-am dorit să-i placă și lui la fel de mult. Atât de mult încât am uitat că el e el și eu sunt eu. Două ființe diferite. Și nu pot spune că i-a displăcut, zic acum cu un nod în gât, dar a avut destul de multe dimineți în care-mi spunea: “Mergem iar la școală?! De ce?”. Pe mine mă treceau fiori reci în timp ce îl îmbrăcam grăbită și mă gândeam la un răspuns rapid și convingător. „Pentru că școala e… și școala face… etc., etc.” Iar apoi îmi făceam procese de conștiință: De ce nu-i place? Ce s-a întâmplat? Unde am greșit? Cum reparăm situația? Ahhh…

Când îl luam de școală îl întrebam entuziasmată: “Cum a fost, mami? Ți-a plăcut? Ce ați făcut astăzi?”. Dar cumva eu aveam mai multe întrebări decât el răspunsuri. Nu era așa în fiecare zi, bineînțeles. Uneori povestea și el bucuros diverse întâmplări, mai ales de la ora de educație fizică, dar în timp am învățat să accept că sunt zile OK și zile mai puțin OK. Cred că așa aveam și eu când eram copil, doar că îmi aduc aminte mai mult de cele bune.

Clasa pregătitoare m-a pregătit să-i accept stângăciile lui școlare

Cred că fiecare părinte din lumea asta își dorește ca al lui copil să vină acasă numai cu note de 10. Sau măcar 9. OK, e bun și 8… Dar când doamna învățătoare a împărțit părinților, la o ședință, niște fișe date ca test în acea zi copiilor, iar cea a fiului meu era complet… necompletată, m-a secerat ceva din cap până în picioare. Avea de făcut niște calcule simple, în norișori care trebuiau colorați. Nu era trecut niciun răspuns pe foaie. Nu era colorat nimic. Nici numele lui nu și l-a scris.

La clasa pregătitoare nu se dau note, dar nu puteam să mă abțin de la un gând: acum ar fi luat 4? Dar chiar nu știe cât face 2+5? Și de ce nu a colorat măcar? Ce a făcut când ceilalți copii scriau? S-a uitat la foaie și atât?! Nu mi-a plăcut deloc situația și nici acum nu sunt chiar împăcată cu ea, dar poate e un motiv pentru care la clasa pregătitoare nu se dau note.

Copiii de 6-7 ani nu iau școala în serios ca noi, adulții. Pentru ei e o experiență frumoasă dacă se întâmplă lucruri interesante, nu dacă sunt limitați să stea cuminți într-o băncuță și să facă calcule. Ei nu sorb din priviri cuvintele doamnei învățătoare, ci atenția lor e un lucru fragil, care zboară pe fereastră la primul zgomot sau fâlfâit de aripi al vrăbiuțelor.

Ca părinți, ne dorim să vină acasă cu fișele completate total, corect, frumos, să coloreze fără depășiri, să învețe să citească și să le și placă pe deasupra. Ei bine, nu se întâmplă întotdeauna așa. Trebuie să învățăm să avem răbdare cu ei. Să-i înțelegem. Să fim acolo pentru ei. Să discutăm când ceva nu le-a plăcut la școală.

Începem clasa I și mi-e teamă. Îmi doresc din tot sufletul să găsesc formula magică prin care să-l fac să-i placă să învețe, să-l fac să înțeleagă că fișele trebuie completate, să-l fac să treacă pe caiet ce scrie doamna pe tablă, să țină pasul cu colegii din clasă și să nu mai fie în urmă, să fie atent, să nu mai piardă guma și creioanele. Dar poate că nu există o formulă magică. Poate că, în timp, crescând, va dobândi pe rând toate aceste abilități. Până atunci, voi face tot ce pot să fie bine. Și îl voi accepta oricum și îl voi iubi indiferent de cât de complete sau incomplete sunt fișele lui.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

6858 citiri

6 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Smart Story

Iarina Taban: Copiii din centrele de plasament sunt ai nostri, ai tuturor, sunt minunati si merita sansa de a creste frumos

Iarina Taban: Copiii din centrele de plasament sunt ai nostri, ai tuturor, sunt minunati si merita sansa de a creste frumos

Copiii din centrele de plasament, care au trecut de cele mai multe ori prin traume multiple, au nevoie in primul rand de atentie, intelegere si afectiune. Cadourile duse de Craciun sau de Paste ajuta, dar nu sunt nici pe departe suficiente. Iarina Taban, fondator si Director Executiv Ajungem Mari , ne-a povestit ce putem face pentru a-i ajuta pe acesti copii pe termen mai lung si ce satisfactii au voluntarii implicati in proiect.

Articolul tau

Atingătorii

Atingătorii

Nu mai ştiu câţi ani aveam, probabil până-n zece, când m-am dus pentru prima oară cu mama la ştrandul oraşului. Am foarte, foarte puţine amintiri din copilărie, dar din acea zi îmi amintesc cu mare claritate cum bătea soarele peste acea curte nu foarte mare de pe malul Dunării, cât de aglomerat era bazinul în care am intrat, puţin timidă, pentru că nu ştiam să înot, şi cum mi-a băgat mâna în slip acel bărbat în toată firea care s-a oferit să mă înveţe, deşi nimeni nu i-o ceruse.

Articolul tau

O experienta de viata

O experienta de viata

M-am nascut in comunism. Acum mai bine de 45 de ani, intr-o familie perfect adaptata la „double thinking“.

Relatii

De ce sunt infidele femeile?

De ce sunt infidele femeile?

Din 1990 rata femeilor căsătorite care au raportat că au fost infidele a crescut cu 40%, în timp ce rata bărbaților a rămas aceeași, notează psihanalista Esther Perel, autoarea cartii State of Affairs: Rethinking Infidelity, scrie cnn.com .

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

„Într-o zi, la postul de radio la care am o emisiune a sunat Jake”, spune pe pshycholytoday.com Laurie J. Watson, specialist în probleme sexuale și lector la Universitatea Duke. „Bărbatul mi-a spus că în ultimul trimestru de sarcină al soției nu au avut relații sexuale. Apoi, după nașterea fetiței lor, s-a întâmplat de doar trei ori – pe fugă și de mântuială”. O altă ascultătoare s-a plâns în cadrul aceleași emisiuni că, după nașterea primului lor copil, soțul ei și-a pierdut interesul pentru sex. „Preferă să muncească peste program și jocul cu copiii a înlocuit joaca în pat. Ce pot face?”.

Articolul tau

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Chiar dacă-mi făcusem ceva filme de groază în minte înainte a veni în Florida (rezultat, desigur, al filmelor şi documentarelor în care cineva te împuşcă în cap când mergi după pâine), am descoperit repede că mă simt mult mai în siguranţă decât mă aşteptam; ba chiar, în mod ciudat, chiar mai în siguranţă decât în Iaşi. Dar asta până nu demult, când cinci indivizi.... Dar mai bine să încep cu începutul.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.