Smart Woman

Acum doua luni, seful nostru a plecat la o sucursala din alta tara a companiei iar scumpa mea prietena a aplicat pentru job-ul lui. Eu m-am abtinut tocmai pentru ca nu voiam sa intru in competitie cu ea. In plus, tocmai ne-am propus sa largim familia, asa ca responsabilitati in plus era ultimul lucru pe care mi-l doream.

Prietena mea, sa-i spunem generic Mara, a obtinut postul si astfel a inceput o noua era: era aMara. Doua, trei zile a fost totul ca inainte. Apoi a anuntat ca nu vom mai avea sedinte saptamanale, ci zilnice. A fost o mare uimire avand in vedere ca ambele discutasem, in nenumarate randuri, cat de inutile sunt sedintele cu pricina: mananca timp si nu se discuta nimic nou. Toate urgentele se discuta pe mail, cu intregul grup in Cc. astfel incat sa se tina o evidenta clara a situatiei si sa aiba acces la informatie si cei care sunt in deplasari.

Discutiile de detaliu se fac cu fiecare om in parte, fata in fata, atunci cand este nevoie, nu la sedinte. Am incercat sa discut cu ea, insa pe un ton taios mi-a atras atentia ca ea stie mai bine ce trebuie facut. N-am avut o replica pe masura, asa ca am preferat sa tac. In urmatoarea saptamana m-am gasit de la o zi la alta cu o agenda tot mai plina. La inceput m-a rugat mieros in timpul mesei de pranz s-o ajut, ca acum are mai multe pe cap.

Apoi a incetat sa mai ia masa de pranz cu mine, sub pretextul ca nu are timp iar rugamintile de a prelua din task-uri s-au transformat in fraze scurte, aruncate pe un ton militaros: suna acolo, fa aia, programeaza ailalta. Insa mi-am dat seama curand ca nu este chiar atat de ocupata cand toata ziua este pe telefon cu iubitul ori cu mama ei, de cate ori intru sa-i las un plic pe birou o gasesc jucandu-se Farmville sau cautand frenetic ceva pe eBay iar, mai nou, a ajuns sa ma cheme doar ca sa-mi dea cate o hartie pe care s-o duc in biroul de alaturi.

Sunt satula. Nu sunt secretara. Nu sunt curier. Nu sunt angajata 24 din 24 de ore ca sa ma sune in miez de noapte pentru orice chichita legata de ce ar fi trebuit ea sa faca si m-a delegat pe mine sa rezolv. Si culmea, nici macar nu mai suntem prietene. Eu nu mai suport s-o vad, iar ea nu are nicio inclinatie sa mai iasa cu oamenii marunti ca mine.

Punctul culminant a fost atins saptamana trecuta cand, spre fericirea mea si a intregii familii, mi s-a confirmat sarcina. Aproape plutind pe norisori, am facut ceea ce orice angajat este dator sa faca (si ceea ce face orice prietena, chiar si intr-un moment mai delicat al relatiei): i-am adus la cunostinta situatia. Nu ma asteptam sa ma ia in brate la aflarea vestii, desi asta ar fi facut cu 2-3 luni in urma, dar nici la reactia ei nu m-as fi asteptat pentru nimic in lume.

In prima faza m-a privit rece, fara cuvinte. Apoi, pe un ton jignit, mi-a aruncat ca am facut special asta, ca niciodata nu m-am spetit cu munca iar acum am recurs la acest "tertip" ca sa scap de indatoriri si sa pice ea prost in fata sefilor. A fost randul meu sa raman fara cuvinte. Si apoi s-o privesc rece. Si sa ies din birou fara sa o mai bag in seama. Mi-am dat seama ca nu are sens sa incerc sa discut rezonabil cu ea. Mi-am anuntat superiorii ca sunt insarcinata, asta inseamna ca nu ma poate da afara.

Intre timp. mi-am depus cerere de transfer la alt departament, pentru a fi sigura ca am o sarcina fara nervi sau alte probleme si am lasat-o pe scumpa mea fosta prietena sa isi gaseasca alte modalitati de a da bine decat incarcandu-ma pe mine.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica “Articolul tau”.

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii si clipuri video.