Smart Woman

Incercand sa-mi dau seama despre ce ar fi cazul sa scriu pentru inceput, am realizat ca nu vreau sa scriu. Vreau doar sa ma urc in tren si sa ma intorc in acele zone minunate.

Dar, cum in viata nu putem avea chiar tot ce ne dorim cand pocnim din degete, o voi lua inapoi spre Sibiu cat de curand posibil. Pana atunci, va pot spune ca orasul arata minunat si ca pe an ce trece lucrurile se imbunatatesc.

Daca aveti posibilitatea sa faceti turul orasului cu un ghid sau cu un localnic ce va poate povesti mai multe despre istoria strazilor si cladirilor, profitati. Orasul are cate o poveste sau o legenda de spus aproape la fiecare pas. Noua ne-a deschis ochii si inimile istoricul Razvan Pop, de la Asociatia pentru infrumusetarea orasului Sibiu.

Daca nu aveti ghid, nicio problema. Mergeti in Piata Mare a orasului si apoi luati-o in orice directie doriti. Este imposibil ca pasii sa nu va poarte pe stradute pline de farmec. Opriti-va in cafenele. Opriti-va in fata caselor. Aruncati un ochi discret in atelierele artistilor. Descoperiti locul pe indelete si nu veti fi dezamagiti.

Daca sunteti joi seara in oras, opriti-va putin la Casa Calfelor pentru a descoperi un grup de tineri ce duc mai departe o traditie veche de sute de ani. Calfele se despart, pentru trei ani si o zi, de familiile si orasul lor natal pentru a face o calatorie initiatica.

Tinerii merg prin Europa cu autostopul, fara a ramane mai mult de trei luni intr-un singur loc, traiesc simplu, muncesc mult specializandu-se in mestesugul pe care l-au deprins inainte de a pleca in lume si cunosc oameni noi, culturi noi, uneori si mestesuguri noi.

In satele din jurul Sibiului, gasiti pensiuni unde traditionalul este la el acasa, gasiti biserici de o frumusete rara, cetati medievale in diferite stadii de conservare, peisaje extraordinare si, mai ales, oameni simpli si buni.

Credeti ca exagerez cu laudele? Posibil. Dar cand traiesti intr-un oras poluat si supraaglomerat, in care vezi doar blocuri de 8-10 etaje cand te uiti pe geam si ti-e imposibil sa cunosti macar jumatate dintre vecinii de pe scara, nu are cum sa nu te miste cand descoperi locuri frumoase, cu oameni saritori, mai ales ca sunt la noi in tara.

Vineri seara am inoptat in Malancrav, intr-o casa saseasca reconditionata de Fundatia Mihai Eminescu Trust. Este un loc in care nu ai internet, nici macar semnal la telefon, dar in care poti sta in gradina pana la 2 noaptea doar privind stelele si ascultand cum cad perele coapte din copac.

Este un loc unde poti lua un mic dejun sanatos, cu lapte proaspat de vaca, dulceturi si zacusca facute in casa, miere din zona si paine proaspata pe vatra. Unde poti admira lavite de lemn de pe vremea bunicilor sau strabunicilor, migalos pictate dupa specificul zonei. Unde privesti rasaritul printr-o fereastra ce iti aduce aminte ca se poate trai si fara termopane.

Dimineata am fost sa vizitam biserica din sat. Daca sunteti intr-un sat iar poarta bisericii este incuiata, nu plecati mai departe fara sa o vedeti. Intrebati un localnic si sigur veti afla curand la cine este cheia.

Cat timp am asteptat sa vina cineva cu o cheie, am mers inca 200 de metri pana la conacul Apafy, proaspat reabilitat. Ne-am plimbat prin gradina si am privit cu drag ceva cu care s-ar putea mandri si Viena si Munchenul si Praga. Deci, se poate!

Cat am stat la soare si am admirat conacul, am auzit (fara a-l putea repera) un uliu. Nu stiu exact cum sta treaba cu fondul de pasari de prada al judetului Sibiu, insa cu ochiul liber, fara sa ii caut, am vazut in trei zile cam patru vulturi si alti doi vanatori (prea rapid sa-mi pot da seama daca erau ulii sau soimi).

Biserica fortificata din sat dateaza din secolul XIV si urmeaza sa fie reconditionata in intregime. Dar chiar si acum este superba. Cred ca merita vizitata inainte si dupa reabilitare pentru a vedea diferentele. Avand in vedere ce am vazut in sat, am incredere ca lucrurile se vor face ca la carte.

Ceva mai aproape de Sibiu este Cornatel, unde o mana de oameni incearca sa pastreze vie (daca ma pot exprima asa) drezina. Este un fel de mocanita si circula pe sinele pe care candva era traseul mocanitei. Desigur, ca sa fie lucrurile ca pe la noi, cei care se ocupa de drezina sunt voluntari care duc o adevarata lupta cu statul pentru a nu ajunge totul la fier vechi.

Am cunoscut in aceeasi zi alti doi oameni care mi-au mers la suflet. Primul este Jochen Cotaru, un neamt care a dat Germania pe un satuc de la noi. In Hosman a pus pe picioare o moara si o brutarie.

Si-a facut un scop in viata din a le arata strainilor ca Romania e frumoasa, a le demonstra orasenilor ca merita sa viziteze zonele rurale si a le reaminti satenilor ca painea stamoseasca este mai sanatoasa decat franzela moderna, chiar daca pentru asta iese mereu in pierdere. 

Jochen zicea ca "Painea este hrana saracului. Si atunci, de ce sa nu aiba parte macar de o paine buna?!".

Dupa germanul venit sa faca treaba in Romania, putin la polul opus, am descoperit-o in satul Boarta pe Ildiko Zsebe-Kemendy, o educatoare ramasa fara loc de munca si fara sperante. A salvat-o reteta de turta dulce a mamei ei, talentul propriu in desen si bucatarie si creativitatea de care a avut nevoie pentru a mentine atentia copiilor de gradinita pe care ii educa.

Astfel, doamna cu pricina a inceput sa faca o turta dulce foarte buna si deosebit de frumoasa. Lumea a inceput sa o caute pentru a le face marturii de nunta, martisoare si diverse alte lucruri dulci. Cu riscul de a ma repeta: deci, se poate!

In ultima seara am participat la o nunta (demonstrativa) in Sibiel cu tot ce presupune in mod traditional un asemena eveniment: am fost sa luam mirele de acasa, apoi mireasa, cu tot alaiul. Am admirat costumele populare, am sorbit vorbele vornicului, am gustat bucatele pregatite timp de doua zile de catre femeile din sat, am ascultat cantecele si uraturile locului. Am fost pana si la biserica, unde preotul a facut o rugaciune de multumire.

Am plecat sincer convinsa ca judetul Sibiu merita vizitat din nou si din nou pentru multitudinea de locuri frumoase si oameni frumosi la suflet. Nu trebuie sa ma credeti pe cuvant. Dar va puteti convinge singuri.